Skip to main content

MUTAREA ANULUI. Mircea Radu se întoarce la Antena 1. Ce spun oficialii postului

 
Mircea Radu
Mircea Radu

Realizatorul Mircea Radu se întoarce la Antena 1. Mircea Radu, care până acum a prezentat emisiunea Femei de 10, Bărbaţi de 10 la TVR 2, cu Marina Almăşan, şi-ar fi prezentat demisia, scrie ziarul Click.

Publicitate

Potrivit Click, Mircea Radu va fi gazda unui reality-show gen “Miss Fata de la ţară”, emisiunea care s-a difuzat la Prima TV.

Contactaţi de Paginademedia.ro, oficialii Antena Group au declarat că “momentan, suntem în discuţii cu Mircea Radu, legate de format şi de conţinut”.

“Vom reveni în momentul în care le vom definitiva”.

Mircea Radu nu a infirmat, nici nu a confirmat: "Nu vă pot răspunde la întrebarea dumneavoastră, darămite să intru în detalii. Sunt sigur că veţi înţelege situaţia", a spus el pentru Click.

Click o citează şi pe Marina Almăşan, partenera de emisiune a lui Mircea Radu la TVR, care spune că "Am aflat, cu surprindere (şi din păcate nu de la el, ci de la alţii), de plecarea lui Mircea. Eu am deja cateva variante pentru un nou partener de prezentare, trebuie doar să iau o decizie până când emisiunea va reveni pe post, după vacanţă, undeva în februarie-martie 2018".

Mircea Radu se întoarce la Antena 1 după opt ani, după ce, în mai 2010 emisiunea Din Dragoste a fost scoasă din grila de programe. În toamna lui 2010, s-a angajat la TVR.

Interviul acordat Paginademedia.ro de către Mircea Radu, la finalul emisiunii Din Dragoste, AICI

Traseul lui Mircea Radu:

A debutat în televiziune, în anii 90. A plecat din TVR la începutul anilor 2000, pentru a prezenta emisiunea Din dragoste, produsă de regretatul Valeriu Lazarov. În primăvara anului 2009, emisiunea Din Dragoste a fost scoasă din grila Antenei 1.

În toamna lui 2010, s-a angajat la TVR.

Citeşte şi: Mircea Radu, către directorul Antena 1: eu îi predau televiziune, el să mă înveţe să învelesc ciocolata-n staniol

Mircea Radu, la final de Din dragoste: Ştiam toţi că emisiunea are nevoie de o pauză

EXCLUSIV: Mircea Radu a câştigat un concurs de realizator la TVR

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mile mile
    mircea radu e foarte bun prezentator si e bine ca revine la o tv mare
  • mihnea mihnea
    Ma bucur sincer pentru aceasta mutare. E o revenire care va fi primita bine de public. Mircea Radu este un nume asociat mai repede cu Antena 1 si cu Din Dragoste (emisiune reper in istoria televiziunii romanesti), mai putin cu TVR1, unde nu s-a gasit in tot acesti ani un format sau o formula in care sa fie exploatat numele sau.
  • livia pila livia pila
    Mai intîi că iar am fost clonata. Eu sunt adevărata Livia Pilă. Si cred ca Mircea face foarte bine ca vrea sa plece. Atmosfera din TVR a devenit irespirabilă. Grupul securisto-comunistoid Gradea- Burtea- Cornea face ravagii. Niste sinistri.
  • an an
    Sincer...a fost o emisiune pe KanalD zilele recente in care Radu era prezentat ca o vedeta arhi-expirata... Marina Almasan produce emisiunea Femei de 10..esti detinatoarea brandului si directoarea revistei online omonime...cum sa nu aleaga ea... Probabil Eugen Cristea, Dinu Maxer, Dan Helciug sau chiar actorul Ovidiu Niculescu vor fi pe lista Marinei... Emisiunea are nevoie clar de un suflu nou... Eu as reveni la denumirea de Ceaiul de la ora 5, pana in martie se pot schimba multe...eu am zis si sutin ca Marina Almasan este una din prezentatoarele care merita pastarta in televiziune precum la prezentatorii de la televiziunile din Italia pt ca promoveaza un divertisment quality...InTrecerea anilor a fost emisiunea mea preferata prezentata de Radu...un format extrem de asemanator cu Suta la suta adevarat de pe Otv...dar foarte dinamica... Neprimita de spectatori la justa valoare...probabil ca nu vrem sa traim in trecut...dar si prezentul nu e prea valoros (muzica dinainte era facuta pe poezii..acum versurile si mesajele sunt neimportante...punem pret pe muzica care peste 1 an radem de ea...pe cand multa muzica din trecut poata fi ascultata cu placere si azi...
  • Zeke Zeke
    @MihailStefano Asta e un expirat ca si tine, apropo ce iti mai face canalul de youtube? Parca era vorba ca nu faci asta pentru bani. Oricum erai expirat de cand te-ai apucat
  • Mile Mile
    Ia mai taci pilă, tu cat faci rating zero
  • F F
    Tvr nu a știut ce sa facă cu el. În rest, din nou se pare ca Protv da tonul, Antena urmează trendul.
  • Livia Pila Livia Pila
    Ce audienta avea intrecerea anilor??? Iar mircea radu e un slab prezentator, nu e nicio pierdere pentru TVR. La stiri nu stia sa citeasca de pe prompter iar emisiunile pe care le-a facut erau destinate publicului de cancan. Sa nu uitam ca a fost reangajat ca reporter la minoritati. La cata reclama a facut in emisiunea le care o prezenta, oricum si-a asigurat traiul decent si reparatiile la Q7 bre!
  • Adi Adi
    Adica Almasan decide cine prezinta emisiunea? Poate decide cineva ca e mai bine fara ea !
  • dan dan
    de ce tot timpul antena 1 copiaza formate tv incercate si de pro tv gen gospodari...
  • Mihail Stefano Mihail Stefano
    E și normal. dacă TVR a scos ÎnTrecerea Anilor, singura emisiune cu audiență din istoria sa recentă.

Trimite un comentariu

sus