Skip to main content

VIDEO. Spotul Realitatea TV "România este a românilor", reclamat de Consiliul Maghiarilor

 

Spotul România este a românilor, difuzat de mai multe ori pe zi de Realitatea TV a fost reclamat la CNA de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania ca fiind discriminator "împotriva unui număr important din locuitorii României, cei care nu sunt de naţionalitate română".

Publicitate

Spotul România este a românilor

Sesizarea a venit din partea lui Boros Zoltán, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT).

După părerea vicepreşedintelui CNMT, textul, la o analiză obiectivă, este discriminativ şi nu are ce căuta pe un post de televiziune din România, ţară în care trăieşte un mare număr de locuitori care sunt de altă naţionalitate decât cea română.

Din reclamaţia trimisă de CNMT la CNA:

"Independent de o eventuală intenţie acceptabilă a redactorilor - scrie BOROS Zoltán, conform acestui text în România numai românii nu fură, numai românii muncesc, numai românii cresc copii cu greu, dar cu dragoste, numai românii râd, au prieteni, se iubesc, numai românii sunt oameni frumoşi la chip şi suflet, deştepţi, numai românii se sacrifică pentru binele celor mulţi, numai ei creează, construiesc, forează în adânc sau se înalţă în fiecare zi la nori.

Conform textului, locuitorii care nu sunt de naţionalitate română (vezi recensământul), nu fac parte din aceste categorii."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Tama Tama
    Silvia, si mie imi plac rihocile negre, dar cred ca Paul s-a referit mai degraba la modelele alese, ele chiar sant aiurea :X
  • Vlad. R. Vlad. R.
    Mai Cataline, de unde stii ca noi am fost inaintea ungurilor ? Asta e inca o intrebare deschisa cam ca aia cu oul sau gaina?-dar nu asta conteaza. Din cite stiu eu unguri sint in tot Ardealul, nu numai in Harcov. Adevarul e ca ei sint mai bine vazuti ca noi, si asta ar trebui sa ne puna pe ganduri..
  • catalin catalin
    bai, terminati cu prostiile si cu copiii spintecati, si nemtii s-au urât cu francezii secole. si acum 60 de ani au facut Uniunea Europeana. parca sunteti copii de gradinita!
    Dar noi am fost inainte ungurilor, se stieee!!!
    Daca ei nu se simt si români e problema lor, sa se simta cum vor, dar sa respecte legile noastre si Constitutia noastra care spuna ca România e stat indivizibil! Atât. in rest pot face tot ce vor, pot sa mearga si in cap la ei in harghita, sa vorbeasca ce limba vor acolo ATATA TIMP CAT HARCOVU FACE PARTE DIN STATUL ROMAN INDIVIZIBIL SI EI DACA RESPECTA LEGEA SI CONTITUTIA TREBUIE SA NU IL DIVIDA :))
  • profu profu
    Ma bucur, ca in persoana ta Alex, am gasit un om deschis spre dialog, bine intentionat si realist. Eu sper si cred ca mai ales noi, generatia tinara ne putem intelege si ne straduim de ambele parti. Sigur, avem traume importante din istorie, de ambele parti, care nu pot fi uitate usor de cei care le-au trait, indiferent de care tabara apartin. Pentru noi cei contemporani acestea n-ar trebui sa fie o vesnica tema pentru "intimidarea adversarului", ci sa invatam sa ne straduim ca pe viitor sa nu repetam noi greselile stramosilor nostri. Si ma refer atit la unguri cit si la romani. In rest cred ca mai multe ne leaga decit cite ne despart. Elementar este insa sa ne apropiem cu bune intentii si fara prejudecati. Alex, meriti toata consideratia mea..
  • Alex.D Alex.D
    Aici total de acord,se poate comenta intotdeauna fara jigniri si da sunt de asemenea de acord ca loialitatea si dragostea nu se pot impune DAR intrebarea tot ramane: DE CE DRACU NU NE PUTEM INTELEGE CU TOTII DACA TOT LOCUIM IN TARA ASTA IMPREUNA PRINTR-O "INTAMPLARE" ISTORICA???? Este chiar asa de greu sa lasam naibii fosilele cu fosilele si sa ne vedem de treaba ca niste adulti fara sa evitam sa ne vorbim si fara a avea o atitudine "suparatoare"??? ;Si da,intrebarile astea sunt pentru ambele parti ale baricadei.
    Poate sunt eu prea idealist dar nu inteleg cu niste oameni care fac parte din aceiasi tara in contextul "aici si acum", nu se pot intelege din cauza a ORICE s-a intamplat cu bunicii buniciilor buniciilor buniciilor strabuniciilor nostrii. Chestia asta se intampla cel mai mult in mediile rurale unde vezi niste oameni din doua familii ca nu isi vorbesc si daca ii intrebi pe cate unul din fiecare familie o sa iti spuna ca stii bunicu' lu' bunicu' meu s-a certat cu bunica lu' bunica ei si de atunci neamurile noastre nu se mai vorbesc.
    Chiar suntem o tara rurala in totalitate??? Ce naiba.
  • profu profu
    Ai dreptate in ce spui, eu cred ca am putea fi amici fara nici o problema. Precizez ca eu am raspuns initial pe principiul enuntat de tine de la egal la egal, unor comentatori care au adus jigniri grosolane etniei mele intr-un limbaj de birt. Cred ca se putea comenta stirea si fara implicatii emotionale si fara a jigni pe altii.
  • profu profu
    America e o situatie diferita, nu poti face o paralela intre Romania si America. Acolo toti sint imigranti, care au mers de bunavoie, etc
  • profu profu
    Vezi, acum ai pus o intrebare foarte buna: de ce nu toti locuitorii se simt si romani? Stii probabil ca loialitatea, dragostea, devotamentul nu se pot impune, nu se pot obtine cu forta, ele trebuie cistigate. Nici Ungaria n-a reusit sa-i faca pe romani sa se simta si unguri, inainte de 1918, probabil pentru ca metodele folosite n-au fost bune. Noi inca nu simtim ca statul roman ne respecta pentru ceea ce sintem, si nu pentru ceea ce ar vrea sa fim.
  • Alex.D Alex.D
    No,Laszlo emanciparea e una si a fi uniti e alta. Cand vine vorba de "uneala" sa mor de nu ma simt aiurea in tara mea,a noastra,a tuturor astora de salasluim pe aici ori de cate ori trec prin vreun oras cu majoritate dasta de-a ta.
    De ce draq nu putem sa ne intelegem si sa colaboram si sa schimbam idei si sa dicutam de la egal la egal si sa nu ne mai simtim superiori fata de ceilalti si sa...si sa...si sa...pe cuvant daca stiu.
    DE CE DRACU NU NE PUTEM TOTUSI INTELEGE FARA SA CLAMAM TAMPENII PE BUNE CA NU STIU.Ne ajuta cu ceva daca murim fiecare cu istoria in brate? Istorie care sper ca stii e scrisa de oamenii si oamenii(de orice natie) sunt subiectivi.
    Nu stiu poate poti sa imi raspunzi tu. Mie unu' mi-ar placea sa am si un amic sau mai multi de nationalitate maghiara(dar nu am putut atinge acest deziderat pana acum fiind total deschis)si ma intreb de ce? cine are oare mai mult venin la purtator?
  • Alex.D Alex.D
    Profule trai-ti-ar tu ai dreptate mai mult decat in principiu cu "a tuturor locuitorilor ei", dar intrebarea vine de ce nu toti locuitorii ei se simt SI ROMANI(pe langa nationalitatea lor). Ca sa ai pretentii trebuie sa apartii si de tara asta si cu putin simtamant,nu doar de forma, sa iti ceri drepturile "minoritare" si dupa care sa zici fas fira-ti voi sa fiti de Romani si sa aduci in discutie teme istorice care nu fac cinste nimanui mai intreg la "capalau".
  • Alex.D Alex.D
    Pai oricum mama ta sigur nu ne opreste.Scuze dar la tampenii ca ale tale profule trebuie sa raspunzi cu tampenii.
  • Alex.D Alex.D
    si America e atuturor dar deja majoritatea sunt cetateni americani.Logic ca si minoritatile fac parte din Romania...dar tu te auzi ce CRETINITATE AI TASTAT???
  • profu profu
    Vezi mai, va discreditati singuri cu minciuniule voastre si atunci va mirati ca lumea civilizata nu va prea inghite. 7000-5000 de ani????? ha -ha -ha mor de ris. Noua ne ajung acei 1116 ani care sint documentati, nu inventati. Pe toate vechile harti europene ne regasim pe cind voi apareti cam pe la secolul 14. Sigur asta nu e o tragedie, dar nu inteleg de ce sinteti asa de nervosi daca sinteti atit de grozavi cum spuneti. Nu cumva suferiti chiar si acum de un sentiment de inferioritate? Legat de romanii sfirtecati de horthysti, sigur exista un simbure de adevar, insa exemple de unguri ucisi de romani (legionari, garzile lui Maniu etc) pot sa-ti aduc si eu cite vrei. Baga-ti bine in cap Romania este a btuturor locuitorilor ei si daca nu-ti place poti sa -ti incerci norocul in alta parte, mai ales ca sintem membri UE.
  • aidan aidan
    noi de ce nu avem un CONSILIU AL ROMANILOR? ia s-o punem de unuL!
  • aidan aidan
    sunt pline satele din ardeal de romani impuscati si sfartecati cu baioneta de hortisti. dl. bojor are opt membrii ai familiei morti atunci, dintre care si un copil nenascut spintecat cu baioneta in burta mamei. sa nu polemizam despre cine a fost primul aici.avem atestari documentare de le curg balele ungurilor cu o istorie de 1012 ani.a noastra e ori de 7000 ani ori cu precizie de 5000. ne-ati asuprit ca imperiu dar toate coloniile imperiale si-au recapatat libertatea.obisnuiti-va cu gandul! romania ramane a romanilor si e a romanilor.voi nu sunteti cumva romani de alta etnie?
    si cei din vest nu scuipa pe romani ci pe tigani,parca voi nu aveti tigani?tot atunci i-ati adus din india cand i-au adus si boierii nostri.tiganii nostri si tiganii vostri au fost adusi ca sclavi in acelasi timp. ii scuipa vesticii si pe tiganii vostri doar ca ai vostri au fost smecheri si s-au dat drept romani.cand ati devenit atat de rau intentionati fata de tara care v-a lasat sa locuiti in continuare in ea dupa ce si-a recastigat independenta?

Trimite un comentariu

sus