Valoarea totală raportată a pieţei de publicitate online din România în 2012 este de 22,4 milioane de euro (98,6 milioane de lei), conform celui mai recent studiu ROADS, realizat de către PwC România şi IAB România. Aceste cifre arată o creştere de 7% a pieţei locale de publicitate online, comparativ cu anul 2011.
Studiul ROADS a fost prezenat la Digital Publishing & Advertising Day, care a avut loc astăzi la Hotel Cotinental din Bucureşti.
Valoarea pieţei de publicitate online din România pentru anul 2012 a fost de 11 milioane de euro (46,6 milioane de lei) în primul semestru al anului, respectiv de 11,8 milioane de euro (52 milioane de lei) în al doilea semestru al anului trecut. Industria de publicitate online a crescut cu 11% în al doilea semestru din 2012 faţă de primele 6 luni ale aceluiaşi an. Comparativ cu perioada similară a anului 2011, creşterea înregistrată în al doilea semestru al anului 2012 este de 8%.
În 2012, industria care a dominat piaţa de publicitate online în 2012 a fost Telecom-ul. Aceasta este urmată, la o distanţă semnificativă, de sectoarele Financiar şi Auto. Acelaşi clasament este valabil şi pentru semestrul al doilea al anului 2012.
Formatele digitale utilizate cel mai frecvent în 2012 sunt, în mod detaşat, cele embed, secondate de formatele interuptive, respectiv de conţinutul sponsorizat. Topul celor mai frecvent utilizate formate se prezintă la fel şi pentru al doilea semestru al anului trecut.
"Piaţa publicităţii online din România s-a apropiat pentru prima dată anul trecut de pragul psihologic de 100 de milioane de lei, prag pe care îl va depăşi cu siguranţă în acest an”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanţă pentru Management – PwC România.
Despre studiul ROADS:
Realizat începând cu anul 2008, ROADS oferă date relevante despre încasările nete provenite din publicitate online şi contorizează atât datele furnizate de către publisheri care vând direct din propriul portofoliu de site-uri, cât pe şi cele furnizate de către regii.
Cel mai recent studiu ROADS a fost realizat pentru al doilea semestru al anului 2012, pe un eşantion de 22 de companii, care reprezintă aproximativ 1 420 dintre site-urile existente în România.
La evenimentul Digital Publishing & Advertising Day au participal următorii vorbitori:
Sorin Kosz - Online Publisher Realitatea Media, Petrisor Obae - Owner Paginademedia.ro, Lucian Daia - Lead Software Engineer Zitec, Mihai Ionascu - Editor la Editura HAC, Alin Popescu - Managing Partner Avocatnet.ro, Cristina Bazavan - Jurnalist Freelancer bazavan.ro, Cristian Lupşa - Editor Decat o Revista, Mihaela Ganciu - Direct Sales Manager SimPlus, Elisabeta Moraru -Industry Manager Google Romania, Tomasz Musial - Regional Manager CEE Smart Adserver, Cristian Tomescu - Manager | Marketing şi Dezvoltare PWC Romania şi Traian Nastase - Digital Marketing Intelligence Senior Consultant.
Câteva fragmente din prezentările vorbitorilor de mai sus, în continuare.
Principalele motive care au stat la baza creşterii industriei de publicitate româneşti sunt acelea că publicul şi conţinutul media s-au schimbat. Petrişor Obae, fondator al Paginademedia.ro, a arătat cum onlineul s-a transformat “dintr-un sector dat la o parte, care primea cea mai mică felie din publicitate în urmă cu câţiva ani, într-o industrie reală, căreia este important să i se acorde aceeaşi atenţie şi importanţă, atât de către advertiseri, cât şi de cititori”.
De aceeaşi părere este şi Cristina Bazavan, jurnalist freelancer, bazavan.ro, care a explicat cum s-au modificat aşteptările oamenilor în ceea ce priveşte informarea şi cum, în viitor, se va ajunge la furnizarea de informaţii condensate, coerente şi care apelează la emoţie, prin canale noi, de la telefoane la tablete sau chiar televizoare.
În acest context, Traian Năstase, Digital Marketing Senior Consultant, GfK România, a precizat că gradul de utilizare al internetului pe mobil în România a fost 14% în 2012, în timp ce consumul total de internet în primul trimestru din 2013 a ajuns la 51,2%, de la 49% anul trecut.
“Piaţa locală de smartphone-uri s-a cifrat la 995.000 de unităţi, în 2012, în creştere cu 37%, iar cea a tabletelor a avut un avans de 390%, la 270.000 de bucăţi”, a spus Năstase.
Mihaela Ganciu, Direct Sales Manager, SimPlus, a exemplificat cum s-a modificat industria de mobile marketing şi cum smartphone-ul a ajuns să fie un canal tot mai folosit pentru a promova conţinuturi diverse, legate de servicii precum Phone Joker (care apelează un număr scurt ce permite schimbarea vocii) sau aplicaţii mobile care comandă taxi prin SMS.
Toate aceste date stau la baza transformării industriei de publishing şi advertising online din România şi fac trecerea către mobile. După cum a exemplificat şi Tomasz Musial, Regional Manager CEE, AdServer, în cadrul DPAD 2013, bannerele au devenit “agresive, interactive, amuzante” şi, nu în ultimul rând, adaptate pentru orice platformă. Conform acestuia, noile forme de publicitate online economisesc timp şi bani advertiserului şi sunt menite să creeaze o legătură puternică cu utilizatorii.
Şi Elisabeta Moraru, Industry Manager, Google România, a explicat, folosind exemplul YouTube, care s-a lansat oficial pe piaţa locală în data de 25 aprilie 2013, cum publicitatea poate căpăta noi valenţe în momentul de faţă.
“Pentru a ne adapta publicului actual, care nu mai este fidel televizorului şi vrea să deţină controlul absolut asupra vieţii sale, trebuie să apelăm la noile tehnologii. Acestea ne permit să targetăm mai bine consumatorii, în funcţie de vârstă, sex, ocupaţie etc. şi să conştientizăm că video-ul şi mobilul reprezintă viitorul”, a spus Elisabeta Moraru. Aceasta a adăugat că, pentru a avea succes şi a atrage consumatorul, reclamele trebuie să fie relevante şi interesante şi să stârnească curiozitatea acestuia.
Alin Popescu, fondator al Avocatnet.ro, a povestit cum a reuşit să construiască o comunitate online prin interacţiunea cu cititorii săi, prin implicarea în relaţia cu aceştia şi feedback-ul pe care l-a primit de la ei de-a lungul timpului.
Câteva exemple de succes din peisajul media autohton prezentate în cadrul evenimentului au fost şi Decât o revistă, care a strâns o comunitate formată din 8.000 de cititori, 600 de abonaţi şi peste 50.000 de fani pe Facebook, după cum a susţinut Cristian Lupşa, editor şi fondator al publicaţiei, dar şi revista de benzi desenate Harap Alb continuă, editată în 10.000 de exemplare, o dată la două luni, la care Zitec a preluat 30% din acţiuni.
Sorin Kosz, Online Publisher Realitatea Media, a arătat cum a fost implementată campania “Palate de poveste” pe site-ul Realitatea.net şi ce rezultate au fost înregistrate prin articolele şi link-urile de la finalul acestora, postările de pe contul de Facebook al site-ului, inserturile text în newsletter, bannerele interactive şi celelalte elemente de branding din player-ul webtv.realitatea.net/live.
Nu în ultimul rând, Lucian Daia, Lead Software Engineer, Zitec, a prezentat cum poate fi ajutată industria de publishing şi advertising online de un alt serviciu inovativ, şi anume cloud-ul.
“Cloud-ul înseamnă flexibilitate, iar prin utilizarea sa se pot reduce considerabil costurile. Un exemplu este cel al puterii de calcul în cloud-ul Microsoft(Azure), soluţie care poate fi mai ieftină cu până la 80% faţă de cele clasice de găzduire, în unele cazuri resursele fiind oferite gratis. Folosirea serviciilor de cloud computing nu se rezumă însă la economii, ci înseamnă şi siguranţă garantată, precum şi posibilitatea extinderii aplicaţiilor la nivel global într-un timp foarte scurt”, a menţionat Lucian Daia.
Trimite un comentariu