Publicitate DOCUMENTAR DESPRE ROMÂNIA, PE TRAVEL CHANNEL. Partea a doua a seriei "Wild Carpathia", care promoveză România şi include interviuri cu principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, va avea premiera la nivel european, inclusiv în România, pe televiziunea internaţională Travel Channel, pe 5 septembrie, de la ora 19.00, scrie Mediafax.
Potrivit unui comunicat remis Mediafax, partea a doua a seriei "Wild Carpathia" este intitulată "From the Mountains To The Sea" ("De la munţi până la mare", n.r.) şi va avea premiera în Europa, pe Travel Channel, în data de 5 septembrie, de la ora 19.00 (ora României).
Documentarul va fi difuzat în reluare pe Travel Channel, pe 6 septembrie, de la ora 21.00.
În Marea Britanie, partea a doua a seriei "Wild Carpathia" va avea premiera pe 2 septembrie, de la ora 19.00, pe Travel Channel, urmând să fie reluată pe 6 septembrie, de la ora 20.00.
"Wild Carpathia 2", care promovează România, în premieră pe 5 septembrie, pe Travel Channel
MĂRUŢĂ NU SE TEME DE CONCURENŢĂ. Mihai Găinuşă l-a luat la întrebări prin telefon ieri dimineaţă pe Cătălin Măruţă, în direct la Kiss FM, în cadrul matinalului Cronica Cârcotaşilor, scrie Evenimentul zilei.
„Ţi-e frică de Teo?”, a fost una din întrebările puse de Mihai Găinuşă. „Eram sigur că o să ajungeţi şi la întrebarea asta”, a spus invitatul. „Atâta timp cât noi ne vedem de treaba noastră, ne uităm în grădina noastră şi ne facem treaba acolo foarte bine, noi credem că o să-i ţinem pe oameni alături de noi”, a declarat Cătălin Măruţă la Kiss FM.
„Tu te consideri în grupele Ligii Campionilor sau în grupele UEFA League, cu concurenţa aceasta?”, a mai întrebat Găinuşă. „Noi întotdeauna am crezut că jucăm în Champions League, pentru că e un tronson destul de încărcat şi întotdeauna am avut impresia că fiecare 'meci' era în Champions League”, a mai adăugat Măruţă.
Măruţă, despre concurenţa cu Teo: „Ne uităm în grădina noastră şi ne facem treaba acolo foarte bine”
CAMELIA VOICULESCU ŞI SORIN ALEXANDRESCU AU STUDIAT PROBELE ÎMPOTRIVA LOR. Camelia Voiculescu, acţionarul majoritar al trustului Intact şi fata lui Dan Voiculescu, şi directorul general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, au venit ieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a li se prezenta mandatul de urmărire penală, scrie Adevărul. Camelia Voiculescu a părăsit sediul DNA după ce a studiat o parte din probele de la dosar.
Camelia Voiculescu a fost pusă sub acuzare de procurorii DNA pentru complicitate la infracţiunea de şantaj. Anchetatorii susţin că ea ştia de şantajul pe care Sorin Alexandrescu îl făcea la adresa lui Ioan Bendei, director RCS-RDS. Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena Group, este acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul companiei RCS-RDS, Ioan Bendei.
UPDATE Scandalul de la Antene. Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu, la DNA pentru a studia probele strânse de procurori împotriva lor
AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE LA PREMIILE SUPERSCRIERI 2013. Fundatia Friends For Friends lansează a treia ediţie a competiţiei Premiile Superscrieri, non-ficţiuni care schimbă lumea, scrie HotNews.ro. La Premiile Superscrieri sunt invitaţi să participe toţi autorii din presă sau de pe platfome digitale, jurnalişti sau bloggeri, profesionişti sau amatori. Înscrierile sunt deschise până pe data de 30 septembrie şi se pot face pe www.ffff.ro - exclusiv pe baza unui formular online. Cei care doresc să se înscrie trebuie să achite o taxă de 10 lei. La aceasta ediţie se vor oferi 18 premii care însumează peste 5000 de euro.
Lucrările înscrise la cele cinci categorii de concurs (Reportaj, Eseu, Opinie, Portret şi Fotojurnalism şi Multimedia) vor fi evaluate de un juriu care se extinde anul acesta la un număr de 15 profesionişti cu experienţă în jurnalism şi comunicare, din care 14 au confirmat participarea: Vlad Mixich- a doua oară preşedintele juriului, Ani Sandu, Cristian Movilă, Dan Ducă, Gabriel Dobre, Liviu Iolu, Marta Uşurelu, Melania Medeleanu, Mihnea Măruţa, Paul Radu, Tania Radu, Teodor Tiţa, Vasile Ernu şi Vlad Petreanu.
VIDEO Premiile Superscrieri 2013 a peste 5000 de euro cash şi recunostere pentru scriitură creativă
Trimite un comentariu