Skip to main content

Ultimele controale făcute de BRAT în tipografii. Şapte seri, 22 de controale cu probleme, din 24

 

Paginademedia.ro vă prezintă în continuare rezultatele ultimelor controale făcute în tipografii, în acest an, de Biroul Român de Audit al Tirajelor - BRAT.

Publicitate

Titlurile controlate au fost în regulă. Un caz iese un evidenţă: Şapte seri, cu 22 de controale cu probleme, din 24. Justificarea diferenţelor de tiraj (între 7.00 şi 25.00 de exemplare), aceeaşi ca şi la controalele de anul trecut: “exemplarele au fost preluate de către editor până la ora efectuării controlului”.

Ce arată diferenţele dintre tirajul comandat de editor şi cantitatea găsită de BRAT în teren?

La începutul anului, când Paginademedia.ro a publicat verificările de anul trecut, Silviu Ispas, preşedintele BRAT, declara că “în aceste cazuri, BRAT are o anumită neîncredere în declaraţiile editorilor.”

România liberă, care a avut, de asemenea, probleme, la verificările trecute, a înregistrat acum diferenţe mai mari între tirajul comandat şi cel verificat într-un singur caz.

Două diferenţe au fost observate la două publicaţii Sanoma. În ambele cazuri, “Conform declaratiilor persoanelor responsabile cu primirea revistelor din depozitul Sanoma, exemplarele au fost expediate inainte de ora controlului."

Ce spune BRAT:

BRAT: "Din analiza rezultatului raportului observăm că există un număr mic de cazuri în care cantitatea menţionată pe documente care stau la baza tirajului tipărit diferă de cantitatea observată pe teren. Având în vedere specificul activităţii de tipar şi difuzare există cause justificate care conduc la apariţia acestor situaţii pe teren. Ele nu sunt de natură să pună sub semnul întrebării rezultatul controlului sau auditului tirajelor."

Rezultatele controalelor la Şapte seri, în perioada ianuarie-martie 2012:

Control Depozit Editor Publicatie Cantitatea tiparita verificata in teren Cantitatea conform comanda editor Diferenta
08/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Bacau 4,000 15,000 11000
08/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Braila - Galati 3,000 15,000 12000
22/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Braila - Galati 6,500 15,000 8500
08/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Brasov 3,000 25,000 22000
22/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Brasov 10,250 25,000 14750
01/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Bucuresti 16,000 42,000 26000
08/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Bucuresti 20,000 40,000 20000
15/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Bucuresti 20,000 20,000
22/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Bucuresti 35,000 35,000
14/03/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Bucuresti 10,000 37,000 17000
28/03/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Bucuresti 12,000 37,000 25000
08/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Cluj 4,000 15,000 11000
22/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Cluj 7,000 15,000 8000
08/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Dambovita 4,000 15,000 11000
22/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Dambovita 8,000 15,000 7000
08/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Iasi 5,000 15,000 10000
22/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Iasi 8,025 15,000 6975
08/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Oradea 3,000 15,000 12000
08/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Pitesti 3,000 15,000 12000
22/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Pitesti 7,500 15,000 7500
08/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Sibiu 3,000 15,000 12000
22/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Sibiu 7,650 15,000 7350
08/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Timisoara 5,000 15,000 10000
22/02/2012 Coprint Sapte Nopti Sapte Seri Timisoara 7,575 15,000 7425

Rezultatele celorlalte controale BRAT, în perioada ianuarie-martie 2012:

Înainte de cifre, explicaţiile celorlate diferenţe:

* Auto Motor şi Sport: Conform declaratiilor persoanelor responsabile cu primirea revistelor din depozitul Sanoma, 10.950 de exemplare au fost expediate inainte de ora controlului

** Femeia de azi: Conform declaratiilor persoanelor responsabile cu primirea revistelor din depozitul Sanoma, 40.000 de exemplare au fost expediate inainte de ora controlului

*** Lumina: Conform declaraţiilor reprezentanţilor tipografiei, 1.100 de exemplare au fost expediate înainte de ora controlului

**** România liberă: Tirajul a fost cu 325 de copii mai mic decât cel comandat, deoarece unul dintre clienţi a anunţat că nu mai vine să ridice copiile din tipografie din cauza condiţiilor meteo.

***** România liberă: Conform declaraţiilor reprezentanţilor tipografiei, 18.100 de exemplare au fost expediate înainte de ora controlului

Control Depozit Editor Publicatie Cantitatea tiparita verificata in teren Cantitatea conform comanda editor
09/01/2012 United Print Media Gamma Publishers Academia Catavencu 35,900 35,877
20/02/2012 United Print Media Gamma Publishers Academia Catavencu 35,941 35,941
01/03/2012 Tipomedia Iasi Adevarul Holding Adevarul Weekend 3,000 3,000
19/02/2012 Inform Media Europa Advertising Agenda 18,000 18,000
18/01/2012 Inform Media Inform Media Arad Expres 1,500 1,500
23/02/2012 Depozit Sanoma Sanoma Hearst Romania Auto Moto si Sport 7050* 18000*
08/03/2012 Depozit Hiparion Ringier Romania Autobild 6,400 6,400
22/03/2012 Media Insert Ringier Magazines Avantaje 26,450 26,450
26/03/2012 Media Insert Ringier Magazines Baby 13,950 13,950
29/03/2012 Mega Press Egmont Romania Barbie Special 20,000 20,000
22/03/2012 Media Insert Sanoma Hearst Romania Beau Monde 28,000 28,000
18/01/2012 Inform Media Inform Media Bihari Naplo 11,704 11,704
29/03/2012 Media Insert Media Gamma Publishers Caminul 9,500 9,500
11/01/2012 Ringier Cancan Media Cancan 35,700 35,700
25/01/2012 Coprint Cluj Cancan Media Cancan 5,000 5,000
29/02/2012 Print Multicolor Cancan Media Cancan 4,150 4,150
08/03/2012 Ringier Cancan Media Cancan 39,900 39,900
22/03/2012 Ringier Cancan Media Cancan 40,325 40,325
16/03/2012 Ringier Cancan Media Cancan de Weekend 34,680 34,680
08/03/2012 Ringier Editura Evenimentul Zilei si Capital Capital 14,000 14,000
22/03/2012 Ringier Editura Evenimentul Zilei si Capital Capital 22,630 22,630
14/03/2012 Art Group Editura Cariere Cariere 4,350 4,350
07/03/2012 Depozit Burda Burda Romania Casa de vacanta 6,897 6,897
28/03/2012 Depozit Burda Burda Romania Casa Lux 5,161 5,161
29/03/2012 Media Insert Media Gamma Publishers Casa Mea 19,100 19,100
22/02/2012 Coprint Mediafax Group Ce se Intampla Doctore 20,000 20,000
20/03/2012 Coprint Mediafax Group Ce se Intampla Doctore 18,525 18,525
20/01/2012 West Tipo Timisoara Adevarul Holding Click 9,900 9,900
01/03/2012 Tipomedia Iasi Adevarul Holding Click 24,000 24,000
17/03/2012 Tipomedia Adevarul Holding Click de Duminica 83,475 83,475
21/01/2012 West Tipo Timisoara Adevarul Holding Click de Duminica 7,800 7,800
15/03/2012 Depozit Adevarul Adevarul Holding Click Pentru Femei 51,350 51,350
10/01/2012 Mega Press Adevarul Holding Click Tv 384,500 384,500
23/02/2012 Mega Press Adevarul Holding Click Tv 155,000 155,000
24/01/2012 Garamond Timisoara Editura Crisana 7,000 7,000
26/01/2012 Bap Agency Editura Udvarhelyi Hiraldo Csiki Hirlap 8,958 8,958
13/03/2012 Tipomedia Adevarul Holding Dilema Veche 10,800 10,800
26/03/2012 Mega Press Adevarul Holding Dilemateca 10,600 10,600
23/02/2012 Mega Press Pharma Net Solutions Doctorul Meu 50,000 50,000
29/03/2012 Mega Press Pharma Net Solutions Doctorul Meu 50,000 50,000
29/03/2012 Media Insert Media Gamma Publishers Domus 13,300 13,300
21/03/2012 Depozit Burda Burda Romania Draga mea pentru copii 26,000 26,000
20/03/2012 Media Insert Ringier Magazines Elle 23,000 23,000
01/03/2012 Tipomedia Iasi Ziarul Evenimentul Evenimentul 4,200 4,200
11/01/2012 Ringier si Capital Evenimentul Zilei 18,725 18,725
25/01/2012 Coprint Cluj si Capital Evenimentul Zilei 5,375 5,375
08/03/2012 Ringier si Capital Evenimentul Zilei 19,000 19,000
22/03/2012 Ringier si Capital Evenimentul Zilei 19,150 19,150
23/02/2012 Depozit Sanoma Sanoma Hearst Romania Femeia de Azi 60000** 100000**
08/03/2012 Depozit Sanoma Sanoma Hearst Romania Femeia de Azi 100,000 100,000
22/03/2012 Depozit Sanoma Sanoma Hearst Romania Femeia de Azi 120,000 120,000
26/03/2012 Media Insert Sanoma Hearst Romania FHM 17,000 17,000
16/01/2012 Media Sud Europa Media Sud Management Gazeta De Sud 16,760 16,760
11/01/2012 Ringier Convergent Media Gazeta Sporturilor 41,773 41,773
01/03/2012 Tipomedia Iasi Convergent Media Gazeta Sporturilor 5,200 5,200
08/03/2012 Ringier Convergent Media Gazeta Sporturilor 26,103 26,103
22/03/2012 Ringier Convergent Media Gazeta Sporturilor 25,078 25,078
03/03/2012 Ringier Convergent Media Gazeta Sporturilor de Duminica 12,544 12,544
25/01/2012 Coprint Cluj Glasul Aradului Glasul Aradului 7,275 7,275
14/03/2012 Depozit Burda Burda Romania Gradina Mea De Vis 7,600 7,600
13/03/2012 Safo Prod Adevarul Holding Historia 10,000 10,000
07/03/2012 Depozit Burda Burda Romania Ioana 12,910 12,910
21/03/2012 Depozit Burda Burda Romania Ioana 27,340 27,340
07/03/2012 Depozit Burda Burda Romania Ioana Horoscop 8,099 8,099
14/03/2012 Depozit Burda Burda Romania Ioana Locuinta Mea 6,149 6,149
21/03/2012 Depozit Burda Burda Romania Ioana Secretele Bucatariei 17,080 17,080
18/01/2012 Inform Media Inform Media Jurnal Aradean 17,040 17,040
18/01/2012 Inform Media Inform Media Jurnal Bihorean 12,129 12,129
18/01/2012 Inform Media Inform Media Jurnal de Caras-Severin 3,637 3,637
20/03/2012 Intact Intact Publishing Jurnalul de Duminica 14,685 14,685
25/01/2012 Coprint Cluj Intact Publishing Jurnalul National 3,850 3,850
14/03/2012 Intact Intact Publishing Jurnalul National 17,380 17,380
21/02/2012 Fed Print Logo 77 Logic Kamikaze 14,500 14,500
06/03/2012 Fed Print Logo 77 Logic Kamikaze 14,500 14,500
11/01/2012 Ringier Ringier Romania Libertatea 86,300 86,300
20/01/2012 West Tipo Timisoara Ringier Romania Libertatea 5,775 5,775
25/01/2012 Coprint Cluj Ringier Romania Libertatea 9,525 9,525
08/03/2012 Ringier Ringier Romania Libertatea 176,045 176,045
22/03/2012 Ringier Ringier Romania Libertatea 171,045 171,045
29/02/2012 Print Multicolor Ringier Romania Libertatea 13,590 13,590
21/01/2012 West Tipo Timisoara Ringier Romania Libertatea de Duminica 2,700 2,700
03/03/2012 Ringier Ringier Romania Libertatea de Duminica 45,750 45,750
20/01/2012 West Tipo Timisoara Patriarhia Romana Lumina 1,625 1,625
28/02/2012 Albina Patriarhia Romana Lumina de Duminica 2,500 3,600
23/02/2012 Depozit Sanoma Sanoma Hearst Romania Mami 20,000 20,000
26/03/2012 Media Insert Sanoma Hearst Romania Marie Claire 28,000 28,000
23/01/2012 Unirea Press Media Hunedoreana Mesagerul Hunedorean 3,500 3,500
29/02/2012 Print Multicolor Interpress Suceava Monitorul de Suceava 9,160 9,160
28/02/2012 Albina Emi Press SRl Obiectiv Vaslui 2,950 2,950
28/02/2012 Albina Double P Media Obiectiv Vocea Brailei 4,550 4,550
23/02/2012 Mega Press Adevarul Holding OK Romania 27,000 27,000
24/02/2012 Proeditura Centrofarm Plafar 18,400 18,400
29/03/2012 Media Insert Media Gamma Publishers Planul Casei Mele 8,800 8,800
22/02/2012 Coprint Mediafax Group Playboy 12,000 12,000
28/03/2012 Coprint Mediafax Group Playboy 12,000 12,000
29/03/2012 Mega Press Egmont Romania Pricess Special 19,000 19,000
20/03/2012 Coprint Mediafax Group ProMotor 7,000 7,000
25/01/2012 Coprint Cluj Mediafax Group Prosport 9,452 9,452
22/02/2012 Coprint Mediafax Group Prosport 20,058 20,058
29/02/2012 Print Multicolor Mediafax Group Prosport 2,223 2,223
14/03/2012 Coprint Mediafax Group Prosport 17,953 17,953
28/03/2012 Coprint Mediafax Group Prosport 18,489 18,489
26/03/2012 Media Insert Ringier Magazines Psychologies 23,250 23,250
19/01/2012 Inform Media Inform Media Publitim 10,535 10,535
05/03/2012 Fed Print Cross Media Partners Puterea 5,010 5,010
21/02/2012 Fed Print Publicatiile Flacara Rebus 45,000 45,000
17/01/2012 Fed Print Timisoara Timpress - Timisoara Renasterea Banateana 11,381 11,381
13/03/2012 Ring Media Ring Media Ring 100,000 100,000
02/02/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36,318 36,318
06/02/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36060**** 36385****
07/02/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36,511 36,511
09/02/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36,379 36,379
12/02/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36,299 36,299
15/02/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36,324 36,324
16/02/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36,379 36,379
19/02/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36,304 36,304
20/02/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36,394 36,394
06/03/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36,131 36,131
19/03/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36,022 36,022
20/03/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 46,822 46,822
26/03/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 18000***** 36022*****
29/03/2012 United Print Media Gamma Publishers Romania Libera 36,016 36,016
15/03/2012 Depozit Sanoma Sanoma Hearst Romania Story 28,000 28,000
29/03/2012 Depozit Sanoma Sanoma Hearst Romania Story 27,950 27,950
27/02/2012 Mega Press Superbebe Media Superbebe 11,650 11,650
29/03/2012 Depozit Hiparion Superbebe Media Superbebe 4,500 4,500
23/02/2012 Mega Press Alta Casa Media Tabu 18,000 18,000
06/03/2012 United Print Taifasuri Media Taifasuri 30,000 30,000
20/03/2012 Coprint Mediafax Group The One 18,525 18,525
18/01/2012 Inform Media Inform Media Timis Express 5,000 5,000
13/03/2012 Ring Media Spedy Media News Top 1,750 1,750
24/02/2012 Mega Press Ringier Romania TV Mania 85,500 85,500
26/01/2012 Bap Agency Editura Udvarhelyi Hiraldo Udvarhely Hiraldo 7,177 7,177
23/01/2012 Unirea Press Unirea Press Unirea 21,320 21,320
26/01/2012 Bap Agency Editura Udvarhelyi Hiraldo Vasarhelyi Hirlap 2,760 2,760
29/03/2012 Media Insert Ringier Romania Viva 23,950 23,950
29/02/2012 Print Multicolor Grupul de presa Medianet Ziarul de Iasi 6,900 6,900
29/02/2012 Print Multicolor Nord-Est Distribution Focsani Ziarul de Vrancea 3,400 3,400
29/02/2012 Print Multicolor Nord-Est Distribution Focsani Ziarul de Vrancea - Ghid TV 3,600 3,600
25/01/2012 Coprint Cluj Mediafax Group Ziarul Financiar 2,400 2,400
22/02/2012 Coprint Mediafax Group Ziarul Financiar 10,100 10,100
14/03/2012 Coprint Mediafax Group Ziarul Financiar 10,200 10,200
28/03/2012 Coprint Mediafax Group Ziarul Financiar 10,200 10,200
03/02/2012 Mega Press Zile si Nopti Media Shop Zile si Nopti Bucuresti 12,000 12,000
08/02/2012 Mega Press Zile si Nopti Media Shop Zile si Nopti Bucuresti 12,000 12,000
16/02/2012 Mega Press Zile si Nopti Media Shop Zile si Nopti Bucuresti 11,000 11,000
23/02/2012 Mega Press Zile si Nopti Media Shop Zile si Nopti Bucuresti 11,000 11,000

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mitza mitza
    Pe cine a suparat acest Kovacs, de a sarit atata lume la gatul lui?
  • helmut kohl helmut kohl
    @Ina
    Cand au sa afle sefii lui de la EVENTIM din Germania cu ce se ocupa Kovacs in Romania s-ar putea sa bage un control serios si banutzii din bilete. Ai dreptate. Un mic gainar care este tolerat de industria media. Nesimtire ca nesimtire dar pe banii altora. La Radiou-ul public il mai ajuta UDMR-ul prin Demeter si Hunor? Se lauda in oras ca este prieten cu ei. Cand au sa afle presimt ca n-au sa-i mai raspunda la telefon.
  • ina ina
    Cand ma gandesc cu cat tupeu merge prin agentii si pe la clienti laudandu-se ca e cel mai tare din satra si injurand mitocaneste concurentza nu pot sa nu ma bucur ca adevarul iese la iveala. Andras Kovacs are insa obrazul gros si va spune ca e victima Brat-ului, a lui Ispas, a lui Janos Kadar, etc. Un "amateur" cum zic francezii. Pe romaneste gainar. Ma interb daca patronii lui din Budapesta stiu ce gainarii face pe aici sau ii minte si pe ei cu tiraje si acte falsificate? Pe nemtii de la EVENTIM ii lucreaza in acelasi sti cu o contabilitate dubla.
  • dinu deac dinu deac
    De anul trecut se stie ca Sapte Seri falsifica cifrele de difuzare si totusi Ispas si Arina ureche l-au acoperit. De ce nu-l zburati din BRAT si va faceti partasi la infractiunile lui ? gata. Ai facut un control, doua, zece, dar cand ai ajuns la zeci de nereguli si le tolerezi inseamna ca cineva are un interes financiar ca sa ma exprim elegant. BRAT-ul sau cineva de acolo este manjit si noi ne facem ca nu vedem hotiile lui Kovacs.
  • mircea mircea
    traim intr-o piatza in care cei care paraziteaza industria de publicitate o duc foarte bine. E simplu: daca nu s-ar mai da rebate ca in orice tara civilizata maimutzoiul de da 7 seri ar lucra ca ospatar. Cand intalneste cate-o gaina de prin agentii care ii cere un rebate nerusinat iar impostorul il da, atunci de ce sa ne mai miram? Cine pierde? Clientii de publicitate si publicatiile corecte. E simplu. Si ne mai miram ca presa e la pamant iar internetul e gatuit de preturi ca in Burundi?
  • mircea mircea
    La Sapte Seri nu s-au mai dat salariile di februarie. Andras Kovacs ce ai facut cu banii Vodafone? Aplicatia este proasta si nu se poate folosii. Ai pacalit agentia de mai multe ori asa ca du banii inapoi la client urgent!
  • andreea andreea
    Sapte Seri a murit. Ispas l-a trimis la timp la plimbare. Atentie la Eventim.ro. Alta tzeapa, dar la bilete, marca Andras. Cine il vede pe strada sa anunte urgent politia.
  • csaba csaba
    Culmea tupeului la acest nesimtit de Kovaci Andras . Merge la agentii si la clienti si injura pe toata lumea desi el NU MAI EXISTA pe piata. Din pacate reuseste sa mai pacaleasca ceva agentii in detrimentul celor corecti. BRAT-ul nu ia nici o masura?

Trimite un comentariu

sus