Skip to main content

Cât mai costă un fake news. România TV, amendată de CNA pentru „o invenţie de la un cap la altul”.

 
Cât mai costă un fake news. România TV, amendată de CNA pentru „o invenţie de la un cap la altul”.

Un fake news de 10.000 de lei. Postul România TV a fost sancţionat cu o amendă de 10.000 de lei pentru o „ştire” difuzată de post pe 16 noiembrie despre presupuse radiaţii provocate de substanţele explozive folosite de militarii americani la exerciţii militare din judeţul Călăraşi.

Publicitate

„Totul de la un cap la altul este o invenţie”, a remarcat Dorina Rusu, membru CNA.

„E foarte grav să bagi oamenii aceia în sperieţi că pluteşte uraniul peste ei. Chiar mi se pare inconştienţă să lansezi pe piaţă o asemenea ştire fără să aveţi un punct de vedere de la MApN”, a remarcat la rândul său Radu Herjeu, membru CNA, cel care a şi propus sancţiunea de 10.000 de lei, pentru încălcarea legislaţiei privind informarea corectă.

Ştirea de pe România TV conţine imagini cu detonări, despre care Ministerul Apărării au spus că sunt din 2011

„Acuzaţii grave în cazul exerciţiilor militare din Călăraşi. Un ofiţer de armată martor la manevre spune că rachetele detonate la Jigălia, ar conţine uraniu scăzut, un element radioactiv. De altfel, localnicii se plâng că recoltele sunt afectate de poluarea excesivă, ba chiar au apărut şi animale mutant.”, se menţionează în ştire.

Sancţiunea propusă de Radu Herjeu a fost votată de următorii membri: Orsolya Borsos, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu.

Radu Călin Cristea a votat împotrivă.

Din discuţiile de la CNA:

Roxana Niculescu, reprezentantul România TV, în faţa CNA:

„Sesizarea este făcută de un petent care spune despre propaganda proprusă şi antiamericană. Ştirea a fost difuzată pentru prima dată de mai multe site-uri, printre care HotNews.

De acolo am luat-o. Am transmis în scris către Ministerul Apărării Naţionale solicitare de punct de vedere. În momentul în care am difuzat ştirea aţi văzut că am şi spus: până în acest moment, biroul de presă al Ministerului Apărării Naţionale nu a răspuns. Două zile mai târziu ni s-a trimis răspunsul.

Ştirea a fost difuzată o singură dată, atunci când a văzut=o şi petentul nostru şi ne acuză de propagandă. Două zile mai târziu s-a primit acest comunicat nu sub formă de drept la replică. Am considerat că trebuie să-l difuzăm şi l-am dat imediat ce l-am primit.

Dorina Rusu, membru CNA:

„Ştirea este preluată de pe site-ul „marinbadea.ro”. Nu cred că HotNews a putut să scrie aşa ceva, dar dumneavoastră, ca post de televiziune, cum puteţi să difuzaţi o astfel de enormitate fără să sunaţi la Ministerul Apărării? Imaginile sunt din 2011, uraniul nu există.

Cum să daţi o astfel de ştire fără să aşteptaţi o poziţie de la Minister. Nu era o ştire care ardea. Nu-mi vine să cred că e posibil să se dea aşa ceva pe post. Totul de la un cap la altul este o invenţie şi în legătură cu un subiect grav. E vorba despre o alianţă militară, despre relaţia dintre România şi Statele Unite.”

Radu Herjeu, membru CNA:

Aş vrea să văd şi eu solicitarea scrisă către Ministerul Apărării Naţionale.

Roxana Niculescu:

„O voi căuta. Ştirea a fost dată în urmă cu şase luni. Va fi un mail. Ce să vă spun, că am vorbit personal cu Ministrul Apărării şi cu şeful de cabinet?”

Radu Herjeu, membru CNA:

„Dacă aţi vorbit, de ce nu apar punctele de vedere în ştire? Două zile mai târziu, MApN răspunde la ce a văzut la televizor şi nu la solicitarea dumneavoastră. Se spune în punctul de vedere că „imaginile difuzate de mass-media sunt din 2011”. Deci comunicatul este referitor la ce au văzut la televizor şi nu la solicitarea dumneavoastră.

Materialul e făcut în stilul caracteristic, dar chiar e foarte grav să bagi oamenii aceia în sperieţi că pluteşte uraniul peste ei. Chiar mi se pare inconştienţă să lansezi pe piaţă o asemenea ştire fără să aveţi un punct de vedere de la MApN. Nu aveaţi un punct de vedere, nu o dădeaţi, pentru că e o ştire gravă. Se vorbeşte despre iradierea unei populaţii cu uraniu.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Me Me
    La doua se da reducere? Dar la trei?
  • Coco Coco
    Mai rau decat Diaconescu TV sau *** !!!! , numai *** de prezentatori si aduc toti *** sa latre ....
  • GEO GEO
    ROMANIA TV=NULITATE TV
  • Daniel Daniel
    Radu Călin Cristea,Cand vine voba de Antena 3/RTV , indiferent de speta voteaza in favoarea televiziunilor respective

    Daca stiti vreo situatie in ultimul an cand nu a procedat asa anuntati ma si pe mine

Trimite un comentariu

sus