279 de radiodifuzori au informat Consiliul Naţional al Audiovizualului că vor reflecta campania electorală în următoarea lună. Dintre acestea, 159 sunt televiziuni, iar restul posturi de radio locale sau cu difuzare naţională.
Posturile locale şi centrale au avut obligaţia să informeze forul audiovizual în legătură cu intenţia de a reflecta campania electorală, menţionând inclusiv emisiunile electorale sau cele care vor găzdui dezbateri electorale.
Astfel, printre televiziunile centrale care au noificat până acum CNA cu privire la campania electorală, se numără televiziunile de ştiri Antena 3, B1, Realitatea TV, România TV şi Digi24. La acestea se adaugă şi canalele televiziunii publice, dar şi Naşul TV şi televiziunea cu profil financiar, lansată luna trecută de Mohammad Murad - Money News.
Dacă la campania localelor din 2012 s-au implicat şi televiziunile familiei Prigoană, Taraf TV şi Etno, în actuala campanie, cel puţin până acum, acestea nu au anunţat că vor reflecta campania.
Campania electorală în media va începe astăzi, 6 mai şi se va încheia vineri, 3 iunie, la 7.00.
Potrivit deciziei CNA privind alegerile locale, posturile TV sunt obligate să marcheze, la vedere, tipul emisiunii pe toată durata difuzării, respectiv, „emisiune electorală” sau „emisiune de dezbatere electorală” (decizia CNA poate fi consultată AICI).
Emisiunile electorale, în care competitorii electorali îşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală, pot fi difuzate în zilele de luni până vineri.
Emisiunile de dezbatere electorală, în care radiodifuzorii pun în discuţ ie programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea a cel puţin doi candidaţi sau reprezentanţii lor, pot fi difuzate de luni până duminică.
Lista radiodifuzorilor care au notificat CNA în privinţa reflectării campaniei electorale, AICI
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii