INTERVIURILE PaginademediaTV. Despre televiziune clasică şi online într-o discuţie deschisă cu Mikey Haş. Ce poate netul şi nu poate televiziunea? Unde greşeşte online-ul şi unde TV-ul? Ce plusuri au?
Internetul este mai uman, cu accent pe autentic, îţi acceptă defectele şi greşelile (“chiar le recomandă”), televiziunea este mai strictă, spune cel care realizează Doza de Haş, canal care a trecut de un milion de abonaţi şi a fost premiat de Google cu Butonul de aur.
Cu bune şi cu rele, despre online şi despre televiziune, într-un dialog de urmărit atât de cei din televiziunea clasică, dar şi de cei din online.
Mikey Haş:
"Sunt vloggeri care încă au un conţinut pueril, aşa cum sunt posturi TV care, de asemenea, au un conţinut pueril! Aşa cum sunt televiziuni care au un conţinut revoltător. Gunoi găseşti în ambele părţi, nu asta e problema, dar conţinutul ăsta pentru copii de care ei zic nu se compară cu conţinutul unui post de ştiri, e o greşeală să îl compari.
Sunt oameni care fac pe internet şi conţinut premium - uite unde suntem de exemplu, suntem pe internet, este o emisiune de dezbateri, vorbim un subiect interesant, important şi relevant pentru lumea în care trăim.
Mikey Haş, la Interviurile PaginademediaTV:
Paginademedia.ro: Este aşa de mare diferenţa asta între televiziune şi video pe online?
Mikey Haş: Da, este foarte mare, în primul rând este modul în care se consumă contentul pe online, natura contentului. Dacă pe TV merge ceva, nu înseamnă că va merge şi pe online şi invers.
O emisiune ca Doza de Haş ar fi ridicolă pe TV, pentru că eu vorbesc de cultura internetului şi fac glume de pe internet şi doar oamenii care sunt pe internet pot să înţeleagă ce vorbesc eu acolo.
Am auzit din televiziune oameni care spuneau că vloggerii sunt cumva rudimentari in punct de vedere profesionali, se filmează cu camere ieftine, făcând nimicuri, se bâlbâie, sunt irelevanţi, de multe ori fac publicitate mai multă decât conţinut. Cum combaţi această argunementare din partea celor care vin din televiziune?
Mikey Haş: Conţinutul este diferit şi unui om de TV i s-ar părea ridicol ca eu să mă plimb prin studio şi să-mi arăt oamenii cum mănâncă seminţe sau să mă bâlbâi în faţa camerei sau să fac greşeli de exprimare. Dar pe online se acceptă şi asta ar fi una din diferenţele majore, asta este una din chestiile pe care ei nu le înţeleg. Nu numai că sunt tolerate, sunt recomandate, pentru că asta reflectă latura umană şi te face să rezonezi publicul.
În schimb, dacă ai conduita profesională de pe TV eşti văzut cumva ca de neatins, undeva departe. E o discrepanţă enormă între public şi cel care apare pe TV.
Pe de altă parte, aş spune că vloggerii sunt mai eficienţi decât cei de pe TV, pentru că, de exemplu, unii dintre ei au o singură cameră video şi se filmează, şi ei montează, se promovează şi câştigă destul de mulţi bani cu o echipă de o singură persoană, făcând un content foarte simplu. Asta este eficienţă.
Ei spun de multe ori că aveţi un conţinut pueril.
Mikey Haş: Este, da! Sunt vloggeri care încă au un conţinut pueril, aşa cum sunt posturi TV care, de asemenea, au un conţinut pueril! Aşa cum sunt televiziuni care au un conţinut revoltător. Gunoi găseşti în ambele părţi, nu asta e problema, dar conţinutul ăsta pentru copii de care ei zic nu se compară cu conţinutul unui post de ştiri, e o greşeală să îl compari. Sunt oameni care fac pe internet şi conţinut premium - uite unde suntem de exemplu, suntem pe internet, este o emisiune de dezbateri, vorbim un subiect interesant, important şi relevant pentru lumea în care trăim.
E o generalizare foarte grotească, e ceva spus din lipsă de documentare, de cunoştinţă.
Ruptura aceea o manifeşti chiar din salut, nu e naţiune ci “internaţiune”. Nu se pot întâlni undeva la mijloc aceste zone?
Mikey Haş: Ba da, conform statisticilor, cea mare mare parte din consumatorii de TV sunt mai în vârstă. Mă refer la cei care nu consumă deloc sau consumă foarte puţin content online. Cea mai mare parte din consumatorii de online sunt persoane mai tinere. Dar asta nu înseamnă că persoanele mai tinere nu consumă şi un pic de TV sau că cele mai în vârstă nu consumă şi un pic de internet. Internetul este însă pentru tineri şi televiziunea clasică a rămas pentru oamenii mai în vârstă care sunt obişnuiţi să consume media în felul acesta.
Tu ai făcut o cercetare legată de publicul tău sau de abonaţii tăi, să vezi din ce zone sunt, cât de tineri sunt?
Mikey Haş: Ca să îţi fac un profil al internautului care se uită la emisiunile noastre: este un tânăr de douăzeci şi ceva de ani, care are studii superioare şi care încă trăieşte probabil cu părinţii sau are intenţii de a-şi face un rost în viaţă. 65% din publicul nostru e între 18 şi şi 28 de ani, restul de 35% ar fi ori peste 28 de ani ori sub 18 ani.
Sub 18 ani ar fi undeva la 25%. Un sfert dintr-un milion sunt 250.000, oricum e o plajă destul de largă.
Ce nu poate face televiziunea şi poate netul, de atrage atâţia oameni în zona asta?
Mikey Haş: Cred că faptul că au început să apară persoane noi şi interesante pe internet, aceşti vloggeri, este un nou tip de consum. Pe TV nu s-ar fi putut aşa ceva, pentru că pe TV trebuie să ai o pregătire, e ceva foarte profi şi inaccesibil. Atunci, asta, de exemplu, e o foarte mare diferenţă.
Pe internet poţi să devii cunoscut peste noapte şi apar trenduri. Lucrurile se întâmplă extrem de repede, apar/dispar trenduri la nivel de zile. Oamenii vor să consume contentul când vor ei, nu la o oră prestabilită. Nu se mai uită nici naiba la filme pe TV - acum sincer, când ai Netflix şi HBO Go şi Amazon Prime şi aşa mai departe, nu te mai uiţi la Singur Acasă pe Pro TV - sau în cazul în care nu ştii să foloseşti Amazon, şi atunci nu eşti în targetul de care vorbesc eu, adică eşti irelevant pentru noi.
Ce ar trebui să facă televiziunea ca să îi aducă înapoi? În ritmul ăsta se diluează publicul de TV.
Mikey Haş: Categoric, se răreşte din ce în ce mai puternic, chiar aveam o discuţie cu Andreea Esca în care vorbeam exact despre acelaşi lucru şi spuneam asta şi mă întreba cum susţin eu declaraţia că TV-ul o să moară. Nu cred că o să moară neapărat, televiziunile vor continua să creeze conţinut. Diferenţa o va face platforma pe care vor fi încărcate. În câţiva ani, crede-mă, că nimeni nu va mai avea cablul acela în TV, mufa aceea clasică. Inclusiv televiziunile îşi vor muta conţinutul pe internet, pentru că ăsta va fi noul cablu TV.
Pot creea content la fel, că, totuşi, online înseamnă cu totul altceva?
Mikey Haş: Nu, asta e şi una dintre reţetele pe care vor trebui să le adopte cumva: să-şi modifice conţinutul, să îl adapteze pentru publicul de internet sau să înceapă să obişnuiască publicul de internet cu conţinutul lor, în sensul în care să înceapă să încarce conţinutul lor şi pe Internet, în cazul în care ei nu vor să-şi modifice formatul sau vor ţine neapărat să aibe acelaşi model de conţinut.
Simţi o aversiune a televiziunilor faţă de zona aceasta de vlogging şi de conţinut video online? Cât consideri tu că e de întemeiată?
Mikey Haş: Obiectiv vorbind, înţeleg pe de-o parte temerile trusturilor media. Toţi trăim din publicitate, fie că îţi place sau nu. Şi în momentul în care banii se vor împărţi sau vor migra şi vor înceta să mai intre pe TV şi vor începe să intre pe digital, evident că cei din televiziuni vor avea de pierdut, pentru că nu vor mai avea fonduri, vor fi nevoiţi să facă restructurări, să îşi modifice cumva activitatea.
Evident că este o ameninţare într-un fel, este exact rezultatul pe care l-a avut internetul asupra printului. E noul mod de a face lucrurile şi trebuie să te adaptezi, nimeni nu îţi vrea răul, asta e lumea în care trăim.
Interviul a fost realizat în studioul Mindopoly.
Trimite un comentariu