Simona David, director de corporate affairs la Adevărul Holding, a renunţat de astăzi la funcţia pe care o deţinea la Adevărul Holding din iunie 2010.
Contactată de Paginademedia.ro, Simona David a declarat că a decis să se ocupe de propriile proiecte:
"Am investit foarte multă energie în această relaţie, iar presa este un domeniu solicitant. La un moment dat, acest regim te consumă. În plus, priorităţile mele s-au schimbat, doresc să acord mai multă atenţie vieţii şi proiectelor mele personale".
Ce va face, mai concret?
Simona David, pentru Paginademedia.ro:
"O să mă ocup de proiectele mele. Am fondat împreună cu nişte prieteni o asociaţie care se numeşte Roi (numele vine de la roiul de albine). Vom face proiecte care ţin de dezvoltarea comunităţilor şi liderilor şi mergem pe parteneriate cu alte organizaţii. În plus, sunt implicată, alături de alţi coachi-voluntari, într-un proiect-pilot pe care l-am început cu Asociaţia Română de Coaching. Vom sprijini câteva licee care au avut rezultate slabe la Bacalaureat să-şi îmbunătăţească rezultatele".
Simona David a lucrat ca jurnalist până în 2001, iar apoi a mers pe calea comunicării. În perioada 2001 – 2006 s-a ocupat de Media Relations la Philip Morris România, apoi a fost director de comunicare la Provident. În perioada 2009 – 2010 a fost consultant în comunicare la Ministerul Justiţiei.
Tot astăzi, alţi doi jurnalişti şi-au închiat contractul cu Adevărul. Alex Nedea a lăsat departamentul de investigaţii pentru emisiunea În Premieră de la Antena 3. Valentina Deleanu, jurnalistă pe politic, s-a alăturat postului B1 TV.
Luna aceasta alţi opt jurnalişti au demisionat de la Adevărul, după cum Paginademedia.ro a anunţat AICI. Printre demisionari se numără şi întreaga echipă de la secţia Eveniment, care merge de la 1 februarie la B1 TV.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Vantu sa ia Adevarul si Patriciu Realitatea.
Ar fi o schimbare a situatiei cu 360 de grade, la ambele!
Imre va pune in locul tabloului lui Patriciu o statuie cu Vantu atlet si ii va pupa zilnic cu piosenie mana rece de marmura.
Apoi, tot pe 20.000 de euro, va incerca sa-l convinga pe Vantu ca este un sportiv mult mai bun, decat este Patriciu ca arhitect.
Despre tanti Simona David. Pe vremuri, cand multi dintre voi erati inca in scoala primara, a fost si ea muncitoare la Adevarul. Si era bunicica si pe bani putini.
De ce sa nu-si merite vacanta?
Ce o platiti voi? Sunt banii lui Patriciu!
Si, inainte de a da cu piatra, ar fi vreunul dintre voi capabil sa-l iubeasca pe Imre?
Cu se mai împăuna el în fața lui Peter Limre, mai ține minte careva din cei prezenți la marea adunare?