Azi în Bucureşti, mâine în toată ţara. Consiliul Naţional al Audiovizualului va trimite către televiziuni o recomandare să susţină o campanie TV de donare de sânge, derulată de Primăria Bucureşti. Campania ar fi difuzată în regim de campanie socială şi ar ajunge nu doar în Bucureşti ci în toată ţara.
Regimul de campanie socială înseamnă că spotul va fi dat gratuit de posturile TV, întrucât nu are un scop comercial.
Propunerea a fost făcută în faţa CNA de Mura Frînculescu, fost om de televiziune, în prezent şeful biroului de presă la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, din subordinea Primăriei.
Frînculescu a fost, printre altele, consilier al fostului preşedinte al TVR, Alexandru Sassu, director executiv al Realitatea Media, director al postului TVR 3 şi producător la B1, la emisiunile lui Silviu Mănăstire şi Sabin Orcan.
Mura Frînculescu: „Este o campanie de donare de sânge pe care primăria a iniţiat-o în decembrie. În iulie, când am ajuns la concluzia că vara este o perioadă când oamenii nu mai sunt aşa interesaţi să doneze, am tras acest semnal de alarmă şi am decis să venim în faţa dumneavoastră, ca să putem să strângem suficient sânge şi spitalele să nu mai aibă probleme.”
Recomandarea a fost votată de aproape toţi membrii prezenţi în şedinţa de astăzi: Răsvan Popescu, Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Laura Georgescu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Orsolya Borsos şi Florin Gabrea.
Dorina Rusu a votat împotriva recomandării, precizând că o astfel de campanie ar trebui să fie dezvoltată de Ministerul Sănătăţii, iar campania Primăriei este o formă de publicitate.
„Mi se pare mai degrabă o formă de publicitate pentru Primăria Bucureşti”, a spus Dorina Rusu, membru CNA.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu