Vocea României a câştigat vineri bătălia directă cu X Factor, dar cum şi-au împărţit publicul cele două emisiuni? Cine erau cei două milioane de români care au ales Vocea României şi cei 1,3 milioane care s-au uitat la X-Factor?
Paginademedia.ro vă prezintă o analiză a publicului celor două emisiuni pe intervalul în care Vocea României şi X-Factor au dus o luptă pentru acelaşi interval.
Vocea României a avut un public ceva mai tânăr şi a stat mai bine la capitolul studii superioare. X Factor a avut un procent mai mare de femei. Pe categorii de vârstă, şi Vocea şi X Factor au avut aproape acelaşi procente la publicul până în 25 de ani. După acest nivel, încep diferenţele, la Antena 1, ponderea publicului peste 65 de ani este dublă.
Analiza detaliată, pe intervalul comun 20.30-22.30:
După gen:
Vocea României: 54,6% din public bărbaţi, 45,4% femei
X Factor: 39,6% bărbaţi şi un procent mai mare la publicul feminin: 60,4%
După studii:
Vocea României a avut aproape 23% din public persoane cu studii superioare. Pe acest capitol, ponderea la X Factor a fost de 15,2%.
Procentul a fost aproape egal la persoanele cu studii medii (jumătate din publicul fiecărei emisiuni).
Diferenţa a fost la persoanele cu studii primare: 23,4% la Vocea României şi aproape 30% la X Factor.
După vârstă:
Vocea României şi X Factor au fost aproape la egalitate pe segmentul de vârstă de până în 25 de ani: 22,7% din publicul X Factor a fost din acest segment, 22,3% la Voce. Şi pe zona 25-34 de ani, vorbim de cifre foarte apropiate.
Diferenţele vin după 35 de ani: Aproape un sfert din publicul Vocii a fost din intervalul 25-44 de ani (cel mai consistent segment de public al emisiunii), faţă de 16,4% la X Factor.
După zona de 54 de ani, are avans X Factor: 33% din publicul emisiunii pe intersecţia cu Vocea a fost din acest segment de public. La publicul peste 65 de ani, Vocea avea 7,7% din public, iar X Factor 16,9%.
De altfel, graficul ocupaţiilor arată procente diferite de pensionari: 29,3% din public la X Factor şi 15,9 la Vocea României.
După mărimea localităţii:
Aproape 40% din publicul ambelor emisiuni muzicale a fost de la sate. X Factor a stat ceva mai bine la oraşele mici (până în 30.000 de locuitori şi între 30.000 şi 200.000 de locuitori). Un mica avans la X Factor în Bucureşti. Vocea a avut un procent mai bun la oraşele mari.
Profilul publicului telespectator Vocea României şi X Factor, pe intervalul de intersecţie, vineri, 26 septembrie:
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Nu stiu de ce,la noi nu exista acelasi respect intre televiziuni,iar publicul sa fie lasat sa aleaga,nu divizat!!!