Postul Antena 3 a primit de la CNA o somaţie publică pentru difuzarea unei ştiri false, potrivit căreia şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş, ar fi fost internat în stare gravă, într-un spital din Viena.
Ştirea a fost difuzată la postul Antena 3 în data de 3 iunie, într-un buletin informativ şi la emisiunea Previziunile zilei.
În cele două relatări ale reporterului Ionuţ Cristache au fost furnizată două date ale externării Directorului STS, Marcel Opriş: 17 iunie în prima intervenţie şi 18 iunie în a doua relatare. Ştirea a evoluat de la prezentarea informaţiei pe surse şi formularea ”este se pare internat la Viena într-o stare foarte gravă”, la „Şeful STS, internat în stare gravă” şi „Marcel Opriş internat la Viena”.
Postul Antena 3 a difuzat apoi, la ora 14:30, un Drept la Replică faţă de informaţiile potrivit cărora Directorul STS, Marcel Opriş ar fi bolnav şi internat într-un spital din Viena.
Sancţiunea a fost propusă de Monica Gubernat, membru CNA, şi a avut şase voturi pentru. Membrii CNA au considerat că a fost încălcat art 64, alieat 1 (b) şi 2, ce priveşte informarea publicului.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.roART. 64
(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
(3) În cazul în care informaţia provine din surse confidenţiale sau a căror credibilitate nu este suficient verificată, se va menţiona explicit acest fapt.
Felix, noi pe tine te iubiiiim, că cat ine nu găsim!