Skip to main content

Look TV a scos emisiunea Cenzurat după ce membri echipei s-au întâlnit cu Cristian Burci

 

cenzurat_2_0

Publicitate

Cei patru membri ai echipei Cenzurat au ieşti din grila de programe a postului Look TV, potrivit ziardecluj.ro

Tot scandalul a pornit de la faptul că, în luna decembrie, Şerban Huidu de la Prima TV i-a convocat la o întâlnire pe protagoniştii emisiunii. Au participat doar doi dintre aceştia, Bogdan Radulescu şi actorul Adrian Cucu. Potrivit unor surse din Prima TV, cei doi s-au întâlnit chiar cu boss-ul Cristian Burci, care le-ar fi propus un transfer la postul de televiziune Prima TV.

Bogdan Rădulescu: "Confirm că am fost demis la acea întâlnire. Mi s-a spus că nu mai putem colabora, că ce am făcut eu e o trădare, deşi i-am explicat lui Arpi, în repetate rânduri, că nu am negociat nimic. L-a deranjat, probabil, faptul ca am cerut o intalnire lamuritoare, mai ales ca trecusera cateva zile bune de la faza cu Prima TV, despre care vreau sa punctez inca o data ca nu a fost o negociere. Cristian Burci isi dorea o colaborare inedita intre televiziuni, un soi de cross-promotion".

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Paul Paul
    Pe mine ma intereseaza doar ce se vede pe sticla.Acum se pare ca nu mai lucrezi acolo deoarece te mulezi mai bine pe antene!
  • florin florin
    apropo de digi24.am lucrat acolo un an ca si corespondent.voi stiti ce e acolo? nu am vazut in viata mea asa ceva desi am lucrat 17 ani in presa,antenele sunt minciuna.
  • florin florin
    plina Romania de prosti. Si isi mai dau si cu parerea....Prostul nu-i prost pina nu o mai si arata.
  • Nicu Necolae Nicu Necolae
    Nu ma uit la Antena 3.Ma uit doar la Digi 24 si TVSudEst.Daca vreti sa vedeti TVnSudEst,uitati-va pe live.tvsatrm.ro.E un post bun.Merita.
  • zumper zumper
    Astia c rae nu ati auzit de cenzurat cred ca stateati la pe antena 3 hipnotizati. Cat despre look tv pot s-al sterg linistit din grila mea. nu mai e nimic acolo de vazut. Arpade fa-ti site cu femei in p*la goala ia-te dupa toate uscaturile.
  • Thor Thor
    Ceea ce a făcut Arpi cu ei se numește „bătaie de batjocură”.
  • Nicu Necolae Nicu Necolae
    Te-ai uitat macar 5 minute la TVSudEst? Apropo,eu nu ma uit deloc la Mondenii.
  • Robu Williams Robu Williams
    Nici n-am auzit de Cenzurat si deja ''era''? Pamflet, nene!
  • Diogene Diogene
    @Butoiul... Bai butoaie, chiar daca stragi rapid 100.000 de fani pe facebook (!!) nu-ti garanteaza nimeni ca mananci in ziua aia. Cat despre "era una dintre cele mai bune emisiuni de umor din Romania" e ca la Radio Erevan: tot ce-i posibil desi nu se uita nimeni la ea ... Vezi tu, butoiule, infernalule, din cauza ta si a altora ca tine, sudistii cred despre ardeleni ca-s cam inceti la minte...No acu meri in buhla!
  • sli sli
    Probabil, ca vedeai alta emisiune, confuzi cu Mondenii... Cenzurat! era cea mai buna emisiune-pamflet din Romania!
  • Butoiul infernal Butoiul infernal
    Era una dintre cele mai bune emisiuni de umor din Romania , si stransesera rapid 100.000 de fani pe facebook , care pentru o emisiune care era transmisa de o televiziune care nu este din Bucuresti este un lucru remarcabil . Dar este o emisiune care se adreseaza transilvanenilor , sudistii nefiind capabili sa o inteleaga .
  • domnu foto domnu foto
    @nicu necolae

    esti beat ?
  • Nicu Necolae Nicu Necolae
    Foarte bine.Era cea mai proasta emisiune.Madalina Manolache si Daniel Tigleanu de la TVSE Buzau cunosc divertismentul mai bine decat ratatii astia din Cluj.

Trimite un comentariu

sus