VIDEO. Aproximativ 10 persoane au venit în faţa sediului CNA cu pancarte şi arme de jucărie într-un protest ce vizează România TV, care a anunţat sâmbătă pe post că la protestele din Piaţa Victoriei ar veni oameni cu furci şi topore.
Aceştia au venit şi cu câteva pancarte cu mesaje legate de România TV: „România TV sunt eu, protestatarul cu «furca»”, „România TV, cel mai amendat post TV în 2017. Iar aţi dat-o în bară” şi „România TV - Fake News TV”.
„Jos cu Mafia din CNA”, „CNA, să vă fie ruşine”, „Sunteţi orbi. Surzi şi muţi!” au strigat protestatarii în faţa clădirii în care Consiliul Naţional al Audiovizualului are sediul.
„1907 scrie pe noi. Răscoala de la 1907 în 2018”, au mai strigat aceştia.
Birourile membrilor şi sala de şedinţă sunt la etajele cinci şi şase, astfel că scandările acestora nu s-au auzit.
GALERIE FOTO
Reamintim că sâmbătă, 12 mai, România TV a anunţat:
„Mii de oameni au anunţat că vin în Piaţa Victoriei. Unii cu furci, bâte, topoare. Manifestanţii suţin că trebuie să treacă moda protestelor paşnice, în contextul în care o nouă revoluţie va naşte România Unită”, a menţionat Cristina Şincai într-o ştire difuzată pe post în miezul zilei.
Un reporter a completat: „Pentru prima oară, pe reţelele de socializare, românii au fost îndemnaţi să vină în număr cât mai mare şi - un lucru cât mai important - să aducă cu ei furci, bâte şi topoare. Şi "s-au distribuit mesaje care îndeamnă la violenţă."
Paginademedia.ro a semnalat marţi derapajul România TV. În aceeaşi zi, postul a venit cu un drept la replică, semnat de consiliul editorial al postului, în care a menţionat:
„Informaţiile la care faceţi referire au fost difuzate înainte de a începe protestele şi au ca sursă pagina unui protestatar care s-a fotografiat cu o furcă în mână spunând ,,am observat că se anunţă proteste paşnice pe data de 12 mai, dar eu voi ieşi cu bâte, furci şi topoare; câţi vor fi alături de mine să le fărâmăm capetele”; acest mesaj are sute de like-uri, share-uri si mesaje de susţinere din partea utilizatorilor facebook, care la rândul lor spuneau că vor veni cu bâte, furci şi topoare la proteste.”
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Eu chiar îl apreciez pe acești oameni, care s-au trezit la realitate. Chiar e "bulevard" în CNA!
"CNA, sa va fie rusine, sunteti orbi, surzi si muti"
#LoL