Skip to main content

VIDEO. Echipa din spatele rebrandingului din grupul Pro

 
VIDEO. Echipa din spatele rebrandingului din grupul Pro

Din 28 august, grupul Pro va avea o nouă faţă. Logo-uri noi pentru Pro TV şi Pro Cinema şi nume noi pentru Sport.ro, Acasa TV şi Acasa Gold. Este cea mai importantă transformare a grupului de când este pe piaţa din România.

Publicitate

Grupul PRO va avea o singură identitate, un singur concept, care va fi folosit pentru toate televiziunile din grup. Începând de luni, 28 august, toate canalele din grup vor avea elementul PRO în denumire, iar portofoliul de televiziuni va fi următorul: PRO TV, PRO 2 (Acasă TV), PRO GOLD (Acasă Gold), PRO X (Sport.ro), PRO CINEMA şi PRO TV Internaţional.

Întregul proces de rebranding a fost dezvoltat in house. Echipa internă de marketing PRO a dezvoltat ideea, strategia, elementele grafice şi toate materialele video necesare pentru lansarea noului concept-umbrelă pentru canalele PRO.

În fruntea creaţiei Pro TV se află Vasile Alboiu, Creative Director, cu lungă experienţă în zona de publicitate (Lowe, Ogilvy şi SeniorHyper).

“Rebrandingul PRO a fost şi încă mai e, pentru că nu s-a terminat, un drum destul de complex şi, pe alocuri, cu hurducături numai bune să salte creativitatea tuturor celor implicaţi. E unul dintre cele mai mari proiecte la care am participat şi m-am bucurat foarte tare să lucrez alături de o echipă pusă pe fapte mari şi cu multe, multe, multe resurse gata să rezolve problemele aparute pe parcurs.

Ne-am dorit o schimbare importantă la nivel grafic, care să păstreze totuşi acea “inimă” a PRO TV-ului alături de care am crescut cu toţii şi care să poată aduce împreună sub aceeaşi umbrelă toate celelalte canale. Moştenirea PRO a fost punctul de plecare în tot ceea ce am făcut, după care, simplitatea şi coerenţa au fost două direcţii de care am ţinut cu dinţii. Ne-am dorit un PRO nou pentru telespectatori, însă un PRO care să continue în mod natural şi să ducă mai departe cel mai puternic brand tv din România.”, a declarat Vasile Alboiu (foto), Creative Director PRO TV.

“Am pregătit pentru toţi românii una dintre cele mai mari schimbări la nivel de brand prin care a trecut grupul PRO TV încă de la lansare. Sunt foarte mândră de rezultat şi le mulţumesc tuturor colegilor care au fost şi continuă să fie implicaţi în acest proces de rebranding! Suntem PRO!”, spune Lucia Antal, Marketing Director PRO TV.

Materialul video în care este explicată ideea din spatele procesului de rebranding, promo-ul campaniei, a fost realizat de echipa PRO în două zile de filmare, însă după mai mult de două săptămâni de pre-producţie, în care au fost stabilite toate detaliile referitoare la idee, concept, locuri de filmare, echipă şi încă 3 săptămâni de post-producţie. Timp de 32 de ore, peste 200 de oameni au fost implicaţi în producţia promo-ului în care apar inclusiv vedetele postului. Clipul difuzat pe TV are pe fundal piesa Fire a lui Gavin DeGraw.

La această filmare au fost folosite peste 250 de cămăşi colorate şi 150 de metri pătraţi de chroma.

Echipa Pro TV care a lucrat la rebrandingul posturilor:

Vasile Alboiu – creative director
Lavinia Trofin – art director
Cosmin Moldovan – graphic designer
Viorela Mihai – senior copywriter
Dragos Voicu – senior copywriter
Ioan Maier – graphic designer
Cristina Lica – graphic designer
Robert Andries – graphic designer
Mara Moldovan – graphic designer
Florin Dinu – Promo Team Leader
Daniel Pavel – Audio Video Producer
Claudia Iavor – art director
Serban Manta – finishing specialist
Mircea Petru – VO & PPS specialist
Alexandru Cristian Popescu – VIZRT Coordinator

Lucia Antal – Marketing Director
Alexandra Dinu – line promo producer
Dana Iordache – TV Brand Manager
Cornelia Pitigoi – Head of Corporate Communications
Ioana Plopeanu – PR Manager

FOTO

VIDEO - Making of promo Pro TV - Un nume. O viziune

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marian marian
    Iuli discuta de canalul turcesc al tau nu te intereseaza pro . de altfel sa astemptam sa vedem ce iese . cred ca o sa iasa ceva modern , totul se schimba in ziua de azi
  • marian marian
    Mile ai ramas un anonim al postului intact , cred ca iti trebui o rebrenduire ca dupa vara ai ramas cu ceva la cap
  • Iuli Iuli
    Despre noul studio al stirilor kanal d nu scrieti nimic?
  • Iuli Iuli
    Care este desteptul care a schimbat acel font "PROTV" ?
  • tbancu tbancu
    desi informatia e disponibila de dimineata, paginuta de media in deontologia ei nu a publicat nimic in legatura cu plecarea, prin demisie, a unei prezentatoare de la digi. ... ptr ca UM24
    Altfel... atunci cand e cazul, ne anunta cu multa pompa despre toate plecarile de la Intact... chiar si a portarilor
  • mile mile
    voi santeti normali, cine ii cunoaste pe acestia , pr nesimtit

Trimite un comentariu

sus