Skip to main content

Finalele Antenei: Te cunosc de undeva, pe primul loc sâmbătă. România Dansează, depăşită de filmul Pro TV. Surpriza ZU TV

 
Finalele Antenei: Te cunosc de undeva, pe primul loc sâmbătă. România Dansează, depăşită de filmul Pro TV. Surpriza ZU TV

Te cunosc de undeva copyright Gabriela_Arsenie-Antena1_Două dintre show-urile Antenei 1, Te cunosc de undeva şi România Dansează au avut finalele în acest weekend. Sâmbătă, Te cunosc de undeva a fost pe prima poziţie la nivel naţional şi la oraşe. Duminică însă, finala România Dansează a fost depăşită de filmul Turistul, de pe Pro TV.

Publicitate

Surpriza sfârşitului de săptămână a fost postul ZU TV. Sâmbătă, cu un un concert Forza ZU, canalul din grupul Intact a fost în Top 10, iar pe segmentul comercial a fost între primele şase posturi.

Paginademedia.ro vă prezită audienţel posturilor TV pe intervalele celor două finale de la Antena 1, Te cunosc de undeva şi România Dansează.

Te cunosc de undeva pe primul loc cu finala de sâmbătă

Finala Te cunosc de undeva, în al cărei juriu s-a aflat şi Horia Brenciu a reuşit să devanseze filmele de sâmbătă seara de pe Pro TV, show-ul fiind urmărit la nivel naţional de peste 1,3 milioane de telespectatori.

O noutate în clasamentul audienţei de sâmbătă seară este intrarea în top zece la nivel naţional a postului ZU TV, fostul GSP TV. Postul muzical, care a difuzat concertul Fortza ZU, a fost urmărit de 178.000 de telespectatori. Canalul ZU TV s-a clasat la nivel urban pe locul opt, cu 126.000 de telespectatori, şi pe locul şase în privinţa publicului comercial.

NAŢIONAL. Seara de sâmbătă a fost condusă de Antena 1, care a difuzat finala emisiunii Te cunosc de undeva. Pe intervalul 20.30 – 23.50, Te cunosc de undeva a fost urmărit de 1.338.000 de telespectatori din întreaga ţară. Pe acelaşi interval, Pro TV, ocupantul locului doi, a difuzat două filme, Numere fatale şi Hostel. Cele două pelicule i-au adus postului Pro TV o audienţă de 1.180.000 de persoane.

De remarcat este postul Naţional TV care a reuşit să se claseze pe locul trei, devansând Kanal D. Televiziunea fraţilor Micula, care a difuzat pe intervalul Te cunosc de undeva serialele Iubire interzisă şi Fosta mea iubire, a fost urmărită de 756.000 de telespectatori. ZU TV, canalul muzical al trustului Intact, a reuşit performanţa de a intra în top zece la nivel naţional cu o audienţă de 178.000 de telespectatori.

URBAN. Antena 1 a ocupat primul loc şi în privinţa audienţei de la nivel urban. Postul din Băneasa a atras, la oraşe, o medie de 843.000 de telespectatori, la o distanţă de peste 160.000 de telespectatori faţă de Pro TV, care s-a clasat pe cea de-a doua poziţie.

Naţional TV şi-a păstrat locul trei în audienţe şi la nivel urban, fiind urmărit de 287.000 de telespectatori.

COMERCIAL. În privinţa publicului cu vărste cuprinse între 18 şi 49 de ani, show-ul Te cunosc de undeva s-a clasat pe locul doi, aceştia preferând filmele de pe Pro TV.

Peliculele difuzate de Pro TV au fost urmărite de 446.000 de persoane din targetul comercial, în timp ce talent-show-ul difuzat de Antena 1 a ţinut 304.000 persoane în faţa micilor ecrane.

Audienţa posturilor TV sâmbătă, 17 aprilie, pe intervalul show-ului Te cunosc de undeva:

Audiente finala Te cunosc de undeva 2014

Finala România dansează, depăşită de Turistul de pe Pro TV

Dacă sâmbătă Antena 1 a avut prima poziţie, seara de duminică a fost însă a filmului de pe Pro TV, Turistul, care a reuşit să devanseze finala show-ului România Dansează.

Finala de pe Antena 1 s-a intersectat şi cu o parte din cel de-al doilea film de pe Pro TV - Conjuraţia tăcerii.

NAŢIONAL. Show-ul serii, România dansează a fost urmărit aseară de 992.000 de persoane din întreaga ţară. În acelaşi timp, filmele de pe Pro TV au atras aproape 1,3 milioane de telespectatori pe minut.

Locul trei a fost ocupat de această dată de Prima TV, care a difuzat "Vrei să fii milionar?" şi "Schimb de mame". Televiziunea deţinută de Cristi Burci a fost urmărită în medie de 915.000 de telespectatori din întreaga ţară.

URBAN. Filmele de pe Pro TV au fost urmărite, la oraşe, de 766.000 de telespectatori, în timp ce show-ul de divertisment de pe Antena 1 a atras o medie de 642.000 de telespectatori.

COMERCIAL. Clasamentul s-a menţinut şi în privinţa publicului cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani. Astfel, filmele de pe Pro TV au reuşit să ţintă în faţa micilor ecrane 495.000 de telespectatori, în timp ce show-ul de pe Antena 1 a atras 294.000 de privitori.

Audienţa posturilor TV duminică, 18 aprilie, pe intervalul show-ului România dansează:

Audiente finala Romania Danseaza 2014

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • nicu nicu
    Antena 1 a fost lider al divertismentului doar in "Era Lazarov". Restul ar trebui sa fie...tacere .
  • Gaetano Gaetano
    Cum adica " Antena 1 abia isi formeaza echipa " ??!! Nu se laudau ei inca de acum 5-6 ani sau nici nu mai stiu de cand ca sunt nr. 1 in divertismentul de televiziune, bla, bla, bla .. ??!!! Asta inseamna " abia " ? Cativa ani ? Dar cat le trebuie sa-si faca echipa: secole ??!!
  • Jenescu Sergiu Jenescu Sergiu
    Antena 1 abia isi formeaza echipa. Mai vorbim in cateva luni, cand vor acapara tot ce inseamna sectorul divertisment.
  • Expertul, Expertul,
    Evenimentele transmise de ZU TV beneficiaza de promovare pe canalele Intact, de aici si audientele pe care le inregistreaza.
    Normal ca faci audienta cand startul emisiei se da simultan pe Antena 1 si ZU TV.
  • Expertul, Expertul,
    Mare teapa a luat antenuta 1, cu brenciu! Plantarea lui brenciu, ca jurat in emisiunea te cunosc de pe undeva, a fost fara niciun rezultat, la capitolul audiente. Audientele tecunosc de pe undeva, au fost mult mai slabe fata de primavara anului 2013. Gasiti audientele pe paginademedia.ro. Cele 14 editii de tecunosc de pe undeva, au fost spulberate de filmele difuzate de ProTV, in 100% din cazuri, pe targetul comercial. Formatele si vedetele, fac audiente uriase, doar la ProTV
  • Claudiu Claudiu
    Ce mizerie, multi nici nu au auzt inca de zu tv, pe satelit nici nu este pe toate platformele iar pe cablu uni inca mai cauta GSP-ul, alti nici nu-l au memorat langa posturile de muzica, iar publicul caruia i se adreseaza nu-si prea pierde vremea pe la tv, si cu toate astea postul urca in top 10 :)). Si gsp-ul dupa ce a fost scos de RCS si nu mai avea nici meciuri avea audienta mai mare ca inainte, acum un post abia intrat pe piata rupe imediat gura targului. Sa fim seriosi.
    Cat sa mai masluiseti? Cata mizerie
  • Expertul, Expertul,
    @mirceA, Nu vezi cifrele? ProTV e la diferenta mare fata de antenuta 1, pe targetul comercial! Antenuta 1, are doar productii de doi lei! In primavara asta a dat kix cu toate productiile. ProTV spulbera productiile din prime time-ul antenuta 1, sapte zile din sapte, pe targetul comercial.
  • Expertul, Expertul,
    Zgarcenie mare pe la antenuta 1! premiul Romania nu danseaza, a fost redus aproape la jumatate, de la 50.000 de euro, la 30.000 de euro. Claudiu Oprea producatorul Romania nu danseaza, a fugit din ProTV, dar la antena 1, a dat kix. Emisiunile produse de asa zisul mare producator Claudiu Oprea, kix factor, stop chef, si Romania nu danseaza, au fost spulberate de filmele date de ProTV. Antenuta 1,a reusit sa fie spulberata in toate cele 11 editii de Romania nu danseaza, de filmele difuzate de ProTV. Productiile si vedetele, obtin audiente uriase, doar la ProTV!
  • Carmen Maria Andronache Carmen Maria Andronache
    Era vorba de mii, am omis cele trei zerouri. Multumesc pentru observatie. Am corectat. O seara frumoasa!
  • errorica errorica
    Chiar asa! Mereu aproape de locul 2. Uneori pe 3, cateodata pe 4 ..
  • errorica errorica
    "Peliculele difuzate de Pro TV au fost urmărite de 446 de persoane din targetul comercial, în timp ce talent-show-ul difuzat de Antena 1 a ținut 304 persoane în fața micilor ecrane." ... 446 respectiv 304 persoane? Amuzant :))
  • Mishu Mishu
    mircea, cred ca tu trebuie sa mai citesti o data daca simti nevoia sa il contrazici pe cris. nu stii care e publicul comercial sau ce nu e ok in afirmatia ca antena 1 nu o sa fie veci pe locul 1 la publicul comercial? si nu doar ca nu e pe primul loc...dar e si la distanta consistenta in 99% din cazuri. iti dai seama ca pro tv au dat niste filme banale in timp ce antenistii s-au incordat maxim cu emisiunile lor penibile...si tot au luat bataie.
  • mirceA mirceA
    Prietene, cred ca nu sti sa citesti !
    Ma uita-te inca o data pe tabele si vezi cifrele de audienta ale Antenei 1 pe targetul comercial.
  • Cris Cris
    Antena 1 postul pensionarilor !!! In viata asta nicio sansa pe targetul comercial !!!

Trimite un comentariu

sus