Mană cerească pentru televiziunile de ştiri: un cutremur în vacanţă. Aproape insesizabila vibraţie telurică a zguduit din ţâţâni cele două posturi de ştiri Realitatea TV şi Antena 3. Chiar dacă cutremurul produs în Marea Neagră a fost unul minor, televiziunile au amplificat la maxim evenimentul. Din nou.
Realitatea TV şi Antena 3 au acoperit detaliat/forţat a un eveniment minor, iar cele două canale s-au transformat, din nou, în fabrici de panică. Pentru că panica vinde! A doua oară în ultimele luni, posturile de ştiri s-au uitat doar la potenţialul de audienţă, dar şi-au uitat publicul.
Avem carne, şi-au spus posturile de ştiri: titluri mari pe ecran, intervenţii în direct, experţi peste experţi, omniprezentul Camil Rogulski, ba chiar şi reportaje de la Palatul Parlamentului, că doar a fost Cutremur la Parlament!
Discursul s-a învârtit în jurul adversativelor “dar” şi “deşi” şi al condiţionalului “ar putea”. Cutremurul a fost minor, dar…, nu există posibilitatea unor replici, deşi…, un astfel de eveniment este obişnuit, dar...
Evident, Capitala este fragilă (ca la fiecare cutremur), iar dezastrul din 1977 este invocat din nou.
Cristian Zărescu a venit cu o informaţie în exclusivitate, o ipoteză pe care nimeni nu a luat-o în calcul:
“Cutremurul s-a simţit mai puternic la cei care locuiesc la etajele superioare”!
Am primit sute de mesaje de la telespectatori, care ne-au povestit experienţele lor, a anunţat grav prezentatorul Realităţii. Care experienţe? A fost o zgâlţâială de câteva secunde!
Mesajele care curg în crowl, pe banda de jos, sunt delicioase. Câteva mostre:
"Tencuiam camerele. Deodată, mi-a căzut toată tencuiala."
"Am simţit cum scaunul a început să se mişte."
"Eram în bucătărie şi efectiv am văzut gresia mişcându-se."
"Eram în bucătărie şi m-a izbit de zid de trei ori."
Cele două posturi nu au atins încă performanţa de la cutremurul trecut. Rămâne antologică prestaţia de atunci a Antenei 3:
Sfaturi de la Antena 3 în caz de cutremur
[flashvideo filename=video/antena3_special.flv /]
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
DETURNAREA IDEALURILOR REVOLUTIEI DIN 1989!
Basescu are vana si ar fi putut sa faca multe, pentru ca Romania sa fie astazi o tara mult mai dezvoltata si pentru ca intr-adevar in tara noastra sa se traiasca bine asa cum el insusi a zis. Dar stiti prea bine ca a fost acuzat de PSD ca nu respecta Constitutia, atunci cand s-a ridicat impotriva coruptiei. Cei 322 parlamentari, au vrut sa-l suspende prin referendum. Au inregistrat insa un esec rasunator, deoarece vointa poporului nu a putut fi infranta de acesti ipocriti, ei fiind de fapt adevaratii vinovati de starea dezastroasa in care au adus tara si nu Traian Basrscu. Astazi ei inca au ciuda pe presedinte si impreuna cu trusturie de presa printr-un foc sustinut si concentrat, il ataca din toate pozitiile. Vladimir Putin, presedintele Rusiei a reusit sa revigoreze tara si sa o impuna pe plan mondial. Dar Putin nu poate fi supus unui referendum, deoarece el este mai puternic decat Duma. Putin spre deosebire de Traian Basescu nu a fost un presedinte jucator, ci un presedinte dictator. O revolutie nu poate sa-si puna in practica idealurile care au declansato, decat daca dupa incetarea luptelor impune un regim dictatorial, care va dura pana la implementarea acelor idealuri. Dupa care tara respectiva va trece la faza democratica a evolutiei sale. Din pacate in Romania, Iliescu a reusit sa deturneze idealurile revolutiei si sa duca tara pe un drum gresit, pe care inca mergem si in prezent. Iar starea falimentara in care ne aflam confirma faptul ca nici in prezent nu suntem pe drumul cel bun.