Show-ul de dans al Antenei 1, România dansează, a condus aseară în audienţe la nivel naţional şi urban. Pro TV, care a difuzat filmul Înger şi demon, a ocupat primul loc pe segmentul comercial.
Săptămâna trecută, România Dansează a fost pe locul al doilea, după Curierul 2 de pe Pro TV.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele înregistrate de show-ul de dans al Antenei 1.
România dansează a înregistrat, la nivel naţional, o medie de 1,6 milioane de telespectatori pe minut. Dintre aceştia, aproape un milion erau din mediul urban.
Locul al doilea pe naţional a fost al postului Kanal D, în timp ce Pro TV a ocupat locul secund la nivel urban.
Kanal D, care a avut aseară emisiunea Ochii din umbră, a înregistrat o medie de 1,4 milioane de telespectatori, la nivel naţional, în timp ce pe urban a avut 627.000 de privitori.
Filmul Înger şi demon a avut, la nivel naţional o medie de 1,4 milioane de telespectatori, dintre care 862.000 erau din mediul urban.
Pe publicul comercial (persoanele cu vârste între 18 şi 49 de ani), Pro TV a condus în audienţă. Pe intervalul emisiunii România dansează, Pro-ul a avut o medie de 558.000 de telespectatori (10,1% rating). Pe locul doi a fost Antena 1, cu 474.000 de telespectatori, iar Kanal D a înregistrat 251.000 de privitori.
Audienţa posturilor TV duminică, 14 aprilie, pe intervalul emisiunii România dansează
Post TV | NATIONAL | URBAN |
---|---|---|
Antena 1 | 1.669.000 de telespectatori (8,7 rating) | 988.000 de telespectatori (9,4 rating) |
Kanal D | 1.437.000 (7,5) | 627.000 (5,9) |
Pro TV | 1.411.000 (7,4) | 862.000 (8,2) |
Acasa | 846.000 (4,4) | 371.000 (3,5) |
Prima TV | 758.000 (3,9) | 339.000 (3,2) |
TVR 1 | 320.000 (1,6) | 110.000 (1) |
Antena 3 | 316.000 (1,6) | 226.000 (2,1) |
Antena 2 | 162.000 (0,8) | 104.000 (0,9) |
National TV | 152.000 (0,8) | 75.000 (0,7) |
B1TV | 144.000 (0,7) | 87.000 (0,8) |
Audienţele emisiunilor România dansează:
Comentarii
Nu vreau sa ma gandesc ce faci tu cu degetelul
mama ce te ai dat de gol(numai la mizerii te uiti si acuma ca si atunci)
:La ProTv daca face panarama in emisiunea lui Maruta, face datorita antenelor sau a altor televiziuni pentru a tine pasul cu ele ca altfel audienta s-ar duce acolo unde vede cleiul ioanei tufaru.