Preşedintele Traian Băsescu a fost ieri la Kanal D şi la TVR 1. Audienţa urbană: 270.000 de oameni la TVR 1 (2,3 rating) şi 104.000 la Kanal D (0,9 rating). Dincolo de cifrele seci, important este cine s-a uitat la cele două emisiuni. Pentru cine a vorbit preşedintele?
Publicitate
Brandul Băsescu s-ar potrivi bine în primul rând pentru detergenţi, spuneau publicitarii acum vreo doi ani, într-o anchetă publicată în EVZ. Paralela cu un detergent a fost reluată şi acum, când preşedintele Traian Băsescu a făcut turul televiziunilor.
Cum de a apărut actualul Băsescu la posturi precum Sport.ro, la emisiuni ca Happy Hour sau, mai recent, la Kanal D? Produsul Băsescu s-a ghidat nu numai după numărul telespectatorilor, dar şi după profilul acestora, după “calitatea lor”, cum vorbesc publicitarii.
Paginademedia.ro a analizat ce public a captat “detergentul Băsescu” în numeroasele apariţii la emisiunile de televiziune. Ieri, de exemplu, preşedintele a prins pensionarii prin apariţiile de la Kanal D (cu un procent covârşitor de persoane în vârstă) şi TVR 1, după cum se va vedea mai jos.
Ocolind apariţia la vreuna dintre televiziunile mogulilor Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu, Traian Băsescu s-a comportat ca un veritabil media planner dintr-o agenţie specializată. A încercat să acopere o plajă cât mai mare de public, potenţiali votanţi: publicul de telenovele şi gospodinele (în emisiuni precum Happy Hour), amatorii de divertisment de calitate (Divertis), oamenii în vârstă, dar educaţi (TVR 1), pensionarii (Kanal D) sau publicul mai "de elită" (După 20 de ani) şi microbiştii (Sport.ro). Oare ce urmează?
Posturile de ştiri asigură doar un anumit tip de public. În general, atât Realitatea TV, cât şi Antena 3, au un public foarte în vârstă (din telespectatori, între 63 şi aproape 70% au peste 55 de ani), cu educaţie superioară, persoane inactive (pensionari). Faţă de alte posturi, atrag, procentual, şi directori şi persoane cu funcţii de conducere, dar, în cifre absolute, numărul lor este mic.
Mesajul de la Kanal D a fost recepţionat de un public nu prea numeros (puţin peste 100.000 de oameni), dar vorbim de un electorat cu mari şanse să meargă la vot: pensionarii. Peste 93% dintre cei care s-au uitat la emisiunea Sandei Nicola au peste 55 de ani. Inactivi profesional (categorie care include elevii, studenţii şi pensionarii) au fost 85%.
Şi TVR 1 excelează prin publicul predominant peste 55 de ani. Însumat, doar 12% dintre telespectatorii de aseară au până în 35 de ani. De remarcat că aproape o treime din publicul emisiunii de aseară are studii superioare. Un atu important al postului public este acoperirea pe care canalul o are în mediul rural.
Cine s-a uitat la apariţiile preşedintelui din ultimele săptămâni?
Să le luăm pe rând.
Înainte, iată câteva din performanţele de audienţă în mediul urban ale emisiunilor la care Traian Băsescu a fost în studio în ultimele două săptămâni:
- Divertis (Pro TV, 4 octombrie) – 829.000 telespectatori (7,1 rating)
- Naşul (B1, 15 octombrie) – 305.000 (2,6)
- După 20 de ani (Pro TV, 17 octombrie) – 284.000 telespectatori (2,4 rating)
- De la est la vest (TVR 1, 17 octombrie) – 156.000 (1,3)
- Focus Special (Prima TV, 18 oct.) – 326.000 (2,8)
- Happy Hour (Pro TV, 20 octombrie) – 909.000 (7,8)
- TVR 1 (28 octombrie) – 270.000 (2,3)
- Kanal D – 104.000 (0,9)
PRECIZARE: Analiza a luat în calcul tipurile de public în numărul de telespectatori. Ceea ce, în industria de publicitate, se numeşte afinitate. Mai explicit, care este publicul la care excelează programul respectiv.
După 20 de ani, Pro TV
Emisiunea difuzată dimineaţa a atras un public diferit de profilul clasic (comercial) al Pro TV: în special oameni peste 35 de ani, însă cu poziţii de conducere. Este explicabil, dat fiind profilul programului.
Divertis, Pro TV
Preşedintele a fost în platoul Divertişilor la începutul lunii. Emisiunea a atras un procent bun de telespectatori între 35 şi 54 de ani, cu o bună reprezentare în rândul celor cu studii superioare. Peste 20% din cei care s-au uitat la Divertis cu Băsescu au până în 35 de ani. Un public “de calitate”, cum ar spune publicitarii.
Happy Hour, Pro TV
La emisiunea lui Cătălin Măruţă, primele diferenţe faţă de celelalte două programe ale Pro TV se observă la studii. La Happy Hour, numărul celor cu studii medii este ceva mai mare. Spre deosebire de Divertis, publicul lui Măruţă este mai în vârstă şi procentul de persoane inactive mai ridicat. Foarte puţine persoane cu funcţii de conducere s-au uitat la emisiune. La Happy Hour s-au uitat în special femeile.
Diferenţele sunt date şi de ora la care este difuzată emisiunea: după amiaza, într-un interval greu accesibil celor ocupaţi.
Sport.ro
La Sport.ro, preşedintele a fost văzut în special de bărbaţi. Audienţa: aproximativ 50.000 de telespectatori. Publicul canalului sportiv al grupului Pro este preponderent masculin: peste 80% dintre telespectatori. Postul are o afinitate foarte bună şi în rândul tinerilor între 13 şi 17 ani, chiar dacă 56% din public are peste 55 de ani, iar 30% între 35 şi 54 de ani.
Naşul, B1
Ca de obicei în cazul talk-show-urilor politice, la ediţia cu Traian Băsescu în platou s-au uitat mai mult bărbaţii. Prezenţa preşedintelui a atras mai multe persoane cu studii superioare decât are, de obicei, emisiunea lui Radu Moraru. Totuşi, un procent mare de telespectatori peste 55 de ani şi o reprezentare slabă în rândul directorilor. Angajaţii de nivel mediu şi persoanele inactive au fost predominante.
Focus special, Prima TV
Cei cu studii medii s-au uitat mai multe la emisiunea moderată de Cristina Ţopescu. Şi aici, publicul se grupează în ultimele două categorii de public: 35-54 de ani (31%) şi peste 55 de ani (peste 59%). Predomină angajaţii de nivel mediu şi persoanele inactive.
De la Est la Vest, TVR 1
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roEmisiune de politică externă, De la est la Vest figurează cu zero pe linie la telespectatori până în 14 ani şi cu procente mici până la pragul de 25 de ani. Programat sâmbăta, la prânz, programul cu Traian Băsescu în studio a strâns în special oameni peste 55 de ani (aproape 65% din public) şi, foarte interesant, ceva mai multe femei, decât bărbaţi. Deşi la o emisiune de politică externă era de aşteptat un public dintr-o categorie socială de sus, muncitorii şi persoanele inactive au fost majoritari.
Comentarii
@ Petre Botezatu: Evenimentul zilei are o mare problemă cu arhiva. Acel articol a fost realizat de subsemnatul, în vara lui 2007. Articolul cu pricina făcea o anchetă printre creativii din publicitate: dacă aţi lansa un produs cu numele Băsescu, ce ar fi?
În baza EVZ, vei găsi multe articole nesemnate. Până şi senzaţionalul editorial Cîntarea Americii, scris de Cornel Nistorescu, pe site-ul EVZ nu are semnătură...