Skip to main content

Artiştii şi ziariştii au scăpat de plata retroactivă a TVA. Final în procesul intentat de zeci de nume, printre care Nicu Alifantis, Mircea Badea, Ciutacu şi Bendeac

 
Mihai bendeac- Jurnalul unui burlac
Mihai bendeac- Jurnalul unui burlac

Mihai bendeac- Jurnalul unui burlac

Publicitate

Mai mulţi jurnalişti şi vedete de televiziune au scăpat de plata retroactivă a TVA-ului pe veniturile din drepturile de autor, după ce s-au judecat cu ANAF-ul timp de trei ani. Decizia a fost dată ieri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este irevocabilă.

Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, avocatul care i-a reprezentat pe reclamanţi pe această speţă, decizia nu se aplică doar celor aproape 30 de reclamanţi, ci tuturor celor vizaţi şi urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

„Este important că spre deosebire de dosarele cu clauzele abuzive, unde efectele nu se pot extinde dincolo de reclamanţi, aici este o dispoziţie în legea contenciosului administrativ, care spune că dacă se anulează irevocabil un act administrativ normativ, cum este cazul acestei norme metodologice, atunci hotărârea de anulare se publică în Monitorul Oficial şi are efecte pentru toată lumea, adică erga omens, adică este inversul a ceea ce înseamnă actul administrativ normativ. Acesta se referă la toată lumea, priveşte pe toată lumea, anularea sa priveşte pe toată lumea”, a declarat avocatul Gheorghe Piperea, pentru paginademedia.ro.

„Mai mult decât atât, este extrem de interesant ce spune în legea contenciosului administrativ: nu ai voie în calitate de emitent al acelui act anulat, să mai emiţi un act administrativ identic sau similar. Încă o chestiune foarte interesantă, apară în articolul 22, orice întârziere în punerea în aplicare a acestei hotărâri de anulare, adică repararea efectelor care s-au putut întâmpla, între timp poate să fie imputată conducătorului autorităţii”, a mai adăugat el.

Printre reclamanţi s-au numărat Nicu Alifantis, Mihai Bendeac, Doru Buşcu, Mihai Dobrovolschi, Mircea Badea şi Victor Ciutacu.

Ce se va întâmpla cu cei care au plătit deja TVA-ul către ANAF: „Acelea sunt plăţi nedatorate şi pot oricând să fie restituite în termenul de prescripţie, printr-un proces. Există un caz irevocabil soluţionat, tot prin intermediul nostru, Cornel Nistorescu a primit deja hotărâre irevocabilă de restituire a acestei sume ca plăţi nedatorate.”, a declarat Gheorghe Piperea pentru paginademedia.ro.

De unde a început totul: 

În 2011, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, condusă pe atunci de Sorin Blejnar, a „scos la lumină” o prevedere din Codul Fiscal, potrivit căreia veniturile anuale pentru care taxa pe valoare adăugată (TVA) devine obligatorie este de 35.000 de euro. Astfel mai multe persoane erau obligate să plătească

În luna martie a aceluiaşi an, ANAF a declanşat inspecţii fiscale la persoanele fizice care au avut în 2006-2010 venituri impozabile din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală şi contracte de colaborare peste plafonul de scutire de la plata TVA prevăzut de legislaţia aplicabilă în perioada respectivă, potrivit Mediafax.

Lista reclamanţilor

  • Nicu Alifantis
  • Mircea Badea
  • Mihai Bendeac
  • Borobeica Doruleţ (bass-istul de la Iris)
  • Doru Buşcu (Caţavencii)
  • Bogdan Chireac
  • Cristian Coman
  • Dan Constantin
  • Mihai Dobrovolschi
  • Gabriela Firea
  • Anca Yvette Grădinaru
  • Marin Marian Cristian
  • Melania Medeleanu
  • Arina Moga
  • Moldoveanu Ioan
  • Cornel Nistorescu
  • Emilia Popescu
  • Cosmin Stan
  • Oana Stancu
  • Dan Suciu
  • Ilie Şerbănescu
  • Radu Tudor
  • Adrian Ursu
  • Radu Preda
  • Robert Sebastian Tătăruş
  • Negulescu Mădălina
  • Negulescu Sorin Mihai

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • tbancu tbancu
    Ca sa poti sustine ce ai scris, inseamna ca nu ai inteles absolut deloc obiectul procesului, dar deh, daca e ordin pe unitate, trebuie sa prestezi si tu cumva
  • protopopescu protopopescu
    si uite cum asa bogatii vor fi si mai bogati. ca doar nu orice roman are venituri anuale de peste 35.000 euro. si oricum toti acesti "amarati" au restul de taxe platite de angajator. ca doar ei sunt vedete si isi negociaza sumele nete. adica aia 35.000 anul sunt bani care le-au intrat in buzunar, bai romanilor fraieri care nu v-ati nascut sa fiti vedete. hahaha
  • Mm Mm
    Acum doi ani se scria numai despre cei de la Antene si cum sunt niste datornici nesimtiti.
  • Jorj Jorj
    S-a facut dreptate in sfarsit. Pentru stressul provocat Blejnar si ai lui sa fie pusi sa plateasca daune.
  • Victor Ciutacu – Vorbe Grele » Blog Archive »
    […] juridică urâtă s-a sfârșit. Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, irevocabil, sentința potrivit căreia nu avem de plată nimic retroactiv. Teoretic, se închid niște ani de hărțuială politică pe bază de Fisc. Practic, nu cred că-i […]

Trimite un comentariu

sus