Skip to main content

RĂZBOI DE GHERILĂ ÎNTRE GHIDURI: Bileţele şi reviste Zile şi nopţi la petrecerea 24 FUN

 

smectaUn bileţel, un pliculeţ Smecta şi o revistă Zile şi Nopţi. Asta primeau afară, de la două promoteriţe îmbrăcate în asistente, invitaţii care coborau, joi seara, de la petrecerea de iarnă a ghidului 24FUN.

Publicitate

Lansat săptămâna trecută în Bucureşti, ghidul Zile şi Nopţi a trimis o echipă de sampling, însoţită de bodyguarzi, chiar la intrarea în Lăptăria lui Enache, unde 24FUN ţinea petrecerea de iarnă, la care au venit aproximativ 1.000 de invitaţi.

Două asistente medicale (în apropiere era parcată şi o Salvare) distribuiau un pliculeţ de Smecta, o revistă şi un bileţel, pe care scria:

"Ai fost la o petrecere?
Mâncare proastă?
Băutură la fel?
O să te doară burta...
Pentru zile şi nopţi reuşite, apelează la noi.
"

Radu Budeş (acţionar la Zile şi Nopţi) spune că a fost vorba de “o glumă”, de “un salut”. Alex Săndulescu, director general 24FUN Network, vorbeşte de “un act de disperare”, “jenant”, al echipei de la Zile şi Nopţi.

Budeş atribuie unei “coincidenţe” prezenţa echipei de promoteri chiar în faţa Lăptăriei lui Enache. „Asemenea comportament nu onorează pe nimeni”, spune Săndulescu.

Iată ce zic Budeş şi Săndulescu despre incidentul de joi seară:

Radu Budeş: "A fost un salut"

radu-budes1Petrişor Obae: Ce a urmărit această acţiune?
Radu Budeş
: A fost un salut. Aşa cum competiţia ne-a salutat când ne-am lansat, am vrut şi noi să răspundem la salutul competiţiei.

Care a fost salutul competiţiei?
Nişte şicane, nu vreau să detaliez, dar le-am luat ca pe un lucru constructiv.

De ce tocmai la petrecerea 24 FUN?
Noi nu am ales neapărat petrecerea 24FUN, ci zona Piaţa Universităţii. Două dintre echipele de sampling erau şi în zona respectivă.

Biletul vorbeşte clar de o petrecere.
Vorbea de o petrecere oarecare.

Dar coincidenţa e prea mare.
Putem să o luăm ca pe o coincidenţă. Sunt coincidenţe mai mari sau mai mici.

Nu v-a fost teamă de situaţia care se putea crea? Ca şi cum în mijlocul galeriei Steaua strigi Hai Dinamo!
Ne aşteptăm ca la astfel de glume să se răspundă cu o glumă bună.

Zile şi Nopţi a apărut pe piaţa din Capitală săptămâna trecută, după cum paginademedia.ro a anunţat AICI. Pe piaţa din Bucureşti, revista este deţinută, în mod egal, de Radu Budeş şi Cătălin Săndulache, pe de o parte şi de acţionarii reţelei Zile şi Nopţi, pe de altă parte.

Alex Săndulescu: "Jenant"

alex-sandulescuPetrişor Obae: Cum comentezi acţiunea Zile şi Nopţi?
Alex Săndulescu
: După părerea mea, s-a coborât prea jos nivelul. Nu mă aşteptam la aşa ceva din partea unor oameni pe care îi respectam. Jenant.

Te-a deranjat?
Câtă vreme invitaţii la petrecere au fost agresaţi de către bodyguarzii promoterilor, a fost deranjant în primul rând pentru cei prezenţi la petrecere, nu neapărat pentru mine. Ca lider de piaţă, mă aşteptam la metode mult mai creative din partea posibilei concurenţe şi în niciun caz la acţiuni pe care le întâneşti pe stadioanele din Divizia B.

Atâta timp cât oameni din echipa 24FUN, în prezenţa poliţiei, au fost ameninţaţi fizic, consider că nivelul a coborât mult prea jos şi nu face nicio cinste celor de la Splendid Media.

Care va fi reacţia voastră? Radu Budeş vorbeşte despre „o glumă”.
Sunt convins că atât Radu (Budeş), cât şi Cătălin Săndulache ar putea face glume bune. Consider că nu a fost o glumă, ci un act de disperare.

Cum am mai spus, nu coborâm nivelul cu care am obişnuit atât cititorii, cât şi agenţiile şi clienţii de publicitate. Nu putem răspunde la aşa ceva, pentru că e fără replică. Asemenea comportament nu onorează pe nimeni.

Citeşte şi:

PRECIZARE: Vă rog să vă asumaţi identitatea reală pentru comentariile la acest articol. Comentariile neasumate nu vor fi editate.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Silviu Ispas Silviu Ispas
    Dragi prieteni,

    Cum zice si Laurentiu, e loc pe piata pentru toata lumea. Intrebarea e "pe care piata"? Ce publisher normal la cap lanseaza in ziua de azi publicatii, si mai ales gratuite?
    Ca sa nu fie noii publisheri suparati, eu le urez cu caldura un "Bine ati venit!" pe piata! Sa stiti insa ca sunt si metode mai simple, ca in bancul cu Ceausescu: cu cianura ati incercat? Lansarea revistei in Bucuresti poate fi TEORETIC o miscare foarte desteapta, dar doar in biroul unui om de marketing, care stie cel mai bine cum sa cheltuiasca banii unei firme. In biroul publisherului, nu are cum sa fie o idee buna, nu la sfarsit de 2009! Dar, ce stiu eu? Mintile usor scapatate au schimbat lumea, nu oamenii normali... Toate lucrurile imposibile au fost realizate de oameni care nu fusesera informati ca acele lucruri nu se pot realiza.
    Cu privire la "actiunea de marketing", eu o asimilez mai degraba cu violarea nevestei vecinului de palier si sunt uimit ca lucrurile nu au ajuns mult mai departe, dar e sigur ca v-ati captusit cu Sandi ca prieten :) pe viata. Sigur ca a vorbit toata lumea de voi si de actiunea voastra, dar cine mai vrea sa aiba de a face acum cu voi? Daca pica si pe capul lor o glumita din asta?

    ...
    Iar splendizii au dreptate cu SNA-ul. Industria e industrie, regulile sunt reguli, onoarea e onoare. Daca regulile par cuiva proaste, sa argumenteze corect si regulile si metodologiile se pot schimba. Important e ca regulile sa se aplice tuturor, daca tot s-a apucat toata industria sa le implementeze!

    Cu prietenie de breasla si cu reala admiratie pentru curajul splendizilor (si pt promovare, dar mai ales pentru intrarea in Bucuresti),
  • Gilea Marian Gilea Marian
    @Mihai
    De obicei revistele apar cu regularitate. Nu neg asta.
    Eu doar am spus ca editia curenta 24 fun de Brasov si Sibiu nu a aparut timp de 1 saptamana.
    Daca vorbiti de fair play... ar trebui sa va asumati si sa recunoasteti asta.
    Daca aici spunem doar vorbe...piata va taxeaza si minciuna are picioare scurte
    Bafta!
  • Mihai Ionita Mihai Ionita
    Revistele 24-FUN Brasov si Sibiu apar cu regularitate. Sunt branduri active in piata, produc evenimente, au campanii, vand publicitate si starnesc animozitatea concurentei. Restul e bla bla!
  • Celino Craiciu Celino Craiciu
    Ca sa spui ca ceea ce ati facut voi se cheama guerrilla marketing este departe de adevar, puteti caracteriza actiunea voastra ca o MARLANIE, ati considerat ca totusi ar fi mai bine sa faceti si voi ceva sa stie lumea ca ati aparut in Bucuresti. Eu unul am fost direct implicat in povestea voastra fara sa vreau, dar sunt dator sa vin cu informatii corecte de la fata locului.

    Aceasta actiune de "marketing" dupa cum declara domnul R.B, era autorizata pana la ora 00h00, dar in fata teatrului de opereta Ion Dacian, nu in fata Laptariei.

    Cu asemenea actiuni de marketing ati putea incerca sa mariti si ratingul TVR-ului, va fi in curand o petrecere a PRO TV-ului asa ca va recomandam un sampling cu emisunea Marinei Almasan, nu cred ca va va creste ratingurile dar cel putin veti avea o campanie de guerrilla.

    Acei clienti care s-au luat de asistentele voastre nu au facut altceva decat sa le aminteasca ce actiune minunata ati facut.

    Apropo, al vostru bodyguard nu a facut altceva decat sa ne ameninte tot timpul subliniind cat de reusita este campania voastra de marketing.
  • Catalin Sandulache Catalin Sandulache
    @ Sandi
    Ca sa spui ca nu gasesti revista ZN in Bucuresti este cel putin deplasat, in conditiile in care suntem singurii distribuiti cu standuri proprii in toate mallurile, inclusiv Baneasa, si toate cinematografele, plus inca peste 200 de locatii inca de la primul numar. Dupa cum bine stii, draga Sandi, distributia se construieste in timp. Cu ce avem noi acum este suficient pentru a acoperi targetul nostru activ, 23-35 ani, si va fi ideal in maxim 3 luni. Nu ne afecteaza deloc "exclusivitatile tale" in care distribui 200 de reviste. O sa isi dea repede seama ca aceasta exclusivitate este paguboasa pentru ei. Noi distribuim 25.000 de reviste numai in malluri si cinematografe (si, ca sa vorbim pe limba ta, avem exclusivitate in cel mai mare cinematograf din Bucuresti, Cinema City, care este mai mare decat toate celelalte cinematografe la un loc). O sa vedem in timp, si destul de repede, cine este prezent in piata relevanta si cine nu.

    @ Ionete
    Laurentiu, pompierii sunt bineveniti la orice petrecere. De cand imi doresc un party cu pompieri bine facuti si asistente dragutze. Asa ca, o sa ii invitam cu drag la petrecerea noastra, in frunte cu Sandi.
  • Gîlea Marian Gîlea Marian
    @Tudor Cristea
    Cel mai tare club din Brasov are cumparata coperta 1 la Zile si Nopti pana in februarie...
    In plus in ultimele numere 24 fun nu am mai vazut nimic de la Kasho (banuiesc ca ai vazut revistele si cunosti acest aspect)
  • Gîlea Marian Gîlea Marian
    @Tudor Cristea
    Tudor, poti sa ne spui cand a aparut revista in Brasov?
    Eu aseara am fost in My Place, unde sustineti ca o sa aveti sampling si era doar un rollup cu Mihai Ionita - cartea momentului :)
  • laurentiu ionete laurentiu ionete
    Petrisor - concurenta e sfanta ! Fiind prieten cu cei doi intrati in polemica aici imi permit, asa cum ai cerut , cu propriul nume ( ma rog , de obicei intru cu lio ) sa le adresez 2 mesaje:

    @RB - sunt convins ca ati fi putut gasi o varianta mai elaborata de promovare pentru ZN; altminteri inteleg destul de bine , si e normal sa fie asa, ca o regie sa-si promoveze produsele din portofoliu.ce te faci daca la vreo petrecere de-a voastra va trimite Sandi, pompierii ?

    @Alex Sandulescu - mi-ai reprosat , pe nedrept, ca postez aici diverse lucruri in care te atac sub pseudonim.Iti urez multa bafta tie si B 24 Fun , nu te mai incrancena atata , e loc in piata pt toti si nu mi-o lua in nume de rau daca remarc faptul ca, de fapt tu erai sub pseudonim cand ma numeai "somerul Cameliei". Altfel nu-mi explic de ce persisti cu "propietar".....
  • Tudor Cristea Tudor Cristea
    Mai mare dezinformare nu se poate face. In Brasov revista apare regulat si se gaseste peste tot. La fel si in Poiana. In seara aceasta in cel mai mare club din Brasov Kasho Club o sa fie prezentarea de moda a lui Catalin Botezatu. 24 FUN este singurul partener. Si tot cu exclusivitate si sampling. Nu mai mintiti piatza. Putin fair-play nu strica!
  • Gîlea Marian Gîlea Marian
    24 fun editiile de Brasov si de Sibiu trebuiau sa apara saptamana trecuta vineri.
    Nici pana in acest moment cele 2 reviste nu au aparut.
    Am verificat personal in Brasov in locuri unde revista are stative de distributie.
    La Sibiu situatia este la fel.
  • Alex Sandulescu Alex Sandulescu
    @RB

    PS:
    In cazul ghidurilor gratuite SNA-ul nu reflecta realitatea. E suficient BRAT-ul. Nu ai prin metodologie un studiu complet. Publicul activ nu pierde cateva ore pentru a completa formulare pentru cativa euro. Stiai acest lucru si cand erai vanzatorul 24 FUn si al editiilor locale pe care acum le discreditezi. Cata vreme Splendid a fost regia de vanzari care se mandrea ca vindea 24 FUN era 24fUN ok. Acum sa moara capra vecinului. Bafta!
  • Alex Sandulescu Alex Sandulescu
    @RB
    Radu nu ami incerca sa dezinformezi piatza. Editiile de Brasov si Sibiu exista si apar bine mersi. Minciuna are picioare scurte. dar continua ce ai inceput bine. Urat din partea ta.
    Cat despre cluburi in care 24 FUN are EXCLUSIVITATE ca informatie si distributie mi se pare normal sa am discutii cu propietarii respectivelor cluburi. In consecinta EXCLUSIVITATEA a fost asigurata de ei.
    Nici un angajat sau reprezentat al 24 FUN nu a ridicat nici o revista pentru CA NU A FOST DE GASIT in locatiile pe care le copntrolam.
    Iar in agentii mi se pare ridicol sa mearga cineva sa va ia revistele. Hai ca ma faci sa rad!
    Cred ca mai degraba aveti probleme cu tirajul si cu distributia voastra in Bucuresti. Si pentru final, neavand de gand sa continui aceasta polemica: Reteaua nationala 24 FUN apare bine mersi. informeaza-te.
  • RB RB
    Si, ca o completare, in absenta datelor de audienta furnizate de SNA, singurul recunoscut in piata de publicitate, 24 Fun nu poate pretinde ca este lider de piata ci, conform acelorasi statistici, este pe ultimul loc la nivel national. Asta pentru ca toata lumea se fereste sa vada acest fapt.
  • alin stanciu alin stanciu
    hahaha.
    Asta n-a fost un salut, o gluma si nici un act de disperare. A fost o aroganta misto.
  • Alex Sandulescu Alex Sandulescu
    Petrisor. Titlul tau "RĂZBOI DE GHERILĂ ÎNTRE GHIDURI" nu reflecta realitatea. Noi nu avem razboaie cu nimeni. Deocamdata concurenta noastra este 7 seri. Zile si nopti nu se gaseste in Bucuresti decat prin unele mall-uri. Dar fiecare cu treaba lui. A fost un gest care lasa de dorit din partea celor de la Splendid. Nu un salut. Nu am vrut sa dau importanta acestui incident pentru ca nu tine de latura jurnalistica. Nici de piatza de media. Mai degraba de niste limite ce ar trebui respectate. E treaba lor cum au inteles sa incerce sa-i faca reclama la petrecerea noastra de iarna. Stop.

Trimite un comentariu

sus