A semnat un contract pentru emisiunea Rătăciţi în Panama, dar a pierdut contractul cu Radio Guerrilla. După ce în urmă cu un an şi jumătate a fost concediat prin SMS, pentru o altercaţie cu un poliţist, săptămâna trecută a fost concediat din nou.

Într-un interviu acordat în exclusivitate paginademedia.ro, chiar înainte de plecarea în Panama, Andrei Gheorghe îşi expune deschis părerile despre situaţia din Realitatea TV şi experienţa cu trustul deţinut de Sorin Ovidiu Vîntu. Poate chiar prea deschis.

Vorbeşte despre “găşti”, “grupuri de interese” şi “războaie” în interiorul trustului. Toate aceste “găşti” se învârt, “brownian, în jurul salariilor, banilor daţi de Vîntu.”

Andrei Gheorghe: “Cred că sunt într-un rahat financiar isteric îngrozitor. Cred că au uriaşe probleme. Cred că s-a pierdut raţiunea şi se acţionează absolut instinctiv, greşit şi că în general nu mai este niciun fel de strategie sau viziune. Şi tot sistemul pârâie pe la încheieturi.”

Sorin Ovidiu Vîntu nu se pricepe la televiziune, spune Gheorghe. “Este înconjurat de cetăţeni care îi zic că e genial şi că tot ce înţelege este briliant”.

Ca proiect, Gheorghe vrea să îşi facă un site “în care să explic privitorilor ce comenzi stau în spatele ştirilor pe care le văd.”

Din interviu:

• Este o organizaţie care este compusă din nişte domni, care funcţionează, aşa este spiritul lor, în ceea ce se cheamă gaşcă. Găşti.

• Dar nici nu îmi place să zic găşti. Poate ar trebui să găsesc un alt nume. Nu ştiu, grupuleţe, grupuscule de influenţă, care toate se învârt, brownian, în jurul salariilor, banilor daţi de Vîntu. Că de altfel asta e singura lor motivaţie a existenţei în acel loc. Nu producerea unui conţinut interesant, nu depăşirea unor standarde profesionale, ci preservarea banilor pe care îi primesc.

• Toate aceste găşti au politici interne, agende, interese continue. E o şerpărie de mediocrităţi. Şi atunci, în continuu sunt războaie, duşmănii, răzbunări, fronturi, deschise, închise, atacuri şi contraatacuri, gaşca lui Buşcu, Morar şi Caţavencu care se bate cu gaşca lui Toader şi gaşca lui Popa, care nu-l suportă pe nu ştiu cine.

• Eu cred că Vîntu nu se pricepe la televiziune. El nepricepându-se la televiziune şi fiind înconjurat de cetăţeni care îi zic că e genial şi că tot ce înţelege este briliant, este într-o confuzie continuă, datorată acestor indivizi, pe care i-a plătit şi răsplătit regeşte şi care au toate motivele să îşi păstreze salariile, să îi spună la nesfârşit că nu face niciun greş niciodată.

• Nu vreau să mă duc de ziua domnului Tatulici unde mă invită. Nu vreau să merg pe acelaşi coridor şi să mă salut cu Adrian Păunescu. Nu vreau să trăiesc în aceeaşi încăpere cu Nistorescu. Şi, în general, când mă întâlnesc cu aceşti oameni, în limita bunului simţ, care la mine să zicem că uneori este mai mare sau mai mică, îmi exprim părerile.

• Am fost singur, cretin, prost, independent, stupid. Asta este calea mea şi drumul meu. Eu nu vreau să dansez niciodată în triburi. N-am vrut şi nici n-am putut. Nu pot. Nu am cum, nu mă lasă nervii.

• Acolo este o exacerbare a toxicului. Şi în momentul în care toxicul câştigă, el devine model de viaţă. Şi ceilalţi care vor să aibă succes în ierarhia să zicem corporatistă se gândesc “deci ce trebuie să fac ca să fiu şi eu şmecher, să ajung într-o gaşcă. Să spun vai ce frumos vorbiţi? Vai ce înalt sunteţi? Şi între timp să mă pregătesc să-l înjunghii pe la spate pe cel cu care vorbesc?” Că asta-i matricea.

• Sunt neplăcut. Bă, sunt foarte neplăcut. Să-mi vezi şi mecla continuu, să nu te salut, să umblu ursuz pe lângă tine. Sunt neplăcut.

• Vîntu e un tip foarte inteligent, dar uite, Sârbu ştie televiziune. Lui Vîntu, însă, îi spune Tatulici că ştie.

• Vreau să deschid un site în care să explic privitorilor ce comenzi stau în spatele ştirilor pe care le văd.
• Cred că Vîntu l-a pus pe Nistorescu la Cotidianul ca să îi umilească pe cei de la Caţavencu. Numirea lui Nistorescu era cel mai odios lucru care putea să li se întâmple.

INTERVIUL, PE LARG:

Petrişor Obae: Pleci în Panama. Revii în septembrie. Ce vei face? Te întorci la Guerrilla?
Andrei Gheorghe: Nu. Din punctul meu de vedere, dacă vrei să vorbim acum strict contractual, eu am, evident, un contract cu Radio Guerrilla. Evident. Acest contract este evident în biroul directorului diviziei Quality. În acest contract, eu nu sunt în fault. Sunt în acea perioadă de pauză, de vară, ca şi Dobrovolski şi Craioveanu.

În perioada de vară, Mihnea Vasiliu, directorul Diviziei Quality spune că se întrerupe contractul, nu se plăteşte. Că nu e normal să fii plătit.
Asta demonstrează competenţa unui om care face management. Cum să nu plătească un realizator de radio în perioada de pauză? Nu am mai auzit aşa ceva.

În al doilea rând, era un contract, pe care l-a semnat. În contractul acela se prevede plata pentru perioada de, emisiunile pentru perioadele de. Aşa e contractul, aşa e negociat. Iar în cauza rezilierii contractului, în momentul acesta, la care ne aflăm noi, dacă ei vor să rezilieze contractul, trebuie să îmi dea un preaviz.

Lunile astea nu o să fii plătit.
Trebuie să respecte contractul cu mine. Dacă ei vor ca eu să nu mai fiu plătit, să-mi dea un preaviz, să-mi explice de ce îmi reziliază contractul, să-mi plătească o lună, perioadă negociată şi agreată de ambele părţi şi nu trei luni, aşa cum am vrut eu. Atunci suntem OK. Până în momentul în care eu nu am niciun preaviz, eu nu am cum să desfac un contract, în care eu mă aflu şi pe care îl respect.

În contractul meu scrie că sunt plătit în acele două luni. Scrie. Şi în contractul domnului Craioveanu scrie acelaşi lucru. Şi cu Dobrovolski se poate întâmpla acelaşi lucru acum, cât e în vacanţă? Să îl anunţe Mihnea Vasiliu că nu plăteşte realizatorii în vacanţă?

Dar de ce s-a întâmplat asta? Ceva a declanşat asta. Ce?
De unde să ştiu, fratele meu vitreg? În momentul în care eu mă aflu la mare cu directorul staţiei radio Guerrilla şi cu familia lui, împreună cu mine şi cu familia mea şi bem până la două dimineaţa, iar la 10 dimineaţa şoferul meu se duce la radio şi depune contractul, iar la 12 mă sună şi îmi zice: "Domnu Gheorghe, cei de la contabilitate mi-au spus că nu mai aveţi contract cu Radio Guerrilla, din decizia domnului Mihnea Vasiliu?"

Eu îl sun pe Liviu Mihaiu şi îi spun “Liviule, ia uite ce măgărie fac ăştia. Din nou. De data asta nu se mai poate! Cum adică să n-am contract. Iar fac măgării de-alea? Eu îl sun pe Mihnea şi dacă nu îşi bagă minţile în cap fac conferinţă de presă, că nu se mai poate, frate!” “Măi, nu ştiu, Andrei, ce să-ţi spun, dar fii atent, ştii ceva, eu cred că poţi să îţi aranjez să îţi iei banii pe ultima lună.”

“Liviu, dar nu vorbim de banii pe ultima lună, vorbim de contractul meu, de ceea ce e drept şi e fair. Cum adică? Iarăşi să mă calce în picioare. Da nu mai pot!”

Am vorbit şi cu Mihnea.
“Domnule Mihnea Vasiliu. De fapt, bă Mihnea, bă, ia explică-mi şi mie cum nu mai am eu contract!”
“Băi, în primul rând să îţi bagi minţile în cap, că n-ai, mă! Că e la mine în birou de patru luni de zile şi nu ţi-am semnat anexele. Şi dacă vrei să ştii ceva, nici n-ai contract. Na! Aşa că ce mai vrei?”

Asta a fost discuţia cu Mihnea?
Da. Şi pentru că Mihnea spune că eu trebuie să demonstrez lucrurile acestea, n-am cum să le demonstrez decât spunând că nu pot să reproduc cuvânt cu cuvânt, dar asta este ce am vorbit. Şi când eu îi spun “mă, fii atent că o să fac conferinţă şi o să vă dau în gât” şi el îmi spune “poţi să faci şi la 23 august, din punctul meu de vedere. Mă doare fix în bască”.

Şi apropo de ameninţările astea, “bă, ai grijă ce spui, bă! Ai înţeles?” Asta e conversaţia cu directorul diviyiei Quality.

După care sunt sunat şi mi se spune “s-a acceptat, o să-ţi plătească luna următoare de contract”. Dar nu mă interesează! Ce sunt eu? Sluga cuiva? Trebuie să mă umilesc în faţa cuiva ca să fiu plătit pentru un contract? Ăsta-i management! Cu anexe nesemnate ţinute în birou pentru că nici nu ai avut bun simţ să negociezi cu mine. Orgoliul rănit al unui cetăţean care credea că poate în felul ăsta îmi demonstrează supremaţia lui intelectuală?  Pentru ce rănit? Că nu am negociat cu domnia sa?

N-am negociat cu domnia sa pentru că eu m-am dus în acel loc strict la cererea domnului Liviu Mihaiu şi ăsta era probabil şi singurul motiv pentru care m-aş fi întors în acelaşi loc. Iar una din condiţiile mele relativ decente a fost că eu, pe aceşti oameni să îi mai văd. Nu vreau să am nicio relaţie cu ei. E ok, Liviu?

Sunt o grămadă de găşti care se războiesc

Atunci de ce s-a întâmplat? Ceva, ceva trebuie să fie?
Nu pot să spun decât absenţa caracterului. Pentru că nu poţi să fii normal.

Dar tu ai avut conflicte personale cu ei?
Personale? Am conflicte personale cu foarte multă lume. Dacă mă întrebi, cu Mihnea nu. Cu Sergiu Toader da, am avut. Şi am o părere execrabilă despre domnul Sergiu Toader. Am păreri foarte proaste despre foarte multă lume şi refuz să mă bat pe burtă cu foarte multă lume.
Nu vreau să mă duc de ziua domnului Tatulici unde mă invită. Nu vreau să merg pe acelaşi coridor şi să mă salut cu Adrian Păunescu. Nu vreau să trăiesc în aceeaşi încăpere cu Nistorescu. Şi, în general, când mă întâlnesc cu aceşti oameni, în limita bunului simţ, care la mine să zicem că uneori este mai mare sau mai mică, îmi exprim părerile. Mi le exprim.

Din cauza asta să fie?
Aberăm.

Încerc să îmi dau seama de unde a pornit.
Îţi mai dau nişte teorii ale conspiraţiei. Nu sunt fanul lor, dar încercăm să înţelegem, de fapt amândoi. Este o organizaţie care este compusă din nişte domni, care funcţionează, aşa este spiritul lor, în ceea ce se cheamă gaşcă. Găşti.

Toate aceste găşti au politici interne, agende, interese continue. E o şerpărie de mediocrităţi. Şi atunci, în continuu sunt războaie, duşmănii, răzbunări, fronturi, deschise, închise, atacuri şi contraatacuri, gaşca lui Buşcu, Morar şi Caţavencu care se bate cu gaşca lui Toader şi gaşca lui Popa, care nu-l suportă pe nu ştiu cine. Despre aşa ceva vorbim. Acolo este un război continuu între oameni care nu pot să-şi exprime creativitatea în TV.

Ai lucrat şi tu acolo, în acelaşi mediu.
Da. Am lucrat. Sigur.

Şi atunci când ai lucrat nu era la fel?
Cred că s-a agravat total. Apocaliptic. Pentru că nu pot să explic nimic din ceea ce ţi-am spus mai devreme. Sunt o grămadă de găşti care se războiesc.

Când lucrai acolo, nu erai şi tu parte a acestei găşti?
Nu. Nu am fost niciodată parte a niciunei găşti.

Dar lucrai acolo, în trust.
Dar n-am fost în nicio gaşcă. Am fost singur, cretin, prost, independent, stupid. Asta este calea mea şi drumul meu. Eu nu vreau să dansez niciodată în triburi. N-am vrut şi nici n-am putut. Nu pot. Nu am cum, nu mă lasă nervii. La un moment dat, mă răţoiesc la Mihai Tatulici.

Toate se învârt, brownian, în jurul salariilor, banilor daţi de Vîntu

Prima dată când te-au tras pe linie moartă, ce făcusei? Când ai fost numit director pe Italia?
Cred că datorită acestei neintegrări. Ăsta este motivul cel mai clar. Dacă mă întrebi de acea perioadă, e o neintegrare. Dar nici nu îmi place să zic găşti. Poate ar trebui să găsesc un alt nume. Nu ştiu, grupuleţe, grupuscule de influenţă, care toate se învârt, brownian, în jurul salariilor, banilor daţi de Vîntu. Că de altfel asta e singura lor motivaţie a existenţei în acel loc. Nu producerea unui conţinut interesant, nu depăşirea unor standarde profesionale, ci preservarea banilor pe care îi primesc.

Şi tu ai primit bani buni de acolo.
Absolut. Şi sunt foarte recunoscător pentru banii pe care i-am primit şi sunt foarte încântat că pentru acei bani am făcut nişte lucruri extraordinare, interesante. De care nu am de ce să mă ruşinez. Ultimul lucru pe care l-am făcut şi de care sunt mândru la Realitatea a fost acea campanie de strângere a semnăturilor (legată de taxa de primă înmatriculare, nota red.). Unică în istoria României şi a Europei de Est.

De ce nu te-ai integrat. Ce nu a mers?
Nu ştiu. Nu mă ţin nervii.

Ce te-a deranjat atunci?
Obosisem şi eu. Nici eu nu mă mai simţeam bine demult. Nu mai ştiu exact.

Invitaţi băgaţi în emisiuni?
La mine niciodată. Şi apropo. Nu văd nimic în neregulă să ţi se bage invitaţi. Avem o politică editorială (râde). E normal. Dacă nu-ţi convine, pleci.

Ai refuzat să mergi la vreo emisiune?
Am fost emisiuni în care nu am vrut să mă duc invitat. Uite la Liana Pătraş care, nu ştiu, n-a vrut să-l primească pe Păunescu la ştiri şi după aia a stat un an, dacă nu mă înşel, dimineaţa la matinal. Vorbesc de ceva despre care ştim şi am văzut la televizor. Eu nu mai ştiu. Era Păunescu atunci? E posibil să fie legat de Păunescu şi la mine.

A urmat momentul în care ai fost concediat prin SMS.
O stupiditate iarăşi incredibilă. Ai un contract în care stai, pe care nu îl încalci cu nimic şi eşti acuzat de o organizaţie de presă care face tocmai cel mai nedeontologic lucru din viaţa ei: nu te sună să te întrebe. Eşti partener acolo, în bărcuţa aia şi vine cineva şi zice ceva despre tine. Acel cineva fiind un tip cu o reputaţie discutabilă – Cancan. Şi tu imediat îl asculţi pe el şi îl dai afară pe frac’tu, care a plecat să ia suc? Cam aşa a fost atunci. Fără nicio explicaţie şi fără nicio discuţie.

După acel episod, ai revenit în acelaşi trust.
La rugămintea expresă şi clară a lui Liviu Mihaiu, el fiind şi singurul care avea dreptul de a-mi adresa această rugăminte şi care mi-a pus-o într-o formă pe care nu aveam cum să o evit. Hai să facem o emisiune împreună! Ajută-mă, frate! Am intrat director la Guerrilla, hai să facem un show în timpul zilei. Cum să nu o faci? Bine, Liviu, vin acolo, dar eu pe ăia să nu îi văd!

Relaţia ta cu conducerea care a fost în aceste luni?
Nu am avut de a face decât cu Liviu şi cu Radio Guerrilla. Nu am vorbit şi nu am discutat cu nimeni.

Acolo este o exacerbare a toxicului

Contractul era negociat cu Liviu?
Da. Am stat de vorbă, care sunt condiţiile. Ştii cum e contractul, ei trimit o hârtie, le trimiţi şi tu o hârtie. Te uiţi pe el,ce îţi convine, ce nu, tai asta, pui asta… Ca să descopăr că stătea Mihnea Vasiliu cu anexele nesemnate în dosar. Ceea ce nu loveşte de nulitate niciun contract.

Aceste anexe ce ar fi cuprins?
Era o cerere a lor în care sî îmi plătească o lună în cazul rezilierii contractului şi o cerere a mea în care eu ceream trei luni, dacă mi se reziliază contractul. Asta aflu că era nesemnată. Că o ţine în birou nesemnată.Tehnică de management stupid, care nu ştie meserie. Care nu ştie că nesemnarea anexelor nu anulează contractul şi care nu îşi dă seama că el în clipa în care nu îmi plăteşte facturile nu poate spune că nu are contract cu mine. În ziua aia minţea spunând că nu am contract, cum în ziua aceea minţea că mi-a dat un preaviz. Unde e preavizul?

Liviu Mihaiu spune că harababura a ponit de la o neînţelegere financiar contractuală.
Care? Eu plec cu tine spre Bucureşti cu maşina şi, la un moment dat, spun “dă-te jos!” E un contract social între noi doi. Mergi în Bucureşti? Da! Mă iei şi pe mine? Hai! Iar eu te iau şi te dau jos.

Cu Liviu Mihaiu ai mai vorbit după acest incident?
Nu. Dar eu nu sunt supărat pe Liviu. Îl înţeleg. Pe bune. Aici o să spun ce cred. Şi iarăşi, nu o să pot fi riguros şi nici nu pot să demonstrez ceea ce zic. Cred că, săracul de el, i-a fost frică. Cred că i-a fost ruşine. Cred că n-a ştiut ce să facă. Cred că a adoptat cea mai greşită politică din lume: politica struţului. Las că oi vedea ce se va întâmpla, când o fi.

Eu nu îl condamn. Şi eu fac asta, din păcate şi, deseori, decât să iau o decizie, mai bine mă prefac că nu e. Şi în momentul în care plesneşte, văd cum o negociez. Asta este. Pentru că sistemul acela produce genul ăsta de unde de şoc, le generează în interiorul organizaţiei: ilogice, iraţionale, la limita turbării.

Vorbeşti în termeni foarte duri de ce e acolo.
Acolo este o exacerbare a toxicului. Şi în momentul în care toxicul câştigă, el devine model de viaţă. Şi ceilalţi care vor să aibă succes în ierarhia să zicem corporatistă se gândesc “deci ce trebuie să fac ca să fiu şi eu şmecher, să ajung într-o gaşcă. Să spun vai ce frumos vorbiţi? Vai ce înalt sunteţi? Şi între timp să mă pregătesc să-l înjunghii pe la spate pe cel cu care vorbesc?” Că asta-i matricea. Se spunecă rottwaillerii sunt câini răi. Nu sunt câini răi, sunt stăpâni răi. Şi câinii îi copiază.

Sunt neplăcut. Bă, sunt foarte neplăcut.

Tu de ce ai acceptat să lucrezi în mediu acesta pe care îl consideri toxic?
Eu eram la Radio Guerrilla, făceam radio, nu aveam nicio treabă cu toate boardurile, lordurile, cordurile. Nu eram obligat la nicio chestie. Libertate, linişte şi pace. Şi radioul e departe. Radioul nu e perceput în genul acesta de organizaţie ca important. Este la marginea imperiului. În radio ai întotdeauna infinit mai multe şanse în interiorul unei asemenea organizaţii. Poţi să faci entertainment,distracţie. Nu e politică, nu e Jos Băsescu.

Şi cu ce îi deranja totuşi Gheorghe?
Cred că sunt într-un rahat financiar isteric îngrozitor. Cred că au uriaşe probleme. Cred că s-a pierdut raţiunea şi se acţionează absolut instinctiv, greşit şi că în general nu mai este niciun fel de strategie sau viziune. Şi tot sistemul pârâie pe la încheieturi.

Hai să încerc o punere în context: Cucui, Nistorescu, cazul Cotidianul, Pătrăşconiu, Morar. Cred că Vîntu l-a pus pe Nistorescu la Cotidianul ca să îi umilească pe cei de la Caţavencu. Numirea lui Nistorescu era cel mai odios lucru care putea să li se întâmple.

Sunt prea multe întâmplări. Unii demisionează, alţii nu mai vorbesc, unii pleacă, alţii vin, unii sunt pentru, alţii sunt contra, unii îşi dau demisia şi pe urmă sunt înapoi pe post. Mutările astea disperate dintr-o funcţie în alta. Vrei să spui că ai de-a face cu o gospodărie de oameni normali?

Că se vede pe sticlă ceva? Se vede pentru că mai sunt acolo nişte profesionişti care plivesc în fiecare zi grădina, din reflex. Dar acolo nu mai sunt roşii, ce ai vrut tu să pui la început. E pălămidă.

Era aşa o mare economie Gheorghe pentru Guerrilla?
E, mare economie! Nu ştii că întotdeauna dramele astea cu economiile şi cum ieşim din criză sunt satisfacţia deranjaţilor de la contabilitate? Nu, nu era Gheorghe o mare economie.

Şi atunci?
Sunt neplăcut. Bă, sunt foarte neplăcut. Să-mi vezi şi mecla continuu, să nu te salut, să umblu ursuz pe lângă tine. Sunt neplăcut.

Nu e şi vina ta?
E vina mea. Totală. Pe bune. Aşa este.

Eu cred că Vîntu nu se pricepe la televiziune.

Cu Vîntu când ai vorbit ultima dată?
Acum câteva zile, la telefon. Mie îmi place Vîntu. E un tip foarte haios. Foarte amuzant, mişto şi simpatic şi dacă eu vreau să mai am vreodată vreo relaţie cu el, trebuie să separ absolut total povestea asta de el. Eu nu vorbesc cu el de televiziune sau radio. În al doilea rând, eu nu vreau să mai am niciun fel de relaţie în care să existe o formă pecuniară. Nu mă interesează.

Trebuie să mănânci, nu?
Dar nu de aici. Nu de la Vîntu. Nu vreau niciun leu. Ce mai faci Sorine, cum mai merge? Cum îţi merge pescuitul? Cum îţi merge televiziunea? Bravo, foarte mişto, excelent.

Ai luat bani buni de la el.
Cât timp am luat am încercat să îmi onorez know-how-ul şi să îl expun. Nu o fac forţând oameni, e aiurea.

Dar ce-aţi discutat?
A, nimic. L-am anunţat că plec în Panama, i-am spus povestea. S-a bucurat. Mi-a spus că e mişto. Că e superocazie. Că i-ar fi plăcut şi lui...

De Guerrilla?
Nu, am vorbit înainte de episod. Cred ca am vorbit cu el în ziua în care am terminat de negociat contractul cu Paprika.

După episodul cu Mihnea, ai mai vorbit cu Vîntu?
Nu. Eu cred că el, data trecută, în trista şi înspăimântătoarea poveste a flegmei inexistente, cred că a greşit, că a adoptat o atitudine greşită şi din acel motiv şi din acel moment eu am decis să scot total această parte din relaţie, pentru că n-are niciun rost. Ştii, eu văd o maşină verde, tu vezi o maşină galbenă. Bă, e verde! Bă, e galbenă! Ok! Nu mai vorbim despre maşini. N-are niciun rost.

Vîntu e un tip foarte inteligent, dar uite, Sârbu ştie televiziune. Lui Vîntu, însă, îi spune Tatulici că ştie. Şi aici, deodată, iarăşi, vedem o diferenţă. Pentru că pe final, aici se trage linia. În competenţă.

Patronii români care au făcut bani din diverse motive, fiecare în zona sa de expertiză, toţi sunt strălucitori în zona lor de expertiză, dar nu în celelalte. Şi nu în toate.

Eu cred că Vîntu nu se pricepe la televiziune. El nepricepându-se la televiziune şi fiind înconjurat de cetăţeni care îi zic că e genial şi că tot ce înţelege este briliant, este într-o confuzie continuă, datorată acestor indivizi, pe care i-a plătit şi răsplătit regeşte şi care au toate motivele să îşi păstreze salariile, să îi spună la nesfârşit că nu face niciun greş niciodată.

Cine citeşte zice”o spune Gheorghe, că a fost dat afară”. De ce să-l credem?
Bine, nu mă credeţi. OK. O spune Gheorghe care a lucrat acolo. Nu vă duceţi acolo, nu vă angajaţi acolo. Nu e bine.

Vreau să deschid un site în care să explic privitorilor ce comenzi stau în spatele ştirilor

Te întorci din Panama. Unde te angajezi după că termini contractul?
Unde să mă duc? La Voiculescu, care scoate contractele la televizor şi arată poporului ceea ce e confidenţial? La Sârbu? Nu. Sârbu e singurul loc unde se face TV. Cu Sârbu despărţirile au fost extrem de totale şi de definitive. N-am unde.

Unde te vei duce, dacă porţile sunt blocate?
Pe net. O să îmi fac un site. Vreau să deschid un site în care să explic privitorilor ce comenzi stau în spatele ştirilor pe care le văd. Am multe proiecte. Vreau să finanţez un remake al lui Papillon, cu buget relativ modest, dar cu un script bun şi cu actori buni.

Vreau să fac o grămadă de lucruri şi vor face, în continuare, o grămadă de lucruri.

Am un proiect în care încerc să fac lobby pentru un grup coreean ca să implementeze în România la nivelul cel mai de sus, Guvernul român să hotărască achiziţionarea unor aparaturi care vor economisi energia în România, garantat. Vorbesc de 10-15%.

Caut finanţări pentru un cămin de bătrâni.

O să îmi dezvolt mai departe, cu insistenţă, businessul cu medicale, visând la ziua în care n-o să depind de niciun salariu dat de vreun patron media momentan şi momental şi continuând să spun şi să îmi menţin părerile şi credinţele, aşa cum sunt ele. Dacă nu are nevoie piaţa şi lumea de Gheorghe, nu este niciun fel de problemă şi de dramă.
Am o clinică de dializă în Cluj, împreună cu parteneri.

Este profitabilă?
Este şi va deveni şi mai şi. Voi deschide şi altele.

Vreau să adaug ceva. Nu e dorinţa mea să iau un hârdău de rahat şi să îl arunc peste trustul Realitatea Caţavencu. Caţavencu a fost şi este unul dintre cele mai importante ziare din România postrevoluţionară, căruia îi suntem recunoscători cu toţii, pe care îl admirăm şi care a făcut o şcoală. Realitatea e o televiziune absolut ok, cu foarte multă lume mişto, mulţi oameni pe care îi văd la televizor îmi sunt simpatici, unii dragi.

Consider că este inadmisibil, grav, ca cineva să se comporte aşa cu partenerul său de business. Cineva să aibă dreptul să ia oamenilor de la gură mâncarea, arbitrar, cum vrea el. Cred că este atât de grav şi repetarea acestui comportament este periculoasă. Repetiţia acestui comportament. Şi apariţia acestui comportament în alte cazuri simultane este o întărire a ceea ce spun eu şi de aceea am zis nu vă duceţi acolo. Nu vă duceţi acolo, pentru că nu e bine. N-o să învăţaţi meserie, o să fiţi trădaţi şi o să fiţi desconsideraţi, dispreţuiţi, ridiculizaţi, umiliţi.

Noi tot vorbim de refacerea societăţii şi arătăm cu degetul, urlând în toate părţile. Toţi sunt vinovaţi. Însă noi avem de-a face cu moralişti ai naţiunii, care împrăştie morala şi o diseminează, în timp ce ei nu se ţin de cuvânt. În timp ce ei mint şi înşeală. Noi avem de-a face cu talk-show-uri în care locotenenţi ai lui Ceauşescu sunt spălaţi şi prezentaţi în faţă ca vorbitori fără de păcat. Noi avem de-a face cu o hipertrofiere a televiziunii, care uită, de fapt, sensul său iniţial. Televiziunea e entertainment, nu e bibliotecă, nu face cultură, televiziunea nu face dreptate, nu face justiţie, televiziunea nu spune ce e bine şi ce e rău. E, mă lăsaţi?