Ocram Televiziune, firma care a operat postul OTV şi care acum se află în insolvenţă, are de dat creditorilor peste 2,3 milioane de euro, potrivit tabelului creanţelor întocmit de adminstratorul judiciar al societăţii, publicat de site-ul antitepari.ro.
Dan Diaconescu şi mâna lui dreaptă, Diana Voiculescu, se numără printre cei care au de încasat bani de la Ocram Televiziune. Diaconescu are de primit 774.000 de euro, o parte din această creanţă reprezentând dividende aferente anului 2007.
Diana Voiculescu, şefa postului Ocram, ar avea de primit, potrivit tabelului creanţelor, 187.000 de euro. O parte din bani sunt un împrumut acordat de Diana Voiculescu firmei Ocram.
Ocram are o datorie de 45.800 de euro către Mamitzu Production, firma din cauza căreia OTV a intrat în insolvenţă în martie 2012, după cum paginademedia.ro a anunţat AICI.
Şi organismele de gestionare a drepturilor de autor, Credidam şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, au de recuperat de la firma lui Dan Diaconescu în jur de 270.000 de euro.
Firma GMG Media Box, care deţine 19,9% din Ocram Televiziune, a solicitat înscrierea pe tabelul creditorilor cu suma de 40 de milioane de euro, însă nu a fost acceptată. GMG Media Box, firmă deţinută de Cozmin Guşă, este şi principalul creditor al Realitatea Media.
Principalii creditori ai Ocram Televiziune
Creditor
Valoare creanţe (Euro)
Bucuresti SA
1.495.267
DGFPMB
576.610
SPFL Sector 6
576.610
Dan Diaconescu
477.051
Dan Diaconescu
297.261
Credidam
200.865
Diana Voiculescu
187.731
Ses Astra AB
138.067
RCS&RDS
121.940
Unicomp
70.354
UPFR
66.309
Oglinda Television
55.107
Bivolul Advertising
47.099
Mamitzu Production
45.884
Romelectrocaustic
44.360
Las Palmas
13.589
First Advertising
5.714
ITM Bucuresti
1.353
Ruscior Serv
1.300
Comentarii