Skip to main content

Antena 1: Cazul Mirela Bugetara, “un accident”. Reporterul este “la început de drum” şi a fost “sancţionat drastic”

 

Antena 1 vine cu o poziţie oficială în cazul Mirela Bugetara (vânzătoarea de la tarabă pusă să cumpere roşii de la o tarabă vecină).

Publicitate

Reporterul este unul “la început de drum”, iar pentru greşeală a fost “sancţionat drastic”. I s-a explicat că ce a făcut este “o practică total greşită.”

Oficialii Antena 1 spun că reportajul este “un accident, nu un act deliberat.”

Poziţia Antena 1:

"Luni, 12 martie 2012, la ora 19.00, la Observator a fost difuzat materialul cu titlul „CUMPĂRĂM LEGUME LA BUCATĂ". Realizarea acestui material nu este reprezentativa pentru un brand puternic si cu renume, cum este cel al Observatorului. Este pentru prima data cînd echipa Stirilor se confruntă cu o astfel de situaţie.

Reporterul nostru este la inceput de drum, iar redactia i-a acordat o sansa, in urma cu putine luni. Pentru greseala facuta luni, 12 martie 2012, a fost sanctionat drastic si i s-a explicat ca a recurs la o practica total gresita.

Cu o experienţă uriaşă în spate, cu performanţe jurnalistice remarcabile şi preocupat permanent de relatarea obiectivă a informaţiilor, Observatorul nu a folosit, nu foloseşte şi nu va folosi tactici care contravin legislaţiei şi deontologiei profesionale. Grava eroare de luni, 12 martie 2012, este un accident şi nicidecum un act deliberat menit să inducă în eroare publicul."

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • AdmuS AdmuS
    Reporterul a primit o mutatie genetica de la Antena3?
  • C C
    @ udi alan

    De ce, nene udi? Simti nevoia sa fac ceva pe tine?? :)
  • udi alan udi alan
    @C,
    initiala asta a ta provine de la CIZELAT, CONSTIPAT sau CRETIN?!
  • ILIEV ILIEV
    AIA CU REPORTAJUL ERA VREO PROASTA CARE LE-A DAT 1500 DE EURO PENTRU SCOALA?
  • cornel cornel
    si editorii sunt "la inceput de drum"
  • cornel cornel
    asemena lucruri se intampla de multi ani la Antena 3 si la Realitatea TV, ei din traiesc din exploatarea dramelor oamenilor iar cand nu gasesc drame de exploatat inventeaza.
  • ileana lucaciu ileana lucaciu
    Mai toate televiziunile manifestă astfel de practici în așa zisele emisiuni informative. Mass media a ajuns principal mijloc de manipulare și propagandă pentru o parte și alta a eicherului nostru politic, în funcție de opțiunea "mogulului" propietar. Totuși mai avem și legi în țara asta, mai drepte ori mai strâmbe. Avem un CNA , un Consiliu Național al Audiovizualului, plătit din taxtele telespectatorilor.Ce părere are despre acest caz flagrant de manipulare ? De ce nu este sancționată această televiziune ? Dreptul la informare al cetățenilorete sugerat prin Constituția țării, cum se respectă ? Starea actuală din mass media este dizgrațioasă. Ziariștii au devenit niște slugi "tropoitoare" pentru propaganda intereselor unor persoane. Am intrat în UE, suntem cetățeni europeni pe hârtie însă, datorită și "câinelui de pază" al democrației, care ar trebui să fie mass media, în special televiziunile. Să informeze corect pe cei cărora vor să se adreseze. "Câinele de pază' , presa este însă, sub manifestarea oricărui maidanez. Mușcă mereu și nu știe măcar să treacă strada la stop, cum fac ... maidanezii. STOP MAIDANEZILOR DIN PRESĂ ȘI ... STĂPÂNILOR LOR DIN UMBRĂ !!
  • C C
    @ seba

    Absolut sigur, flatulatia basista in presa e contagioasa. Banoasa si contagioasa. Promit sa nu intru in sevraj, doar scapati-ne mai repede de el. Ne vom descurca cumva si fara el.
  • C C
    Cum adica doar 3 fraieri?? Tu faci cat 2, nu ziceai ca ai si o clona? Te rog sa nu subestimezi lupta de rezistenta impotriva antenismuizarii Romaniei deja OTV-izate! :lol:
  • udi alan udi alan
    ...si daca FAPTA este cu mult mai grava??? adica, poate e ceva mai mult decat o...facatura! exista 2 sintagme juridice de "fals in acte" si "uz de fals in acte", sau cam asa ceva, ca nu s de meserie. NU se poate aplica acest FALS si in cazul asta? si sa devina facatura una PENALA?!? ieri au dat o insulta de comunicat, azi continua in acelasi registru...pt UMILIREA noastra, ca si CONSUMATORI (DE PRESA, nu doar de rosii)...cred ca trecem prea usor peste subiectul asta! si antena pe asta mizeaza "da i dracu, dau 3 fraieri din gura pe la obae, inca 3 pe nu stiu unde...maine n o sa mai stie nimeni!"...se sesizeazaa careva? poate protectia consumatorului? vreun parchet, nu stiu...poate vreo dusumea, macar!...despre refrenul cotidian - UMILINTA!
  • seba seba
    Da ce ma, boala lui base e contagioasa? Bine ca aveti pe cine da vina. Mi-e teama ca daca dispare din viata publica o sa intrati in sevraj. Ce-o sa faceti fara el? Mai ca m-apuca mila!
  • Gogu pintenogLu Gogu pintenogLu
    O tempora! O mores! O pitiponcae! Blogul ăla e o ştire în sine:-) Acum vreo 4-5 ani, un tip care părea deştept, dar în alt cincinal, a scris un textuleţ despre astfel de fiinţe. Mie mi s-a părut memorabil, aşa că nu l-am dat uitării. Printr-o ironie a sorţii, autorul şi împricinata sunt colegi de trust...Nu vă urez lectură plăcută, pentru că sigur se lasă cu depresii, nervi şi alte sentimente negative. http://morar.hotnews.ro/la-fitze.html
  • C C
    Basescu a infiltrat marlania si saritul peste regulile bunului simt, spagareala si mistocareala. Restul vine de la sine.
  • C C
    @ udi alan

    Vezi sa nu vezi demiteri! La halul in care se preaslavesc si se incurajeaza unii pe altii la magariile pe care si le permit, nu pot sa renunte la adulatori nici in ruptul capului.
    Cum se incrunta Gadea sau Ciutacu la unu', cum incep temenelele si osanalele, prosternati inaintea lor.
    La asa ceva nu se poate renunta! :)
    Sa asteptam o molima...
  • Sorin Sorin
    Daca persoana care a facut interviul a "studiat" la Intact Media Academy atunci e vai de scoala lor!
    Cat despre reportajul in sine, ei bine toti exagereaza sau mint. Am vazut si la ProTV situatii trase de par cu reporteri care faceau dintr-o situatie grea o tragedie nationala.
    Concluzie:
    Alte televiziuni: dezinformare
    Grupul Intact: dezinformare+prostie

Trimite un comentariu

sus