Skip to main content
LIVE: OBAE ca un duş rece. Jurnalistul Rareş Năstase, de la România, te iubesc, îşi lansează prima lui carte. Toate detaliile şi nu numai

STUDIU. Aproape patru milioane de români citesc ştiri pe net. Topul publicaţiilor online: Adevărul şi StirilePro TV, cu randul pe primul loc.

 
STUDIU. Aproape patru milioane de români citesc ştiri pe net. Topul publicaţiilor online: Adevărul şi StirilePro TV, cu randul pe primul loc.

Aproximativ jumătate dintre utilizatorii de internet de pe desktop accesează lunar site-uri de ştiri generale în România, potrivit unei analize gemiusAudience pentru perioada ianuarie – iunie 2016. Site-urile Adevărul.ro şi ŞtirileProTV au alternat la prima poziţie a celor mai citite publicaţii online în primele şase luni ale anului.

Publicitate

Detalii, în continuare:

Din ianuarie până în iunie 2016, reach-ul site-urilor de ştiri a crescut semnificativ, arată sursa citată. La începutul acestei perioade 50% dintre utilizatorii de pe desktop citeau ştiri online, iar în mai şi iunie ponderea lor a atins 52%. Adică, lunar peste 3,8 milioane de utilizatori aleg să se informeze online.

Datele reprezintă unici neduplicaţi, nu computere, cookies sau adrese IP.

Site-urile de ştiri cu cei mai mulţi cititori: Adevărul.ro şi Stirileprotv.ro

Pe prima poziţie în top au alternat, de-a lungul celor şase luni analizate, adevarul.ro şi stirileprotv.ro, în timp ce realitatea.net a ocupat în fiecare lună cel de-al treilea loc. Cel mai mare reach a fost atins de adevarul.ro în ianuarie, atunci când 1,8 milioane de utilizatori de internet au accesat site-ul de pe desktop (24,19% reach).

Gandul.info a ocupat locul patru în clasament pe toată perioada analizată, în timp ce ziare.com a atras peste 12.6% dintre utilizatorii de internet de pe desktop.

Dacă în vârful clasamentului schimbările nu au fost majore, la baza lui poziţia site-urilor a alternat constat. Aşadar, cel mai des au fluctuat în top site-urile: antena3.ro, hotnews.ro, evenimentulzilei.ro, mediafax.ro, jurnalul.ro şi digi24.ro.

Deşi locul lor în top a variat, lunar fiecare site în parte a atras peste 500.000 de utilizatori de internet de pe desktop.

Despre studiu:

gemiusAudience face în România un studiu complet de măsurare audienţelor online prin metodologia proprietară Fusion, care combină datele proprietare site-centric cu datele proprietare user-centric şi date structurale furnizate de BRAT prin studiul SNA FOCUS.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus