paginademedia.ro lansează o nouă rubrică: Interviurile lui OBAE. În parteneriat cu televiziunea online Happy Fish, dialogul cu jurnalistul Cristian Tudor Popescu, primul invitat, este oferit astăzi VIDEO, în patru filme, dar şi în varianta scrisă, detaliată.

Publicitate

Cristian Tudor Popescu urmăreşte internetul, ca fenomen, dar nu foloseşte calculatorul. Şi în cazul în care ar fi nevoit să o facă, va profita de noile tehnologii doar pentru a se informa, nu şi pentru a scrie. Rămâne fidel hârtiei.

Partea 1: Despre deontologie, OTV şi câştigarea frauduloasă a ratingului

[pageview http://paginademedia.ro/interviuri/ctp/ctp_deontologie.html]

Consideră că presa scrisă este muribundă, că jurnalismul nu mai este o meserie specială şi că tabloidizarea a atins chiar şi segmentele serioase ale presei. Influenţa politică se face astăzi altfel decât prin guzgani rozalii. Nume precum Udrea şi Băsescu atrag accesări pe net, iar OTV face rating "în cel mai fraudulos mod cu putinţă".

Pe scurt, din interviu:

• Presa de astăzi este mai subţire decât foaia pe care este tipărită
• Încet, încet, presa devine o anexă a publicităţii în ziua de astăzi. Este ceva ce se pune pe lângă o reclamă la un detergent sau o băutură răcoritoare.
• Presa scrisă este muribundă, e o chestiune de timp transformarea ei într-o curiozitate, într-o amintire bibliofilă.
• Televiziunea va fi şi ea depăşită în maximum cinci ani, de ştirile pe net. Principala sursă de ştiri a oamenilor va deveni internetul.
• La OTV, ratingul este câştigat în cel mai fraudulos mod cu putinţă.
• Jurnalismul încetează să fie o meserie specială. Şi se transformă într-o meserie la fel de onorabilă ca meseria de carosier la Uzinele Dacia.
• Nu mai e nevoie de guzgani rozalii acum. Manipularea se face direct. Acum se rezolvă fără telefon. Jurnalistul face ce trebuie, de la bun început, că aşa a fost ales şi programat.
• Nu mai e dictatura lui Ceauşescu, e dictatura mass asupra media, care este mult mai a dracului decât a lui Ceauşescu.
• "Dan Diaconescu, în vreme ce ceilalţi aleargă pe culoare, ca la atletism, fiecare pe culoarul lui, dânsul aleargă de-a curmezişul gazonului, taie stadionul, pe coardă şi iese mai încolo! Aşa îşi face ratingul!".

Pe net apare un fenomen de-a dreptul grotesc, observă CTP. Dacă pui anumite cuvinte în titlu, el va fi citit, are un grad de accesare, indiferent de conţinut. Becali atrăgea, pe vremuri, dar acum nume precum Elena Udrea sau Traian Băsescu asigură accesări.

Partea a II –a: Despre tabloidizarea posturilor serioase şi influenţa numelor Udrea, Băsescu şi Becali pe net

Jurnalismul nu mai este o meserie specială. Presa scrisă este muribundă, şi e o chestiune de timp transformarea ei într-o curiozitate, într-o amintire bibliofilă. Presa devine ceva ce se pune pe lângă o reclamă la un detergent sau o băutură răcoritoare

Partea a III-a: Presa scrisă este muribundă şi de ce jurnalismul nu mai este o meserie specială

Partea a IV-a: Despre guzganul rozaliu. Nu mai este astăzi nevoie de guzgani rozalii

Transcrierea detaliată a interviului:

CRISTIAN TUDOR POPESCU: “Presa scrisă este muribundă”

Petrişor Obae: Vorbim despre o criză puternică în media. Scad salariile, bugetele de publicitate, se fac concedieri. Sunt efecte de ordin economic. Dar există şi efecte din punct de vedere editorial?

Cristian Tudor Popescu: Criza în jurnalismul românesc a început cu mult înaintea crizei economice. După părerea mea, lucrurile au început să se schimbe prin anul 2000 în presa românească. Este o graniţă care s-a întâmplat să fie chiar simbolică, la sfârşitul mileniului.

A fost legată de ceva anume această graniţă?
Dacă vreţi să vă dau un reper temporal exact, particular, în primăvara anului 2000, ziarul Libertatea, în noua sa formulă, a depăşit în audienţă ziarul Adevărul. După ce ziarul Adevărul avusese o audienţă enormă în anii 90 în raport cu faptul că era un quality newspaper, un ziar de calitate practic fără componentă tabloidă, în 2000 a început impunerea acestui nou tip de presă, în care ceea ce se scria, ceea ce se producea în ziar era rezultatul investigării dorinţelor, cerinţelor publicului consumator.

Până atunci, ziariştii în anii 90 scriseseră cam ce îi tăia capul, ce credeau ei că e mai bine şi ar avea răsunet în public. Începând de atunci, cu un studiu foarte adânc şi aprofundat, de o sută şi ceva de mii de dolari, trustul Ringier a reuşit să identifice şi cele mai fine nuanţe spectrale ale publicului şi a formatat ziarul Libertatea după aceste gusturi şi a cucerit piaţa, după cum aţi văzut.

Atunci era singur...
Modelul a fost imitat în avalanşă, s-au contaminat şi ziarele quality, ziarele serioase, să le spunem, care au căpătat fiecare câte o componentă mai mult sau mai puţin pronunţat tabloidă şi s-a ajuns la presa de astăzi, care este mai subţire decât foaia pe care este tipărită.

De ce s-a ajuns chiar aşa?
Pentru că aceasta este tendinţa generală, nu numai în presă. Există o tendinţă către superficiu în acest început de mileniu. Superficiu, adică superficializare şi artificializare. Orizontul de aşteptare al consumatorului se modifică. În anii 90, presa era un lucru nobil, un lucru prestigios. Cititorul de ziar din anii 90 se apleca cu mare atenţie asupra articolelor, le citea până la virgulă, citea cu mare atenţie editorialul, articolul de direcţie al ziarului, erau discutate la birou aceste articole, la locul de muncă: Dom’le, ai văzut ce a spus ăla? Această atitudine s-a schimbat.

În acest moment, consumatorul de presă doreşte să ia lucruri cât mai repede de acolo, superficiale, care să nu îi solicite prea mult gândirea şi artificiale. Nu mai e interesat de priza la real a presei, de chestiunile acute care îl privesc pe cetăţean.

„Televiziunea va fi şi ea depăşită în maximum cinci ani, de ştirile pe net”

Totodată, presa a devenit un domeniu blamat...
Da. A scăzut prestigiul onorabilitatea presei. În anii 90, a fi ziarist însemna altceva decât astăzi. Ziaristul era o persoană care luptă pentru binele public, care investighează, identifică răul din societate şi îl exhibă, îl pune în plină lumină, pentru ca el să fie apoi înlăturat.
Astăzi, ziaristul este un colportor, el se aşează în fluxul informaţional, nu mai creează. Componenta creativă a jurnalismului astăzi aproape că nu mai există. Jurnalistul stă în fluxul de ştiri, selectează de acolo şi încearcă să ofere publicului un meniu, care să fie înghiţit cu cât mai multă plăcere de cât mai mulţi. Nu mai interesează calitativ publicul, structura calitativă a publicului, din punct de vedere intelectual, din punct de vedere al instrucţiei şamd, interesează un singur lucru: veniturile respectivului public. Poate el să cumpere nişte produse? Încet, încet, presa devine o anexă a publicităţii în ziua de astăzi. Este ceva ce se pune pe lângă o reclamă la un detergent sau o băutură răcoritoare.

Unde credeţi că va duce această situaţie? Totuşi, va exista o nevoie a publicului de a fi informat.
Păi publicul se informează. Nu se va mai informa din presa scrisă, nici nu se mai informează, de fapt acum. Presa scrisă este muribundă, e o chestiune de timp, nu prea mult, transformarea ei într-o curiozitate, într-o amintire bibliofilă. Oamenii îşi vor lua ştirile - şi le iau şi acum - de la televiziune, dacă se află în maşină, şi le mai iau încă de la radio. În clipa în care va deveni uzual ecranul în maşină şi va fi, deja este, dar nu e încă răspândit, în acel moment radioul va muri. Radioul, ca medium, mai trăieşte acum doar în automobile. Televiziunea va fi şi ea depăşită în maximum cinci ani, de ştirile pe net. Principala sursă de ştiri oamenilor va deveni internetul.

Ştirea va apărea acum, probabil de multe ori, înaintea televiziunilor. Înaintea jurnalistului profesionist, un cetăţean din Glodenii Gândului (există această localitate în România, în Moldova) va observa cum o herghelie din localitate a intrat pe aeroportul nou construit în apropiere şi va trasmite acest lucru pe net, înainte să o facă vreun jurnalist profesionist. Şi aceea va fi ştirea.

Probabil că jurnalist va fi un soi de observator, un soi de colector, care va sta pe net şi va supraveghea netul, încercând să culeagă ce apare colo, ce apare dincolo şi să transmită, să disemineze cât mai repede.

„Jurnalismul încetează să fie o meserie specială”

Cum vedeţi acum jurnalistul, faţă în faţă cu meseria lui, în condiţiile în care ştie că este posibil să îşi piardă locul de muncă sau să i se taie din salariu?
Jurnalismul încetează să fie o meserie specială. În aceste zile, în aceşti ani, încetează să mai fie o meserie specială. Prin anii 90, făceam o întâmpinare către Guvernul României în sensul considerării jurnalismului ca o meserie deosebită, creativă, specială, care nu poate fi tratată ca o activitate comercială, pentru că asta dorea statul.

Asta se întâmplă acum: ceea ce noi refuzam în anii 90 – spuneam sunt jurnalist, eu nu sunt cizmar! Cu tot respectul pentru cizmari, nu sunt cizmar, sunt jurnalist. Această aură de nobleţe, de special, de deosebit a meseriei de jurnalist dispare. Şi se transformă această meserie într-o meserie la fel de onorabilă ca meseria de carosier la Uzinele Dacia, ca meseria de agent de circulaţie, ca orice altă meserie în care prestezi o activitate, îţi încasezi salariul, nu trebuie să dai dovadă în acea activitate de o conştiinţă morală extrem de ridicată. Trebuie să dai dovadă doar de o conştiinţă profesională, de exactitate în a-ţi face meseria. Dar de o conştiiţă morală foarte ridicată în producerea de pantofi, nu trebuie să dai. Şi nu e nicio problemă. E foarte onorabil să produci ghete.

Jurnalismul a avut, a beneficiat de acest statut ca activitate specială, care situată sub semnul libertăţii de expresie, sub semnul conştiinţei morale şi lucrurile acestea dispar. Nu le interzice vreo dictatură, cum era înainte de 89. Dispar, de la sine. Şi ceea ce nu au reuşit marile dictaturi ale secolului 20, adică să distrugă jurnalismul ca formă de exprimare a conştiinţei libere, morale în primul rând, reuşeşte societatea de consum, în acest nou mileniu.

„Studiez foarte atent evoluţiile netului, dar nu lucrez cu el”

Urmăriţi internetul?
Da, îl urmăresc foarte atent, dar nu lucrez cu calculatorul.

De ce?
Se poate şi asta. Pentru că nu consider că îmi face bine mie, structurii mele de gândire. Eu sunt format într-un anume fel. Am un anume fel de a gândi, de a face lucrurile, de a le crea şi calculatorul nu m-ar ajuta. Ştiu foarte exact cum funcţionează un calculator, poate chiar mai mult decât mulţi dintre utilizatori, întrucât sunt de meserie – am terminat Facultatea de automatică şi calculatoare, la Politehnică. Deci studiez foarte atent evoluţiile netului, dar nu lucrez cu el, pentru că, de pildă, ca să înţelegeţi unul din blocajele mele, e vorba de depersonalizarea scrisului.

Când scrii cu ajutorul tastelor, textul care rezultă este impersonal. Eu am nevoie, pe hârtie, de scrisul meu. Ca să-mi controlez producţia mentală, ceea ce scriu, chiar când scriu, eu trebuie să îmi văd scrisul meu, care nu seamănă cu al nimănui de pe acest Pământ. Modul în care scriu, cum fac literele... Or ca eu să apăs nişte taste şi dincolo să apară nişte litere oarbe, eu aşa le numesc, oarbe, acest lucru îmi dă o senzaţie de secţiune interioară. Nu mai controlez textul, nu mai simt textul. Şi atunci voi continua să scriu până la sfârşit cu pixul.

Nu vă temeţi că, la un moment dat, veţi fi nevoit? Tendinţa, cum aţi spus, este internetul.
Eu mă aflu în situaţia în care nimeni nu mă poate obliga să scriu pe calculator sau să utilizez calculatorul, câtă vreme fac munca pe care o fac acum. Deci eu sunt editorialist, îmi scriu textele, nu am răspunderi decizionale, administrative şi atunci pot să fac lucrul acesta. Nu exclud ca, la un moment dat, să mă ocup şi de calculator. El nu mi-ar fi de folos acum. Dacă se închide presa, de pildă, şi mă duc acasă, să mă ocup de ale mele, de cinematograf, de literatură, de tenis, atunci nu e exclus să lucrez cu un calculator. Dar dacă m-aş duce acasă, ca persoană particulară, atunci nu mai pot evita utilizarea calculatorului, pentru a mă informa, dar niciodată nu-l voi folosi pentru a scrie.

Nu vă tentează să vă faceţi un blog?
Nu. Câtă vreme sunt scriitor la ziar, profesionist, scriu ce am de scris în articolele care apar pe site-ul ziarului Gândul şi mai e ceva. Eu am avut dintotdeauna o reţinere faţă de jurnal. Pentru că blogul ce este? O scriitură de tip cvasijurnal personal, jurnal intim. Mie nu îmi place aşa ceva. Consider că este o fandoseală jurnalul acesta. Şi este falsă. Din start este falsă, pentru că ea presupune un regim diferit de sinceritate, un regim de direct, de franhcheţe şamd care nu sunt adevărate. Eşti sincer, direct, eşti franc şi la obiect în ceea ce scrii pentru public, în ziarul tău. N-am nevoie de un blog ca să fiu altfel. Nu am cum. N-aş face decât să dublez. Eu sunt suprapus mie însumi, nu am variante.

La OTV „ratingul este câştigat în cel mai fraudulos mod cu putinţă”

Acum, din ce în ce mai mult, se foloseşte de deontolog în sens peiorativ: mă, deontologule! De ce s-a ajuns aici?
Care este obiectivul, în acest moment, al jurnalistului? Obiectivul se numeşte în mod precis: rating, share, accesări, tiraj. Altceva nu există în clipa de faţă. Că eu scriu ceva, fac un articol... Pentru ca să ce? Ca să schimb ceva în opinia publică, ca să încerc să formez altfel un anume mod de a gândi, ca să mă situez împotriva... ho,ho... împotriva curentului la modă, împotriva paradigmei, care domină societatea în momentul respectiv? Cum să fac aşa ceva? Nu! În acest moment, suntem în perioada dictaturii mass asupra media. Nu mai e dictatura lui Ceauşescu, e dictatura mass asupra media, care este mult mai a dracului decât a lui Ceauşescu.

Pentru că, în condiţiile astea în care se vizează doar ratingul, jurnalistul ajunge să considere orice mijloace sunt bune pentru a atinge acest scop. Dom’le, am rating? Tu cât ai? 0,9. 0,8? Eu am 2,5! Sau trei şi ceva. Ce fac eu de trei şi ceva? Păi chem vindecătoare, orbi clarvăzători, călăreţi pe mistreţi, transform studioul într-o curte a miracolelor şi obţin rating. Obţin rating? OK.

Am auzit şi această năzbâtie, spusă de un jurnalist altfel bun, care face lucrurile şi cu conştiinţă, cum este Dan Tăpălagă, care m-a uluit spunând că ce face Dan Diaconescu la OTV este un tabloid intelectual. Am rămas blocat că un jurnalist care nu e la OTV poate să spună aşa ceva.

Ce este OTV?
Nu e nimic! Nu e jurnalism, domnu’ Obae. Şi ratingul este câştigat în cel mai fraudulos mod cu putinţă. Deci domnul Dan Diaconescu, în vreme ce ceilalţi aleargă pe culoare, ca la atletism, fiecare pe culoarul lui, dânsul aleargă de-a curmezişul gazonului, taie stadionul, pe coardă şi iese mai încolo! Aşa îşi face ratingul! Nu respectă nici una dintre regulile elementare ale jurnalismului, ale deontologiei ăsteia de care îşi bat joc toţi acum la televizor, tot ca să scoată rating. Nu respectă nicio regulă.
Sigur că eşti avantajat în clipa în care eu joc cu anumite reguli, iar tu nu respecţi niciuna. Bineînţeles că faci rating, nu?

În momentul în care te substitui procuraturii, în care furi documente de anchetă, execuţi condamnări la televizor, bineînteles că se uită lumea, dar alea sunt infracţiuni! Pe care eu nu le fac, dacă sunt un jurnalist deontolog sau, mă rog, un jurnalist profesionist care înţelege să respecte regulile meseriei. Şi atunci, de unde acest dispreţ pentru cuvântul deontolog? Pentru ca eu, cel care îmi exprim dispreţul şi spun – hai, bă, s-au adunat deontologii – să pot să calc regulile meseriei, în fiecare seară, şi să fac rating. De-aia!

„CNA penalizează de pomană”

De ce nu penalizează nimeni aceste derapaje?
Cine să le mai penalizeze? Nu mai are cine! În acest moment, presa este atomizată. Câtă vreme a existat Clubul Român de Presă, s-a mai putut face ceva. Aşa cum era clubul, nu foarte potrivit ca structură pentru obiectivul acesta al autoreglementării în presă. El nu fusese gândit când a fost creat, acum 10-12 ani pentru asta. Fusese gândit pentru promovarea intereselor de afaceri în presă. Era într-o intersecţie acută cu economicul în presă. Eu am încercat să imprim această direcţie, scoţându-l complet din zona aceasta a interferenţei cu lobby-ul economic. Am încercat să îl duc în zona autoreglementării profesionale şi, după cum vă aduceţi foarte bine aminte, de-a lungul timpului, am şi reuşit lucrul acesta. Nu spun că perfect, dar şi-a exercitat această funcţie în momente zic eu importante importante pentru breaslă la noi: Cazul Macovei, cazul "Ţigancă împuţită", cazul "pălinca şi caltaboşul" de la TVR. Au fost momente importante pentru breasă, în care zic eu că Clubul a avut un rol decisiv, reuşind să emită o opinie pentru breaslă, prin consultarea tuturor membrilor, care a fost utilă, zic eu.
În acest moment, nu mai ştiu ce se întâmplă şi dacă nu mai ştiu, înseamnă că nu e bine.

Nu se vrea?
Nu ştiu. Penalizează CNA, dar penalizează degeaba.

CNA penalizează doar aspectele legale.
Sigur, el nu poate intra în zona aceasta de moralitate profesională prea mult, nu face obiectul lui. Dar şi CNA penalizează de pomană. Pentru că a ajuns acum, iarăşi un motiv de mândire şi de autopromovare, în scopul creşterii ...ratingului. Te-a sancţionat CNA-ul, după aia vii şi strigi, la televizor: m-a sancţionat CNA-ul, a încercat să îmi pună pumnul în gură! Nu voi tăcea niciodată! Cum se urlă la OTV. Suntem o televiziune liberă! Liberă să emitem în continuare dejecţii! Asta este libertatea.

Cea mai la îndemână atitudine a unor astfel de inşi este să clameze libertatea de expresie. Adică pot să fac orice, pot să insult, pot să intig la violenţă, pot să mint, să calomniez groaznic oameni, ba chiar să împing la sinucidere sau să distrug vieţi omeneşti prin ceea ce fac pe ecranul televizorului, dar dacă încearcă cineva să mă oprească, înseamnă că mă cenzurează şi mi-a afectat libertatea de expresie, iar eu ies în stradă şi fac miting.

„Într-o vreme, dacă puneai Becali în titlu, automat aveai 2.000 de accesări”

Masa nu e totuşi omogenă, există poate şi o parte a publicului care vrea altceva.
Încercaţi să faceţi presă de calitate şi o să vedeţi ce audienţă aveţi. Ea se poate face, există un public. Din păcate, redus. Dincolo de platforma de la care pleci, ca personalitate media, există subiectul, care îţi dă sau îţi ia audienţă. Dacă vorbim, de pildă, despre Guvern, Boc, Băsescu, Geoană şi lucruri de soiul acesta, cât a fost audienţa la ultima emisiune cu Hurezeanu? V-o spun pe ultima: media a fost 2,7, de pildă (aproximativ 300.000 de telespectatori, n. r.). Dacă mă duc la Pro Cinema şi vorbesc despre mari filme ale istoriei cinematografului, atunci când obţin 1 este sărbătoare. Şi sunt aceeaşi persoană, domnul Obae.

Sigur că există şi un public de calitate, dar structura populaţiei din România, în clipa de faţă, aşa este. Sunt foarte mulţi cei care citesc ziarul Libertatea şi care se uită la OTV, cei care citesc Click şi CanCan.

Se tabloidizează şi televiziunile care la un moment dat păreau serioase. Postul Realitatea TV, unde mă duc şi fac emisiune acolo, mă mai duc şi la ştiri şi mai comentez, prezintă de nu ştiu câte ori faptul că s-a împiedicat Vasile Blaga de covor când a intrat pe uşă în nu ştiu ce clădire. Ce relevanţă are? Ce facem acum, suprainterpretăm jumătate de zi? Suntem nişte superhermeneuţi ai presei. Dom’le, l-a împins Băsescu, de-aia s-a împiedicat. Se împiedică PDL-ul, are probleme! E o tâmpenie.

Presa se axează în clipa de faţă pe faptul că a plâns Udrea, că s-a împiedicat Boc, că Băsescu s-a dat cu motoschiul pe munte, asta e ceea ce se vinde cel mai bine.

Pe net apare un fenomen de-a dreptul grotesc. Dacă pui anumite cuvinte în titlu, el va fi citit, are un grad de accesare, indiferent de conţinut. Într-o vreme, Becali era aşa. Dacă puneai Becali în titlu, automat aveai 2.000 de accesări. Numai că puneai Becali, dedesubt puteai să pui, nu ştiu, clasamentul diviziei naţionale la zi.

Acum care ar fi cuvintele?
Nu mai e Becali acum. Becali a scăzut mult, nu îţi mai aduce accesări. Acum …trebuie să bagi ceva sânge, sex, bani. Legate într-un fel sau altul de lucruri de gen. Udrea aduce, bagi Elena Udrea, îţi vine destul de bine. Băsescu aduce în continuare accesări. Repet, nu trebuie să facă neapărat ceva, e suficient să îl pui acolo.

Folosiţi aceste avantaje ale tehnicii, când scrieţi un text?
Eu nu! Niciodată! Vă imaginaţi că o să pun eu în titlu un nume la modă sau sânge şi sex şi să vorbesc dedesubt despre relaţiile dureroase, păcut dureroase, dintre PDL şi PSD? Nu. Eu nu o să fac niciodată asta. Eu continui să mă exprim spuprapus mie însumi şi oricum sunt prea bătrân ca să mă mai schimb. Nu voi face niciodată astfel de concesii.

„Nu mai e nevoie de guzgani rozalii acum”

Acum patru cinci ani se simţea influenţa politicului în presă. Acum mai este această influenţă atât de pregnantă?
Da, ea mai e prezentă. Se mai poate spune că avem ziare de dreapta. De dreapta? (râde) De dreapta?! Încep să râd şi eu ca Mircea Badea, poate chiar isteric. De dreapta! Care dreaptă, în clipa de faţă, când avem această frumoasă uniune.

Putem să facem o hartă?
Evenimentul zilei, România liberă, Cotidianul sunt ziare de dreapta, dar cum să spun, o dreaptă care nu mai există. Ele nu mai au obiect, dar continuă să fie aşa, într-o inerţie. Să vizeze ceea ce îşi închipuie ele că ar fi dreapta, care nu mai are corespondent în realitate în România, în clipa de faţă. Un ziar de stânga, iarăşi între ghilimele este Jurnalul naţional. Adevărul are o evoluţie foarte comercială.

Unde îl vedeţi ca orientare?
Orientarea nu e atât de de dreapta, tot spre o dreaptă, dar mai pe centru decât cele trei pe care vi le-am enunţat adineauri, dar cu o componentă foarte puternică de marrketing. Acolo baza la Adevărul este marketingul şi nu producţia editorială, în primul rând.

Mai există riscul, ca acum mulţi ani, să apară personaje gen guzganul rozaliu, care să încerce să manipuleze din umbră?
Nu mai e nevoie de guzgani rozalii acum. Manipularea se face direct. Săracul guzgan rozaliu avea o sarcină vai de capul lui atunci, în acele vremuri, nu prea îndepărtate, prin 2004. Şi anume, partidul, recte domnul Năstase, care am auzit că e pe aici prin redacţie, dă un interviu acum, îi spunea: Dom’le, ce se întâmplă la ziarul ăla, unde tu se cheamă că eşti şef, că ai un cuvânt de spus? Ce se întâmplă, că, uite, a apărut chestia aia cu Băsescu, uite cum dă în noi! Ce se întâmplă acolo, dom’le? Şi atunci, domnul guzgan rozaliu dădea telefon disperat: măi, ce se întâmplă la voi? Ce să se întâmple, scriem, care e problema, domnu’. Şi avea o viaţă foarte grea. Era strivit între partid, care îi spunea să facă ordine şi noi, care nu doream să ne supunem ordinelor.

De altfel, dacă ar fi câştigat Adrian Năstase alegerile şi PSD ar fi fost la guvernare, eu aş fi fost înlăturat chiar mai repede decât am fost înlăturat din fruntea ziarului Adevărul, pentru că nu am dat satisfacţie.

Şi acum de ce nu mai e nevoie?
Nu mai e nevoie, pentru că acum toate ziarele se află în trusturi, acolo lucrurile sunt foarte clare de la bun început. Jurnaliştii fac ce trebuie, pentru că sunt şi selectaţi ca atare, de la bun început. Nu sunt primiţi în ziarul respectiv decât jurnalişti care se ştie că nu vor ieşi din linie vreun moment. Şi atunci lucrurile merg mult mai lin. Nu mai e nevoie să dea telefon. Vă daţi seama, ce situaţie umilitoare, să dea telefon guzganul rozaliu. Nu vorbesc neapărat de Viorel Hrebengiuc. Guzganul rozaliu, în general. Să dea el telefon şi să încerce să influenţeze jurnaliştii! Păi e umilitor, dom’le, pentru persoane de asemenea rang. Acum se rezolvă fără telefon. Jurnalistul face ce trebuie, de la bun început, că aşa a fost ales şi programat.