AUDIENŢE. Debut pe primul loc pentru Splash – Vedete la apă, show-ul de vară prezentat de Pepe la Antena 1. Emisiunea care a avut premiera aseară a condus topul audienţelor pe toate targeturile: naţional, urban şi comercial.
În schimb, Vara pe val, proiectul de vară al TVR, care a debutat tot ieri, a trecut aproape neobservat, cu un TVR1 pe locurile 8-10 în topul audienţelor.
Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, audienţele celor două premiere:
Pepe pe primul loc
Antena 1 merge, pe vară, pe Splash – Vedete la apă, un format cu vedete, prezentat de Pepe. Prima ediţie a fost pe primul loc, peste filmul Regatul cerului, de pe Pro TV, cu Orlando Bloom.
NAŢIONAL. Splash – Vedete la apă a fost văzut, în fiecare minut, de peste 1,5 milioane de români. Antena 1 a fost pe primul loc, urmată de Pro TV, la aproape 300.000 de telespectatori în urmă.
URBAN. Peste 1,1 milioane de telespectatori ai show-ului de pe Antena 1 au fost din oraşe. Pro TV, pe locul second, a avut cu 300.000 de telespectatori mai puţin şi la oraşe.
SEGMENTUL COMERCIAL. Antena 1 a fost pe prima poziţie, cu Splash, şi pe segmentul comercial: 573.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani pe minut (10,3 rating). Diferenţa faţă de Pro TV a fost mai mică: Pro-ul avea 542.000 de persoane din targetul comercial pe intervalul Splash (9,7 rating pe segment).
Audienţa posturilor TV duminică, 7 iulie, pe intervalul emisiunii Splash – Vedete la apă:
NATIONAL | URBAN | ||
---|---|---|---|
Antena 1 | 1.566.000 telespectatori pe minut (8,2 rtg) | Antena 1 | 1.102.000 (10,5) |
Pro TV | 1.284.000 (6,8) | Pro TV | 806.000 (7,7) |
Acasa TV | 708.000 (3,7) | Antena 3 | 333.000 (3,2) |
Kanal D | 663.000 (3,5) | Kanal D | 281.000 (2,7) |
Antena 3 | 474.000 (2,5) | Acasa TV | 251.000 (2,4) |
Proiectul TVR Vara pe val, pierdut în larg
Echipele TVR 1 şi TVR 2 se întrec în această vară în trasmisii de pe litoral, în proiectul Vara pe val. Lansarea programului, tot duminică seară, în acelaşi timp pe TVR 1 şi pe TVR 2 nu i-a impresionat pe români.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roTVR 1. Vara pe val de pe TVR 1 a fost văzută de 234.000 de români pe minut (locul opt, cu 1,2 rating). Dintre aceştia, 88.000 erau din oraşe (poziţia a zecea în clasamentul audienţei, cu 0,8 rating).
TVR 2. Aceeaşi emisiune Vara pe val a fost dată, simultan, şi de TVR 2. Un număr de 165.000 de români au văzut show-ul programat undeva de la 22.00 până după miezul nopţii (locul 11). Numărul orăşenilor care au stat pe TVR 2 a fost modest: 60.000, adică 0,6 rating şi locul 14 în top.
E o varza de emisiune manelista, asa cum e si creierul tau." sau "o emisiune de tot rasu, in 2 ore au sarit 8 prosti in apa, sarituri tampite, o emisiune pentru cretini sau manelisti cu bacu luat la Bolintineanu" si nu e prima data. Sper totusi sa ma insel si moderatorul sa fie cat de cat impartial.