Skip to main content

Cristoiu: Să-l înjuri în fiecare seară mi se pare un elogiu adus lui Băsescu. Despre cei de la Antena 3: Sunt nişte îndrăgostiţi.

 

Jurnalistul nu trebuie sa fie in relatii prea stranse mai ales cu politicienii” a spus jurnalistul Ion Cristoiu, invitat la PaginademediaTV. „Foarte multi jurnalisti care nu au alta profesie uneori, decat jurnalismul, au impresia ca prin asta sunt si ei acolo. Cad in capcana aceasta, că şi ei au contribuit”.

Publicitate

„Sa-l injuri seara de seara mi se pare, in primul rand, un mare elogiu adus lui Traian Basescu”, a mai spus jurnalistul. Despre cei de la Antena 3: „Sunt nişte îndrăgostiţi”

Cristoiu despre Antena 3

Alte secvenţe video, dar si transcrierea acestora, în continuare:

Ion Cristoiu:

„A-i consacra, seara de seara, emisiuni in care eu sa-l injur este un cult al personalitatii pe care nu l-am vazut nici in cazul lui Nicolae Ceausescu.”

"Despre Antena 3: "Dar, din punct de vedere comercial, este, intr-adevar, o lovitura, au rating, cred in ceea ce fac, e un lucru. Eu nu nu sunt de acord cu cei care spun ca fostii mei colegi sunt din astia, roboti sau soldati, si, de fapt, ei sufera pentru ca trebuie sa-l critice pe Traian Basescu. Am lucrat acolo. Este cam in genul a ceea ce spuneam eu: la un moment dat, se creeaza, asa, o isterie, da: sunt mandri, au sentimentul ca ceea ce fac ei il darama pe Traian Basescu, schimba. Ei chiar cred in ceea ce fac. Sunt fericiti. Sunt niste indragostiti. Au sentimente."

"Uneori vad unele jurnaliste. Ma-ntreb: ele nu sunt mame, iubite, nu se plimba pe sub castani, nu fac copii? In pat, discuta tot despre Traian Basescu? E groaznic! Vorbesc serios: nu au si ele o viata?"

Cei de la Antena 3 "sunt nişte îndragostiti"

Ion Cristoiu:

"Foarte multi jurnalisti care nu au alta profesie uneori, decat jurnalismul, au impresia ca prin asta sunt si ei acolo. Faptul ca a venit premierul pe care tu il doreai si pentru care ai pledat iti da impresia ca si tu esti premier."

"Sunt jurnalişti care cad in capcana aceasta, pentru ca ai sentimentul ca nu esti un nimeni, ca participi la asta, ca esti acolo, undeva la varf, si ca, pana la urma, si tu ai contribuit. Nu e adevarat, nu contribui cu nimic. Pana la urma si ei ne joaca. Sunt unii politicieni magistrali in aceste lucruri. Si atunci cea mai buna atitudine este raceala."

Cea mai bună atitudine este răceala

Din interviu:

  • "Eu, din anii ’90, cand domnul Roman m-a rugat sa-l tutuiesc, eu atunci am refuzat si eu nu sunt la per tu cu niciun om politic. Daca te tutuiesti si mergi apoi cu el la restaurant, la vanatoare, e greu, dupa aceea, sa il critici."
  • "Eu nu pot sa-mi consum viata la 64 de ani injurandu-l pe Traian Basescu. Sa-l injuri seara de seara mi se pare, in primul rand, un mare elogiu adus lui Traian Basescu. Am si alta treaba."
  • "Traian Basescu este un personaj politic in sirul personajelor postdecembriste si este in sirul personajelor din istoria Romaniei. A ma ocupa, seara de seara, de el inseamna ca pe vremuri, cand ma ocupam, zi de zi, la ordin, de Nicolae Ceausescu."
  • "Mi-as dori si eu sa fiu asa moderator: vin seara si spun: ce tema avem? Elena Udrea, da? L-am invitat pe Cornel Nistorescu, Ciuvica, eventual Bogdan Chirieac, depinde cum il prind… cine mai e pe-acolo… Ciutacu… Eu nici nu trebuie sa ma mai gandesc, ca aia vorbesc singuri – tema o stiu. Nu trebuie sa mai citesc."

Transcrierea realizată de compania Mediafax Monitorizare.

Petrisor Obae: Va intreaba chiar un cititor. Care este relatia sau care ar trebui sa fie relatia dintre presa si lumea politica sau/si putere?

Ion Cristoiu: Eu as face obiectie la formularea “presa si putere”. Nu! Este vorba de presa si clasa politica. Când mi-am adunat editorialele din anii ’90, ’91, ’92, am constatat, spre surprinderea mea, ca si la vremea respectiva am avut o problema chiar cu opozitia, desi eram un jurnalist care… un critic al FSN-ului lui Ion Iliescu.

Daca nu ma insel, chiar de la liberali, domnul Radu Campeanu ma mustrase atunci si i-am si raspuns intr-o scrisoare publica, formuland aceasta teza absolut falsa, ca presa trebuie sa fie de partea opozitiei. I-am raspuns atunci, in ’90, cu atat mai mult e valabil azi, ca presa nu e nici cu puterea nici cu opozitia.

Sigur ca ea are in prim plan puterea, puterea care greseste, trebuie sa o sanctioneze, dar, in acelasi timp, ea trebuie sa fie echidistanta si fata de opozitie. Cu atat mai mult in Romania, cu cat nu exista opozitie absoluta. Totusi, USL-ul de astazi detine jumatate din presedintia consiliilor judetene, primarii si, dupa parerea mea, un baron local al PSD este infinit mai puternic decat un ministru. Daca e vorba de a critica puterea, atunci ar trebui sa ii criticam si pe ei. Daca incerci sa fii echidistant, ti se spune că esti cu puterea, că presa trebuie sa critice puterea. Nu trebuie sa o critice. O critica, daca greseste puterea. Daca nu greseste, de ce sa o critice?

Petrisor Obae: Dar acum, cum se vede relatia dintre presa si lumea politica? Este o relatie normala, din punct de vedere a meseriei de jurnalist si al clasei politice?
Ion Cristoiu: Jurnalistul nu trebuie sa fie in relatii prea stranse mai ales cu politicienii. La ora actuala, e o moda. Trei sferturi sau jumatate din asa-zisii lideri de opinie au telefoanele politicienilor, schimba telefoane, ii suna: “Te-ai uitat la emisiunea aia si ai vazut ce-am zis?”. Ii intreaba cu un minut mai devreme ce au de gand sa faca. Deci, s-a ajuns la un fel de relatie dintr-asta... uneori si de tutuire. Eu, din anii ’90, cand domnul Roman m-a rugat sa-l tutuiesc, eu atunci am refuzat si eu nu sunt la per tu cu niciun om politic si cred ca am telefoanele... adica unii din ei au telefoanele mele, dar cred ca le au de cand ei erau mici si eu eram mic.

Daca te tutuiesti si mergi apoi cu el la restaurant, la vanatoare, e greu, dupa aceea, sa il critici

Petrisor Obae: De ce nu este bine sa te tutuiesti?
Ion Cristoiu: Pentru ca este foarte greu apoi sa-l critici. Daca te tutuiesti si mergi apoi cu el la restaurant, la vanatoare, e greu, dupa aceea, sa il critici. L-ai cunoscut, i-ai cunoscut nevasta, copiii, ai vazut ca, nu stiu, ii curge apa in casa si tu acum... sa-l critici. A doua, cea mai grava, este folosirea presei, dar, in ultimul timp, a interventiei la televizor, pentru a obtine ceva beneficii pentru jurnalisti. Sa stiti ca astia care sunt asa prea prezenti deseori rezolva in schimbul unei interventii la un anumit moment, obtin si ei niste contracte, nu pentru ziarele lor, pentru alte afaceri ale lor.

Petrisor Obae: Deci ii avantajeaza pe jurnalisti intr-un fel aceasta relatie anormala?
Ion Cristoiu: Ii avantajeaza pe cei care sunt jurnalisti in ghilimele. E bine sa nu te amesteci. Incerci sa fii la distanta, pentru ca nici nu e bine, uneori, sa stii anumite dedesubturi, sa faci anumite jocuri ale politicienilor si, eu pot sa spun din perspectiva unuia cu o indelunga experienta tragica in acest domeniu, care ar si explica aceasta atitudine a mea mai detasata fata de clasa politica.

Am trait experienta bataliei cu Ion Iliescu in `90 - `96 si a chibitarelii. Eram la Evenimentul Zilei, eram fericiti cand a invins Emil Constantinescu, parca eram Traian Ungureanu cand a invins Traian Basescu. Mai aveam un pic si picam in genunchi. Bun, dupa asta, la 2 luni am inceput sa-l critic pe Emil Constantinescu. Desigur ca am devenit oaia neagra a regimului Constantinescu, in timp ce aia care il injurasera cand era in opozitie au devenit imediat parteneri de avion, de magazine.

Chibitul PSD-ului. M-am impacat cu Ion Iliescu, chibit mare, lupta cu CDR, iar consum de nervi, energii dar numai atata, bucurii d-astea ieftine cum sunt acum, “Aaa a picat ala, a picat premierul, e o victorie a noastra”, deci asa, parca le faceam noi.
A venit apoi guvernarea Nastase, mi-am dat seama ca nu inteleg, de fapt, de ce m-am razboit. Vad asa o frenezie emotiva, nu profesionala: cine va veni, cine stiti ca o veni? Nu ma intereseaza, zi. Cine vine tot premier o sa fie, nu cade Romania, nu o sa se prabuseasca. O sa vina un premier. Dar daca pica? Pai, daca pica, nu vad care e problema. Au mai picat de-a lungul secolelor nenumarati premieri in Romania.

Cea mai buna atitudine este raceala

Petrisor Obae: De unde vine aceasta atitudine atat de emotionala cum spuneati dumneavoastra?
Ion Cristoiu: Vine de la un sentiment idiot ca esti si tu implicat. Foarte multi jurnalisti care nu au alta profesie uneori, decat jurnalismul, au impresia ca prin asta sunt si ei acolo. Faptul ca a venit premierul pe care tu il doreai si pentru care ai pledat iti da impresia ca si tu esti premier.

E undeva o schizofrenie, ca te bucuri, adica ai impresia ca tu traiesti in lumea aia, il iei in serios pe Victor Ponta (nu in cazul meu) care iti trimite SMS-uri, “Multumesc frumos”. Eu am primit in 20 de ani sute de asemenea multumiri, iar cand au ajuns la putere primul lucru pe mine m-au capacit.

Credeti ca daca ma suna domnul Traian Basescu, eu lesin si spun “Aoleu, m-a sunat Traian Basescu”? Daca ma suna banuiesc ca o sa aiba un interes. D-aia si e politician, daca nu, atunci se face poet, daca el nu stie sa ma manipuleze pe mine.

Petrisor Obae: Cad in capcana ori trec voit dincolo de profesie?
Ion Cristoiu: Nu, cad in capcana aceasta, pentru ca ai sentimentul ca nu esti un nimeni, ca participi la asta, ca esti acolo, undeva la varf, si ca, pana la urma, si tu ai contribuit. Nu e adevarat, nu contribui cu nimic. Pana la urma si ei ne joaca. Sunt unii politicieni magistrali in aceste lucruri. Si atunci cea mai buna atitudine este raceala.

Daca eu acum m-as apuca si as relua chibitareala aia, partizanatul ala orb de care recunosc si, sa spunem, as pleda sa vina domnu` Crin Antonescu presedinte… De ce sa fiu eu dezamagit de un om, cum a fost cazul cu Emil Constantinescu? Aia a fost o enorma greseala de jurnalism.

Nu se mai justifică, dupa parerea mea, aceasta actiune de partizanat

Petrisor Obae: Acolo, din cate imi amintesc, Evenimentul Zilei a fost unul dintre actorii principali.
Ion Cristoiu: Pai da, dar dupa asta eu am fost dezamagitul si n-aveam voie, deoarece eu eram jurnalist. Deci, ca sa nu mai am dezamagiri, e bine sa fiu echidistant si sa privesc cu o anumita raceala ascensiunile, caderile si dupa asta, la vreo doi, trei ani, toata lumea imi reprosa: “Pai nu matale l-ai adus la putere”. Domne, nu l-am adus eu, dumneavoastra l-ati votat.

Petrisor Obae: Care e asemanarea intre perioada in care Evenimentul Zilei sustinea ca trebuie schimbat regimul de atunci si ce face Antena3 de acum?
Ion Cristoiu: Este o deosebire uriasa! Sa nu uitam ca intre `90 si `96 marea majoritate a presei era FSN-ista, hai sa fim seriosi, cu exceptia Romaniei Libere si a Evenimentului Zilei.

Sa nu uitam ca pana la aparitia Evenimentului Zilei, niciun cotidian pana in `92 nu era cat de cat critic cu puterea. Era TVR-ul care era foarte puternic, opozitia era de doi lei, adica aia nu era opozitie. Si atunci, era nevoie pana la urma ca in batalia aceasta sa te angajezi cu toate fortele, de dragul schimbarii. Acum nu! Nu. Acum nu mai este.

Acuma, am inchis inca o data: nu pot sa spun ca USL-ul nu insala, nu are oameni ai puterii. Sunt multe ziare care sunt si ele ale opozitiei. Nu se mai justifica, dupa parerea mea, aceasta actiune de partizanat.

Petrisor Obae: Da, ati spus c-a fost o greseala.
Ion Cristoiu: Pai, nu, atunci a fost greseala mea, ca om, in sensul ca poate nu trebuia sa investesc atat de mult sentimental, in sensul asta am spus. Pot sa am o optiune, pot sa spun ca am o optiune, ca ala e mai bun, ca ala e mai rau, c-ar fi bine, ca n-ar fi bine, dar eu am spus de traire sentimentala. Dar, din punctul de vedere al bataliei duse de cele doua ziare – “Evenimentul Zilei” si “Romania Libera” –, nu era o greseala, deoarece noi chiar ne izolam atunci, ca, daca vine un alt regim, el va aduce Raiul pe Pamant. Acuma, dupa atatea schimbari, trebuie sa fii ridicol ca jurnalist sa crezi ca cei care vor veni vor aduce Raiul pe Pamant. Nu!

Sa-l injuri seara de seara mi se pare, in primul rand, un mare elogiu adus lui Traian Basescu

Petrisor Obae: Este ceea ce face Antena 3?
Ion Cristoiu: Antena 3 face, din punct de vedere comercial, o lovitura. E un public pe care si l-a asigurat, efortul gazetaresc este minim.

Mi-as dori si eu sa fiu moderator: vin seara si spun: ce tema avem? Elena Udrea, da? L-am invitat pe Cornel Nistorescu, Ciuvica, eventual Bogdan Chirieac, depinde cum il prind… cine mai e pe-acolo… Ciutacu… Eu nici nu trebuie sa ma mai gandesc, ca aia vorbesc singuri – tema o stiu. Nu trebuie sa mai citesc. Bun.

A doua seara, invit anumiti oameni care stiu ca nu-mi vor face surprize daca sunt din opozitie sau sunt jurnalisti inraiti impotriva lui Traian Basescu si a PD-L-ului, si-atunci nu fac nici un efort.

Dar, din punct de vedere comercial, este, intr-adevar, o lovitura, au rating, cred in ceea ce fac, e un lucru. Eu nu nu sunt de acord cu cei care spun ca fostii mei colegi sunt din astia, roboti sau soldati, si, de fapt, ei sufera pentru ca trebuie sa-l critice pe Traian Basescu. Am lucrat acolo. Este cam in genul a ceea ce spuneam eu: la un moment dat, se creeaza, asa, o isterie, da: sunt mandri, au sentimentul ca ceea ce fac ei il darama pe Traian Basescu, schimba. Ei chiar cred in ceea ce fac. Sunt fericiti. Sunt niste indragostiti. Au sentimente.

Eu nu pot sa-mi consum viata la 64 de ani injurandu-l pe Traian Basescu. Sa-l injuri seara de seara mi se pare, in primul rand, un mare elogiu adus lui Traian Basescu. Am si alta treaba. Eu, cel mult, am: trebuie sa scriu carti. A-i consacra, seara de seara, emisiuni in care eu sa-l injur este un cult al personalitatii pe care nu l-am vazut nici in cazul lui Nicolae Ceausescu.

Critica lui zi de zi este tot o atentie acordata unui om si asta inseamna ca tu il consideri foarte important

Petrisor Obae: Le-ati atras atentia celor de la Antena?
Ion Cristoiu: Eu atunci le-am spus. Eram mai moderat. Era si altul climatul, adica cand am dus noi acea campanie impotriva lui Traian Basescu, eu cred ca toata presa era de partea lui, el era eroul. Nu, dar am spus in acest sens: deci, nu merita.

Traian Basescu este un personaj politic in sirul personajelor postdecembriste si este in sirul personajelor din istoria Romaniei. A ma ocupa, seara de seara, de el inseamna ca pe vremuri, cand ma ocupam, zi de zi, la ordin, de Nicolae Ceausescu. Problema, in cazul lui Nicolae Ceausescu, nu era faptul ca scriam. Eram obligati sa scriem bine: 1. eram obligati sa scriem aceleasi lucruri si 2. eram obligati sa scriem in fiecare zi. Asta era o mare problema.

Petrisor Obae: Nu conteaza directia.
Ion Cristoiu: Cum spunea Marin Preda: “Ura ma leaga”. Adica inseamna ca sunt legat de el sentimental. Uneori vad unele jurnaliste. Ma-ntreb: ele nu sunt mame, iubite, nu se plimba pe sub castani, nu fac copii? In pat, discuta tot despre Traian Basescu? E groaznic!

Vorbesc serios: nu au si ele o viata? Vor rasari ghiocei in curand. Adica nu se poate: nu mai citesc si altceva? Monomania asta pro si contra unui om ales nu cred ca e sanatoasa, dar, ma rog, este treaba lor, din punctul asta de vedere.

Un singur lucru vreau sa va spun: exista un risc. La “Scanteia”, prin anii ’80 si ceva, innebunise unul. Acel tip care innebunise fusese editorialist in anii ’50. Si innebunise, in sensul ca striga in fiecare zi: “Jos imperialismul american!” Deci, toate cliseele pe care el trebuise sa le scrie zi de zi in anii ’50 cu chiaburii, cu asta, intrasera-n capul lui. Deci, este riscul ca, la un moment dat, multi dintre jurnalisti sa nu mai fie persoane, sa fie niste roboti care, la un moment dat, cand nu va mai fi Traian Basescu, eu cred ca se ard, se autodistrug, ca nu vor mai gasi tema.

Obiectia mea e faptul ca nu merita un om, indiferent cine-o fi el, nici Napoleon, nici Stalin nu merita sa ii consacri atata atentie. Si critica lui zi de zi este tot o atentie acordata unui om si asta inseamna ca tu il consideri foarte important. Cel mai bun lucru ar fi sa spui: “Nu ma intereseaza ce-a facut azi presedintele – treaba lui.”

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • indignat indignat
    un guvern de tzashti-bashti, vorba lui Base, de mamicute si bebelusi. niste marionete in mainile batranilor lupi de mare...ce-mi plac glumele mele
  • indignat indignat
    da, e consecvent sa-i inalte osanale lui Base dupa ce l-a scuipat vartos si injurat de mama focului cu ceva timp in urma. halal profesionist...
  • profu profu
    E consecvent in tot ce face si e profesionist.
  • touretul touretul
    Dumnezeule, ce roman! Cine dracu să-l citească? Mai ales că e cu maestrul-maeștrilor, obsedat de EBA, traseist politic fără a fi politician, cu o carieră jurnalistică pestriță, de la ”pui vii” până la blowjob marineru. Dacă mai apare invitat la vreo televiziune pe post de formator de... tâmpenii, după ce cade Chiorâș Chiondorâș , alta decât labe 1, îmi împușc televizorul.
  • Dani Dani
    I-a ciuruit Basescu din nou si definitiv cu MRU si noul lui guvern de tineri si competenti.
    Asta s-a intamplat, de aici atata disperare!
  • Dani Dani
    Antena 3 nu este o obsesie pentru mass-media din Romania, ci o rusine nationala, avand in vedere ca nicaieri in lume nu mai exista asa ceva.Va dati seama cat a furat Felix si cat de prosti sunt romanii?
  • Tataee Tataee
    intrebarea e ce vor face scuipatorii si balosii dupa alegerile care vor fi castigate, dupa cum se vede, de usl.
  • name name
    da pe cristian parvulescu l-ati vazut ce agitat, penibil de nervos, gafaia

    ca nu stia cum sa-l scuipe pe MRU
    doamne, am inceput sa ma intreb,

    de ce atata disperare din partea USL?
  • maicaprecista maicaprecista
    au luat boala asta de Magnoliu
    l-ati vazut la tv, cata agresivitate verbala ?
    pai, de aceea e prieten cu voiculescu
    spala vechea garda de comunsti&securisti, bagati in afaceri
    si care imi spun acum cum e democratia
    uehhh
  • puicutza puicutza
    e logic ce spune cristoiu

    ura viscerala seara de seara, consum mare de energie,eetc

    cred ca in catva ani, vot trece pe la psihi.....
  • traian traian
    Normal la 64 de ani nu-l mai injura pe Basescu, a facut-o seara de seara la Antena 3 la 60 de ani :))))
    Ce panarama de om...
  • indignat indignat
    macar Antena 3 are o obsesie, sa-i zicem, actuala putere, si e consecventa pe linia asta. Ion Cristoiu este consecvent in ceva?
  • FlaviuS FlaviuS
    E penibil sa ii improsti cu rahat din moment ce ai lucrat si tu acolo. Te-ai dus dupa banii lui Basescu..
  • Heo Heo
    Saracu de el !
    Imbatraneste urat si devine libidinos si umil.
    Se vede o scadere masiva de testosteron in actiunile lui.
  • popa popa
    decat sa urmaresc un interviu cu cristoiu, mai bine stau o zi intreaga in pat si ma uit pe tavan. sunt convins ca o sa vad lucruri cu mult mai interesante decat ce spune acest om. ptr mine nea cristoiu nu exista, nu are niciun merit nici in presa, nici in viata, s-a dat mereu doar cum a batut vantul puterii, a lins unde a scuipat, e un sclav penibil....

Trimite un comentariu

sus