Skip to main content

Antena 3, amendată din cauza lui Mihai Gâdea, Mircea Badea, Adrian Ursu şi Radu Tudor

 

Badea si Gadea

Publicitate

Postul Antena 3 a fost amendat de Consiliul Naţional al Audiovizualului cu suma de 20.000 de lei pentru mai multe emisiuni difuzate în cadrul postului în lunile februarie, martie şi aprilie.

CNA a primit mai multe reclamaţii în legătură cu emisiuni ale Antenei 3, dintre care cinci au venit din partea Administraţiei Prezidenţiale.

Propunerea a venit din partea Monicăi Gubernat, cu precizarea că, din cele 15 rapoarte de monitorizare vizionate astăzi, a reţinut în special limbajul injurios la adresa preşedintelui Traian Băsescu, faptul că nu au fost justificate informaţiile legate de Regele Mihai precum şi o „pasă” a lui Mircea Badea la Sinteza zilei, în care ura unor persoane „să moară de cancer”. La acestea s-a adăugat, la sugestia lui Lorand Turoş, membru CNA, şi o emisiune în care s-a vorbit despre partidul Jobbik.

Răsvan Popescu a propus la rândul său o amendă de 10.000 de lei dar nu a trecut la vot. În schimb, propunerea Monicăi Gubernat a avut opt voturi „pentru”: Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turoş, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu şi Cristina Trepcea. Radu Călin Cristea şi Răsvan Popescu au fost împotrivă.

Într-o ediţie, din 15 aprilie, Radu Tudor l-a numit pe Traian Băsescu, în repetate rânduri „boschetar politic”.

În ediţia din 27 februarie a emisiunii Sinteza zilei, la momentul „pasei” cu Mircea Badea, acesta a comentat povestea Oanei Stancu, potrivit căreia ar fi fost urmărită de o „maşină tunată, o maşină fără faruri, fără număr” care a alergat-o „cu foarte mulţi km/oră prin Bucureşti”.

După acest moment, Mircea Badea a intervenit, spunând, la modul ipotetic că le urează celor care ignoră problemele de sănătate ale semenilor să moară de cancer.

Declaraţia lui Mircea Badea, în continuare:

Ca de obicei mesajul meu nu este deloc unul pozitiv în această seară, nu pentru că mi-aş fi propus asta ci pentru că văd că-mi iese de minune. Eu nu cred în genul de divinitate care intervine în viaţa cetăţenilor. Nu cred în acel tip de Dumnezeu care corectează, intervine, acţionează în viaţa asta a oamenilor de pe planetă.

Dacă aş crede într-o astfel de divinitate prezentă, interesată de cotidian cred că m-aş ruga. Cred că m-aş ruga ca cei (nu vreau să ocolesc cacofonia dimpotrivă vreau s-o îngroş) care ignoră din ticăloşie, din blestemăţie, din putreziciune interioară problemele de sănătate ale semenilor lor, problemele de sănătate reale, dovedite ca atare prin nenumărate înscrisuri oficiale, deci m-aş ruga, de aici pornisem, dacă aş crede într-o astfel de divinitate m-aş ruga zilnic, non stop m-aş ruga. Aş fi acest isihast al răzbunării şi m-aş ruga non stop ca ăştia care ignoră deci cu multă ticăloşie şi putreziciune interioară problemele de sănătate ale semenilor lor, întorcându-le împotriva lor afecţiunea de care şi aşa suferă, deci m-aş ruga să capete cancer! Sincer îţi spun!

Deci m-aş ruga să-i văd bolnavi, morţi, nu chiar morţi, morţi că aş vrea să-i văd cum se chinuie! Aş vrea să mă uit la ei. Asta ar fi o imagine care m-ar bucura; uite acuma în juma’ de oră fac 40 de ani şi când aud ce aud şi văd ce văd sunt mulţumit că gândesc ce gândesc! Şi eu gândesc că pe mine m-ar mulţumi pur şi simplu, pe un scăunel aşa de pescuit, un trepied să mă uit la o astfel de persoană putredă pe interior cum agonizează. Să-l văd cum îşi dă duhul! După care să mă culc liniştit cu capul pe el. 

În sancţiune a fost inclusă şi o ediţie a emisiunii Secvenţial din data de 16 martie, în care subiectul a fost existenţa taberelor paramilitare secuieşti şi campania electorală pe care şi-o face partidul Jobbik în RomâniaÎn cadrul emisiunii s-au prezentat secvenţe video de pe YouTube, prezentate ca fiind secvenţe din Tabăra de vară (EMI) din Borzont – Harghita, cu tineri care se antrenau trăgând cu puşca. În realitatea, imaginile respective nu erau filmate în România.

Ce articole au fost încălcate:

  • 40(3) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
  • ART. 67 În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.
  • ART. 70 În cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordează probleme de interes public privind minorităţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi un punct de vedere al acestora.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • manuel manuel
    mie,unul imi vine sa vomit cand aud de mircea badea si gadea...pupincuristiilor astia ar trebui ar trebui sa li se faca vasectomie sa nu poata procreea in idea de a nu avea copii sa semene cu ei...
  • CNA. Antena 3, bună de plată din cauza limbajul injurios la adre
    […] Postul Antena 3 a fost amendat de Consiliul Național al Audiovizualului cu suma de 20.000 de lei pentru mai multe emisiuni difuzate în cadrul postului în lunile februarie, martie și aprilie, pentru care s-au primit mai multe reclamții, cinci dintre aceastea venind din partea Administrației Prezidențiale, scrie Pagina de Media. […]
  • pixel pixel
    nu mai e surprinzator nimic. oricum cna are ochi doar pentru antene, pe acre le amendeaza pentru orice prostie, chiar i atunci cand nu e cazul. in timp ce alte posturi tv fac lucruri cu adevarat strigatoare la cer. dar fie, pentru ele nu are cna ochi
  • andi andi
    Macar la bani sa-i arda,ca altceva n-ai ce sa le faci .
  • gogu de la cazane gogu de la cazane
    Cum adica, zeii televiziunii, afiliatii CNN au putut sa zica asa ceva??? Nuuuu, nu creeed!!! Asta e facatura de la Basescu! E pixel albastru, flacara violet, e Udrea la mijloc, e Nana, e Eba, e ceva putred in Danemarca... :))

Trimite un comentariu

sus