Skip to main content

PRESA DE AZI. Brexitul şi povestea unui asasin, subiectele zilei

 
PRESA DE AZI. Brexitul şi povestea unui asasin, subiectele zilei

Brexitul, referendumul care va decide dacă Marea Britanie va rămâne sau nu în Uniunea Europeană, şi povestea unui asasin prins după 18 ani sunt principalele subiecte tratate astăzi de ziare pe prima pagină.

Publicitate

Ziarul Financiar, Bursa şi Jurnalul Naţional îşi deschid ediţiile de astăzi cu referendumul care ar putea schimba soarta Europei, după cum spun analiştii politici.

"Brexitul, cel mai dur test de până acum pentru Uniunea Europeană", titrează ZF.

"Cu ochii întregii lumi aţintiţi asupra lor, britanicii vor decide astăzi prin vot dacă ţara lor rămâne sau nu în Uniunea Europeană - un eveniment care, indiferent de rezultat, este un semn că în Europa ceva trebuie să se schimbe.

Cele mai recente sondaje de opinie din Marea Britanie arată că forţa taberelor nu este deloc disproporţionată, deşi pentru tabăra pro-UE au făcut lobby şi presiuni - şi au prezentat scenarii mai mult sau mai puţin apocaliptice - diferiţi şefi de state şi de guverne, liderii unora dintre cele mai puternice companii din lume şi investitori cu nume sonore. Mai grav este că nemulţumirile în privinţa UE devin o tendinţă în creştere în multe dintre statele membre", scrie cotidianul de business al Mediafax Group.

Jurnalul Naţional scrie că e o "zi decisivă" pentru europeni.

"Votul care ar putea schimba soarta a sute de mii de români". "O eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea avea un efect imediat asupra românilor care deja locuiesc şi muncesc în această ţară. La finele anului trecut, numărul românilor din UK era de 223.000", scrie ziarul trustului Intact.

"To be in or to be out? - Brexit, un spectacol de importanţă secundară în faţa adevăratelor probleme ale Uniunii Europene", titrează Bursa. Acesta este subiectul care acoperă întreaga copertă a ziarului de business.

România liberă a acordat un mic spaţiu de pe prima pagină subiectului Brexit. "Sfârşitul Uniunii Europene. Se decide azi?".

Povestea asasinului Alexandru Găină se regăseşte pe prima pagină a cotidianelor Adevărul, Evenimentul zilei şi Libertatea.

"Beizadeaua 'Doi şi-un sfert', asasin liber timp de 18 ani", titrează Adevărul.

"O crimă comisă la comandă în anul 1998 a fost rezolvată miercuri de poliţiştii Serviciului Omoruri şi de procurorii bucureşteni. Când se aştepta mai puţin, Alexandru Găină, fiul colonelului Constantin Găină de la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, a fost ridicat de acasă şi acuzat că în urmă cu 18 ani, la cererea mafiei italiene, l-a ucis cu trei focuri de armă pe afaceristul Mihai Ionescu.

Fiul unui fost şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul de Interne („Doi şi-un sfert“ – n.r.) a ajuns în spatele gratiilor, fiind principalul suspect al unui omor comis la comandă în urmă cu 18 ani", scrie Adevărul.

"Asasin prins după 18 ani", este titlul dat de Libertatea.

Evenimentul zilei "Capturat după 18 ani! Mafia italiană şi serviciile secrete româneşti - legături cu asasinatele din anii '90"

Alte subiecte de pe prima pagină

Principalul subiect abordat de ziarul familiei Adamescu pe prima pagină este adoptarea de către Parlament a legii potrivit căreia deputaţii şi senatorii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu mai pot fi acuzaţi de conflict de interese. "Politicienii îşi iau ţara înapoi", titrează România liberă.

Gazeta Sporturilor: "Mi-au răpit mândria de a deschide europeanul". Raţ acuză faptul că a fost deposedat de banderolă la ultimul turneu final din carieră.

Click!: "15 sfaturi să rezişti arşiţei care urmează"

Rubrica Presa de azi este realizată cu susţinerea companiei de monitorizare Media Image.

Primele pagini ale ziarelor, în secţiunea Presa de azi (click foto):

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus