Skip to main content

EXCLUSIV. DAN DIACONESCU: „Dintre posturile de ştiri, România TV se apropie cel mai mult de modelul OTV”. Totul despre colaborarea cu România TV

 
DAN DIACONESCU - DNA
DAN DIACONESCU - DNA

DAN DIACONESCU - DNA

Publicitate

INTERVIU EXCLUSIV. Dan Diaconescu detaliază reîntoarcerea emisiunii, difuzată pe postul România TV, într-un interviu acordat în exclusivitate Paginademedia.ro.

Colaborarea cu România TV începe diseară când, spune Diaconescu, primul invitat va fi Florin Călinescu. Diaconescu spune că este o înţelegere în sistem barter (OTV va difuza programe România TV în Italia), că a propus varianta şi postului B1 TV şi că a discutat şi cu Realitatea TV.

„Dintre posturile de ştiri, România TV se apropie cel mai mult de modelul OTV”, a spus Diaconescu în interviul acordat Paginademedia.ro.

Dan Diaconescu, pentru Paginademedia.ro:

„Nu este vorba de o emisiune la România TV. Este un canal preluat de alt canal: OTV, înregistrat în Italia, este preluat de România TV, între orele 23.00 şi 6.00, de luni până duminică. Dar relaţia este şi inversă. România TV difuzează şapte ore de emisie cu mine în România, iar eu preiau şapte ore de la ei şi le difuzez în Italia.”

Despre România TV?

„Pe studii, s-a arătat că România TV a luat cel mai mult din publicul OTV. Dintre posturile de ştiri, România TV se apropie cel mai mult de modelul OTV”, a spus Diaconescu în interviul acordat Paginademedia.ro.

Dan Diaconescu: „Dacă ne uităm şi la celelalte posturi, în general, multe s-au luat după OTV. Ţii minte când spuneam că voi oteviza televiziunile din România? Cred că am otevizat România mai repede decât mi-am imaginat.”

Din interviu:

- Cred că am otevizat România mai repede decât mi-am imaginat.

- În dreapta sus, pe ecran, va fi sigla România TV, iar în stânga va apărea sigla OTV.

- Primul invitat va fi Florin Călinescu.

- Pe studii, s-a arătat că România TV a luat cel mai mult din publicul OTV.

- În primăvară, am propus asta şi la B 1 TV: să le dau eu programele în Italia, iar ei să le preia pe ale mele aici. Nu ne-am înţeles, pur şi simplu. Apoi am retransmis şi Realitatea în Italia, în ideea că mă voi înţelege cu ei. Nu a mers. Acum dau România TV pe OTV, în Italia.
Acum un an, distribuiam în Italia Antena 3.

- Unii ziarişti de la România TV recunosc că au luat ceva de la OTV. Ei spun că părţile bune.

- Se apropie alegerile, candidez şi sper să câştig, iar atunci OTV o să fie o televiziune prezidenţială.

- Cei de la România TV au lansat oferta, dinspre ei a venit, auzind de negocierile pe care le aveam cu ceilalţi.

Interviul acordat Paginademedia.ro de Dan Diaconescu:

Petrişor Obae: De la ce oră va fi emisiunea la România TV?
Dan Diaconescu: Nu este vorba de o emisiune la România TV. Este un canal preluat de alt canal: OTV este preluat de România TV, între orele 23.00 şi 6.00, de luni până duminică. Într-adevăr, pe acel interval, OTV are o singură emisiune, iar România TV preia partea din emisiunea mea. Spun că preia o parte, pentru că emisiunea Dan Diaconescu în Direct începe trei ore mai devreme, la ora 23.00

De unde este difuzată emisiunea?
Este un studio teritorial în România al OTV Italia, că televiziunea este înregistrată în Italia. Studioul este pe Bulevardul Preciziei.

Este vechiul studio OTV.
Da, dar este studio teritorial al postului din Italia. Semnalul pleacă de la Bucureşti la Roma, se ridică pe satelit şi este apoi preluat de România TV.

Pe ce perioadă este semnat contractul?
Până la sfârşitul anului, pentru şase luni.

Relaţia este şi inversă: OTV retransmite semnalul România TV în Italia, iar ei preiau emisiunea mea

OTV ce oferă?
Este foarte important că relaţia este şi inversă. Adică şi OTV retransmite semnalul România TV în Italia. Eu le dau programele în Italia, unde emite OTV, iar ei îmi dau emisiunea în România.
România TV difuzează şapte ore de emisie în România, iar eu le dau şapte ore în Italia. OTV va retransmite în Italia programe România TV între orele 12.00 şi 19.00 (vorbesc de ora Italiei).

Dacă intri la ora 23.00, ce face Dragoş Pătraru, care avea atunci emisiune?
Nu ştiu ce vor face ei cu grila. Ştiu că acum Pătraru este în concediu. Oricum, s-ar putea să fie nişte adaptări pe timpul colaborării: emisiunea poate să înceapă mai devreme sau mai târziu, în funcţie de ce mai poate apărea în program, din partea mea sau din partea lor.
În dreapta sus, pe ecran, va fi sigla România TV, iar în stânga va apărea sigla OTV.

Eşti chiriaş la o altă televiziune.
E, e un schimb, în sistem barter.

Ce invitaţi vei avea?
Primul invitat va fi Florin Călinescu, cel care era să fie preşedinte. Chiar el a povestit că a avut o ofertă de la Virgil Măgureanu să candideze la preşedinţie şi a refuzat.

Pe studii, s-a arătat că România TV a luat cel mai mult din publicul OTV. Am discutat şi cu Realitatea TV

Ce subiecte vor fi? Gen Elodia?
Orice. Politice în primul rând: cazul Băsescu – Bercea Mondialul, Voiculescu, tot ce e la ordinea zilei.

Oricum, pe studii, s-a arătat că România TV a luat cel mai mult din publicul OTV. Eu am discutat şi cu Realitatea şi am acceptat până la urmă cu România TV. Şi au fost discuţii avansate cu Realitatea.

S-a speculat varianta unui troc politic cu PSD.
Se poate vorbi orice, dar nu e aşa, este doar o coincidenţă. De ce spun asta? În primăvară, am propus asta şi la B 1 TV: să le dau eu programele în Italia, iar ei să le preia pea e mele aici. Nu ne-am înţeles, pur şi simplu.
Apoi am retransmis şi Realitatea în Italia, în ideea că mă voi înţelege cu ei. Nu a mers. Acum dau România TV pe OTV, în Italia.
Acum un an, distribuiam în Italia Antena 3 (prin august). Din septembrie până în ianuarie am retransmis B1, în ianuarie-mai am dat Realitatea TV, iar apoi România TV, cu care am făcut şi înţelegerea.

Nu o să fie nicio restricţie politică. Poate că Florin Călinescu spune ceva care îl atacă pe Ponta. Sau pe Băsescu. Şi Băsescu vreau să fie invitat. Şi Elena Udrea şi preşedintele CNA Laura Georgescu.

Invitaţii vor vorbi ce vor vrea în emisiune, indiferent că sunt lucruri împotriva lui Traian Băsescu sau împotriva lui Victor Ponta

Limite legate de subiecte?
Nu, cum am spus. Aşa cum eu difuzez cu ochii închişi în Italia, pe OTV, tot ce au ei în program, mă aştept să facă şi ei la fel. Sunt sigur că vor fi multe controverse, dar ei au nevoie de mine acolo, iar eu am nevoie de ei aici, în România, dacă altfel nu pot avea emisiune.

Uite, de exemplu, acum este cazul cu înregistrările dintre Ponta şi Băsescu, pe care România TV nu le-a dat. Eu le-aş fi dat la mine dacă aveam emisiunea. Publicul va avea multe surprize. Invitaţii vor vorbi ce vor vrea în emisiune, indiferent că sunt lucruri împotriva lui Traian Băsescu sau împotriva lui Victor Ponta. Va fi foarte liberă.

Dan Diaconescu în Direct doar politic?
Nu neapărat subiecte politice, dar aplicate la realităţi. Se apropie alegerile, candidez şi sper să câştig, iar atunci OTV o să fie o televiziune prezidenţială.
Şi pe Laura Georgescu vreau să o invit.

Cei de România TV au făcut oferta

Cazul Laura Georgescu nu a prea fost dezbătut pe România TV…
Eu aş vrea să îl abordez. Să o invit în studio, să povestească ea cum e cu înregistrările. Nu am văzut-o să se apere undeva. Îi lansez invitaţia să vină la mine în emisiune.

Apropo de CNA: Vreau să spun că dacă vreodată se va închide un post de televiziune, eu îi voi da găzduire acelui canal la OTV. Este şi interesul meu, că astfel atrag publicul acelui canal. Cred că asta a fost de interes şi pentru România TV, dar nu numai asta. Cei de la România TV au lansat oferta, dinspre ei a venit, auzind de negocierile pe care le aveam cu ceilalţi.

Dintre posturile de ştiri, România TV se apropie cel mai mult de modelul OTV. Cred că am otevizat România mai repede decât mi-am imaginat

Cum te simţi să fii la un post care a imitat stilul OTV?
Ce pot să comentez? Acesta este destinul meu. Este o situaţie specială prin care trec acum.

Ei au recunoscut că OTV a fost modelul?
Nu chiar, dar unii ziarişti de acolo recunosc că au luat ceva de la OTV. Ei spun că părţile bune.

Dintre posturile de ştiri, România TV se apropie cel mai mult de modelul OTV. Dacă ne uităm şi la celelalte posturi, Antena Stars s-a luat după OTV. Vedeţi ce se întâmplă la Acces Direct, la Capatos sau la Măruţă. Ţii minte când spuneam că voi oteviza televiziunile din România? Cred că am otevizat România mai repede decât mi-am imaginat.

Înţelegerea cu România TV are şi o componentă financiară?
Nu există o parte financiară a înţelegerii. Este doar un barter.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Tudorache Tudorache
    Cred că va fi până la sfârsitul anului asta este pentru furarea electoratului politic
  • pusa pusa
    A inceput ROTV-izarea romaniei (ma rog, continua)
  • ion ion
    Daca nu o sa poata lua ProFm, o sa faca un radio de la zero, si o sa-i puna pe Dobrovolsky & Mihaiu cap de afis, ca (ma scuzati) reprezentanti ai societatii civile :D Bineinteles si ei trebuie sa il injure pe Basescu non-stop. Cel putin in campanie.. Apoi or mai vedea ei.. Cam asta e pe scurt reteta.
  • jony jony
    Unde draku dai pe satelit nea dane? poate la tine la caracal. Ca la satelit ai datorii si te-au taiat!
  • @vlad @vlad
    Tot ce se poate ca am inteles ca Ghita e interesat de cumpararea Pro Fm-ului.
  • ion ion
    Romania OTV
  • Robert Robert
    Pot să redenumească numele televiziunii în R.O.Tv de la Răitaru-Oglinda.
  • dan dan
    alta poza nu ai gasit mai petrisor obae...chiar est cobe
  • vlad vlad
    Adica Pro Fm se va duce la Ghita ?
  • ion ion
    Romania OTV recicleaza toate fantomele tranzitiei si le pun sa aduca osanale conducatorului iubit Ponta si PSD-ului. Tot sub umbrela lui Ghita o sa reintre “on air” si Dobrovolsky & Mihaiu, de la fostul radio Guerrilla.

Trimite un comentariu

sus