Revistele pentru femei sunt printre cele mai numeroase pe piaţa din România. Numai la capitolul lifestyle, modă şi glossy sunt 12 titluri adresate doamnelor, iar categoria a înregistrat vânzări de peste 100.000 de exemplare pe apariţie, în perioada ianuarie - martie, potrivit celor mai recente date al Biroului Romând de Audit Transmedia.
Cel mai vândut titlu dedicat femeilor este Practic în bucătărie. Revista editată de Burda România este şi cea mai vândută publicaţie din presa românească.
LIFESTYLE/ MODA/GLOSSY. Cel mai vândut titlu din categorie este revista Femeia, cu o medie de 13.200 de exemplare pe apariţie în perioada ianuarie - martie 2014. Revista Unica, editată de Ringier, este la mică distanţă de Femeia, cu o medie de 12.000 de exemplare vândute, iar locul al treilea îi revine revistei Elle, care a vândut în perioada amintită 11.500 de exemplare. La coada clasamentului se află Harper's Bazaar, publicaţie cu o apariţie trimestrială, care a avut o medie de 5.200 de copii vândute.
FEMEI. Segmentul publicaţiilor de femei este condus de Libertatea pentru femei, care a avut în primul trimestru al acestui an o medie de 55.100 de exemplare pe apariţie. Locul doi este al revistei Femeia de azi, în timp ce Click! pentru femei este pe trei.
CRESTEREA ŞI EDUCAREA COPIILOR. Trei publicaţii concurează pe segmentul publicaţiilor pentru mămici. Pap tot, revistă editată de grupul care are şi revista Forbes, este fruntaşa categoriei cu o medie de 4.500 de exemplare. Mămica de azi este a doua revistă, cu 3.200 de exemplare vândute, în timp ce pe locul al treilea este revista Mami.
CULINAR. Cinci titluri concurează la categoria de reviste cu reţete, iar Practic în bucătărie este de departe liderul clasamentului, cu o medie de aproape 130.000 de exemplare vândute pe apariţie. De altfel, Practic în bucătărie este cea mai vândută publicaţie din România.
Topul revistelor pe categorii (media vânzărilor pe apariţie în perioada ianuarie – martie 2013)
LIFESTYLE/ MODA/GLOSSY
Media vanzarilor in perioada ianuarie - martie 2014
1
Femeia
13.248
2
Unica
12.043
3
ELLE
11.463
4
Ce se intampla doctore?
11.381
5
Avantaje
10.608
6
Cosmopolitan
10.140
7
Glamour
9.971
8
The One
9.420
9
Beau Monde
8.691
10
Marie Claire
8.024
11
Psychologies
6.721
12
Harper`s Bazaar
5.213
Vedete/ Celabritati
Media vanzarilor pe aparitie in perioada ianuarie - martie 2014
1
Ciao!
14.190
2
OK! Romania
13.157
3
Viva
9.439
4
Spy
8.933
5
Story
5.094
FEMEI
Media vanzarilor pe aparitie in perioada ianuarie - martie 2014
1
Libertatea pentru femei
55.158
2
Femeia de azi
42.047
3
Click! pentru femei
40.411
4
Ioana
17.731
5
Draga mea pentru copii
10.911
CRESTEREA SI EDUCAREA COPIILOR
Publicatie
Media vanzarilor pe aparitie in perioada ianuarie - martie 2014
1
Pap Tot!
4.539
2
Mamica de azi
3.238
3
Mami
3.171
CULINAR
Media vanzarilor pe aparitie in perioada ianuarie - martie 2014
1
Practic in bucatarie
128.955
2
Click pofta buna!
42.924
3
Libertatea pentru femei - Retete
26.701
4
Practic Carticica Practica
24.917
5
Ioana Secretele bucatariei
10.781
6
BBC Good Food
5.988
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii