TVR 2, aflat mereu în umbra principalului post public, a reuşit să depăşească fără drept de apel TVR 1 în cifrele de audienţă.
Paginademedia.ro prezintă în continuare cum a ajuns TVR 2 peste TVR 1, dar şi peste posturi precum Prima TV sau Acasă.
Este vorba despre Seară la revistă, un program difuzat sâmbătă, 6 iulie, de la 21.30, al doilea spectacol dintr-o serie de şase ale Teatrului Constantin Tănase ce vor fi susţinute, săptămânal, în Grădina de Vară a Parcului Herăstrău.
Producţia a atras o medie de aproape 500.000 de telespectatori (2,6 rating), la nivel naţional, dintre care aproape 200.000 erau din mediul urban. Dacă pe segmentul naţional postul a ocupat locul al patrulea, la nivel urban TVR 2 a fost pe şapte. În ambele cazuri TVR 1 s-a situat sub TVR 2.
Vârful de audienţă al TVR 2, la nivel naţional, a fost atins la 22.33 şi a înregistrat 762.000 de telespectatori, poziţionând postul pe locul doi în audienţă, după Pro TV.
Audienţa posturilor TV pe intervalul Seară la revistă
Post TV | NATIONAL | Rtg% | Post TV | URBAN | Rtg% |
---|---|---|---|---|---|
Pro TV | 1.233.000 | 6,5 | Pro TV | 634.000 | 6 |
Antena 1 | 701.000 | 3,7 | Antena 1 | 376.000 | 3,6 |
Kanal D | 515.000 | 2,7 | Prima TV | 268.000 | 2,6 |
TVR 2 | 495.000 | 2,6 | Antena 3 | 259.000 | 2,5 |
Prima TV | 490.000 | 2,6 | National TV | 240.000 | 2,3 |
Acasa | 473.000 | 2,5 | Acasa | 212.000 | 2 |
National TV | 460.000 | 2,4 | TVR 2 | 199.000 | 1,9 |
Antena 3 | 388.000 | 2 | Kanal D | 182.000 | 1,7 |
TVR 1 | 297.000 | 1,6 | TVR 1 | 139.000 | 1,3 |
Disney | 231.000 | 1 | Disney | 108.000 | 1 |
Romania TV | 192.000 | 1 | B1 TV | 105.000 | 1 |
Comentarii
Pacat.
RTV nu apare.
Este extraordinar.