„Romtelecom crede cu tărie că introducerea canalului aparţinând unui alt operator în propria grilă de canale TV constituie o încălcare a principiilor concurenţei”, au declarat reprezentanţii Romtelecom pentru Paginademedia.ro, pe subiectul introducerii Digi 24 în grila de programe a operatorului.
„Susţinem această poziţie întrucât spaţiul media disponibil pentru un furnizor fără nici un cost în reţelele competitorilor săi poate conduce la obţinerea în mod neetic a unui avantaj comercial rapid pentru deţinătorul respectivului canal”, au mai declarat reprezentanţii Romtelecom pentru paginademedia.ro.
Reamintim că, în şedinţa din 29 aprilie, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să someze mai multe companii de cablu, printre care Romtelecom şi UPC, pentru încălcarea articolului ce prevede principiul must carry. Mai exact, din grilele celor doi operatori de cablu lipsesc anumite posturi declarate libere la retransmisie, printre care şi televiziunea de ştiri RCS&RDS, după cum paginademedia.ro a relatat AICI. Tot ieri a fost somat şi RCS&RDS tot pentru nerespectarea principiului must carry, deoarece nu are în grila sa posturile Mynele TV, Alfa şi Omega şi Credo.
Declaraţia integrală a reprezentanţilor Romtelecom, în continuare:
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro„Aşa cum am afirmat şi anterior, Romtelecom crede cu tărie că introducerea canalului aparţinând unui alt operator în propria grilă de canale TV constituie o încălcare a principiilor concurenţei. Susţinem această poziţie întrucât spaţiul media disponibil pentru un furnizor fără nici un cost în reţelele competitorilor săi poate conduce la obţinerea în mod neetic a unui avantaj comercial rapid pentru deţinătorul respectivului canal. Consideram ca o astfel de situaţie poate reprezenta o deviere de la principiile care au stat la baza reglementării must-carry în cadrul Directivelor Europene relevante.”
"(1) Statele membre pot impune obligații rezonabile de difuzare ("must carry"), pentru transmiterea unor anumite canale sau servicii de radio și televiziune, întreprinderilor aflate în jurisdicția lor, care administrează rețele de comunicații electronice pentru difuzarea publică a emisiunilor de radio sau televiziune, în cazul în care un număr mare de utilizatori finali ai acestor rețele le folosesc ca mijloace principale de recepție a emisiunilor de radio sau televiziune. Obligațiile în cauză se impun numai în cazul în care sunt necesare pentru îndeplinirea obiectivelor clar stabilite de interes general și sunt proporționate și transparente. Aceste obligații sunt supuse unei revizuiri periodice."
Dupa cum se poate vedea, acest articol nu are nimic de a face cu art. 82 din Legea audiovizualului.