Skip to main content

6 Martie. NEOFICIAL. HotNews: Gazprom interesat indirect de preluarea "la pachet" a operaţiunilor CME din România şi Bulgaria

 

cmeINFORMAŢII NEOFICIALE. HotNews.ro scrie căƒ, potrivit unor informaţii neoficiale, că mai multe entităţi sunt interesate de preluarea "la pachet" a tuturor operaţiunilor CME din România şi Bulgaria. Surse convergenţe au menţionat conglomeratul rus Gazprom, cel mai probabil indirect, ca una dintre părţile interesate în aceste demersuri. Acesta este prezent în piaţa media de peste un deceniu şi jumătate, prin Gazprom Media, companie care operează şi posturile ruseşti NTV, TNT şi NTV-Plus.

Dintre toate posibilele achiziţii de active CME din România, în acest moment una singură este dată drept foarte probabilă în perioada următoare - preluarea cinematografului Cinema Pro de către Adrian Sârbu, mai scrie HotNews.ro. Acesta are drept de preemţiune pentru activele non-TV din România, potrivit contractului ce a însoţit demisia lui de la conducerea CME, în vara anului trecut, despre care Paginademedia.ro a scris AICI.


Vânzările dorite de compania-mamă a Pro TV. Informaţii neoficiale: Gazprom - parte interesată indirect în încercările de preluare "la pachet" a operaţiunilor CME din România şi Bulgaria. Ce spune CME în documente oficiale


TV DIGITALĂ. Licitaţia pentru licenţele de televiziune digitală terestră va începe după ce documentaţia aferentă, finalizată ieri de autoritatea de reglementare, împreună cu reprezentanţii operatorilor de telecomunicaţii, scrie Mediafax. "Licitaţia va demara după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei agreate miercuri", se arată într-un comunicat al ANCOM. Taxa minimă de licenţă pentru fiecare din cele cinci multiplexuri este de 300.000 euro. ANCOM a finalizat documentaţia licitaţiei pentru acordarea licenţelor de televiziune digitală


INEDIT. Ziarul The New York Times a publicat, marţi, o erată la un articol scris cu 161 de ani în urmă, despre Solomon Northup, a cărui carte de memorii, "12 Years a Slave", apărută în 1853, a inspirat filmul omonim, distins cu Oscarul pentru cel mai bun film, la gala de duminică, scrie Mediafax, care citează Reuters.
În articolul respectiv, numele lui Northup a fost scris greşit, autorul numindu-l "Solomon Northrop", în timp ce în titlu, numele acestuia a apărut ca "Northrup", conform eratei publicate după ceremonia premiilor Oscar de duminică, unde filmul "12 ani de sclavie", de Steve McQueen, a primit premiul pentru cel mai bun film.
The New York Times a dat erată la un articol despre cartea "12 Years a Slave", scris acum 161 de ani


CENZURĂ. "Nymphomaniac", controversatul film al regizorului danez Lars von Trier, a fost interzis, marţi, în cinematografele din Turcia, generând un nou val de critici contra cenzurii din această ţara, scrie Wall-Street.ro, care citează AFP.
"Filmul a fost interzis pe baza deciziei luate de comisia de evaluare din Ministerul Culturii", a precizat un membru al acestei instanţe.
Mai mulţi artişti turci de renume au denunţat decizia comisiei şi au deplâns această "nouă cenzură" a guvernului islamo-conservator al premierului Racep Tayyip Erdogan, aflat la putere din anul 2002.
"Nymphomaniac", de Lars von Trier, interzis în cinematografele din Turcia


URZEALA TRONURILOR. Primul episod din cel de-al patrulea sezon al serialului "Urzeala tronurilor" va fi difuzat în scopuri caritabile la Barclays Center din New York, pe 20 martie, scrie Evenimentul zilei.
Potrivit presei internaţionale, premiera oficială în Statele Unite va fi pe postul HBO, pe 6 aprilie.
Pentru premiera din 20 martie au fost scoase la vânzare 7.000 de bilete, iar toate încasările vor fi donate unor organizaţii de caritate.
Primul episod din noul sezon al serialului "Urzeala tronurilor" va fi difuzat în scopuri caritabile

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Gogu Gogu
    Vedeti ca ati gresit link-ul la prima stire. Hai spor.

Trimite un comentariu

sus