Skip to main content

EVZ: Turcescu a plecat după o discuţie cu Vîntu. De ce? Vîntu decide invitaţii

 

Sorin Ovidiu Vîntu şi Robert Turcescu s-au întâlnit în urmă cu câteva zile în Deltă, prilej cu care Turcescu ar fi primit oferta de a realiza un nou talk-show, scrie Evenimentul zilei. Sursele EVZ susţin că oferta a venit la pachet cu o condiţie: lista cu invitaţii pe care ziaristul urma să-i aducă în platou şi cu subiectele propuse spre dezbatere ar fi trebuit aprobată de Cătălin Popa, directorul Realitatea TV. Propunerea a fost respinsă categoric de Turcescu, refuz care a dus la demisia lui de la şefia Realitatea FM, făcută publică ieri de jurnalist prin intermediul reţelelor de socializare online şi al blogului său.

Publicitate

Întrebat de EVZ în ce măsură lipsa independenţei editoriale şi presiunile patronatului i-au influenţat decizia de a pleca, ziaristul a invocat "posibilitatea de a alege": "Atunci când cineva nu se mai simte liber, potrivit propriei definiţii a libertăţii, are alternativă: pleacă. Atunci când există nişte contrângeri, poţi să le accepţi sau nu".

Pe de altă parte, mai notează EVZ, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au indicat drept moment de răscruce al relaţiei pe care Robert Turcescu o avea cu patronul său ultima confruntare televizată dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană, din campania electorală. Prestaţia jurnalistului în postura de moderator al "finalei prezidenţiale" a nemulţumit conducerea trustului, iar situaţia s-a degradat şi mai rău când Turcescu a fost nominalizat ca posibil succesor al lui Alexandru Sassu la conducerea Televiziunii Române.

În luna mai, când deputatul Raluca Turcan a declarat că jurnalistul ar putea fi propus ca şef al TVR, emisiunile pe care acesta le realiza la Realitatea TV au fost scoase din grila de programe a postului. "Starea pe care o încerc acum, dincolo de ceea ce se întâmplă, este una de mâhnire", mărturisea atunci Turcescu pentru paginademedia.ro.

Articolul integral pe EVZ.ro.

Foto: Adrian Stoicoviciu, Mediafax Foto

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Petrişor Obae Petrişor Obae
    Mulţumesc pentru observaţie, am corectat!
  • cici cici
    "făcută publică ieri de jurnalist prin intermediul reţelelor de socializare online şi ?a? blogului său."

    Articolul genitival, dle Obae!!! Ce piatră de încercare este pentru jurnaliştii români folosirea corectă a acestui articol! Dar nu numai, din păcate!

Trimite un comentariu

sus