Dana Enache, redactor-şef al revistei Viva, va răspunde întrebărilor lui Petrişor Obae, editorul Paginademedia.ro, în scandalul momentului: coperta Viva cu Elena Udrea însărcinată.
Cum a pornit ideea pictorialului? Cum a luat legătura cu Elena Udrea? De ce această abordare? sunt câteva dintre întrebările la care va răspunde Dana Enache.
Din interviu:
- Viva este o revistă consacrată în zona aceasta de presă, în care prezentăm pictoriale cu vedete însărcinate sau cu familii sau cu mama şi copilul. Sunt subiecte pe care Viva le face frecvent.
- La început, a fost doar o încercare. Nu m-am gândit că se va materializa foarte repede.
- Ulterior, cred că faţă de data de 17 februarie la trei luni distanţă a fost condamnată. A fost o vreme când n-am mai vorbit despre acest pictorial. Ulterior au fost reluate discuţiile.
Ce criterii s-au aplicat în selecţia acestui subiect?
- Era un personaj controversat, un personaj care atrage întotdeauna atenţia asupra ei. Ea a reprezentat un interes pentru public, în general.
- Pe 17 februarie a fost prima discuţie, într-o zi de sâmbătă, când a anunţat că este însărcinată.
Ai luat în calcul să puneţi o fugară pe prima pagină?
- Nu s-a discutat să fie pe prima pagină, în primul rând. A fost o propunere de subiect care urma să se discute sau să nu se discute.
- Ulterior, discuţiile s-au întrerupt, pentru o perioadă. Am mai încercat să mai comunic cu ea, dar nu să o întreb explicit. Văzând că acest subiect capătă amploare din ce în ce mai mare, undeva la sfârşitul lunii iulie a început să prindă contur această idee.
- Am ales ca acest subiect să vadă lumina tiparului pentru că noi, jurnaliştii, indiferent de locul de muncă, mă gândsc că suntem mesageri şi avem rolul de a prezenta publicului realitatea aşa cum este ea.
V-aţi gândit că o condamnată fugară s-ar putea interpreta că îi spălaţi imaginea?
- Cred că e puţin cam mult spus „spălat”. Cum am mai precizat, noi jurnaliştii avem datoria de a prezenta realitatea aşa cum este ea. Consider că a fost interpretat puţin eronat faptul că a fost prezentată într-o lumină pozitivă.
- Mâine va apărea revista pe piaţă. În paginile revistei vor fi mai multe fotografii. Interviul se referă exclusiv la perioada de graviditate şi la povestea de dragoste pe care o trăieşte cu iubitul ei. În şapoul care însoţeşte interviul menţionăm că este „fugară”.
- Noi am ales să o prezentăm pe ea nu în mod pozitiv ci în sfera aceasta, a gravidităţii.
- Nu am bătut moneda pe aceast subiect şi poate că am făcut o greşeală privind în urmă şi având feedback-ul oamenilor, poate ar fi trebuit să alocăm mai multe cuvinte privind situaţia ei.
- Nu am vrută să ne concentrăm pe zona politică pentru că o pot face multe alte publicaţii.
- Mi-am cerut scuze public pentru că mi-am dat seama că nu a fost folosit corect cuvântul „exil”. Poate dacă am fi spus pe copertă ceea ce am pus şi în şapou, că e „fugară” poate că discuţiile nu ar mai fi fost aşa vehemente.
A fost vreun acord sau vreo discuţie că subiectul condamnării şi al fugii nu va fi abordat?
- Nu. Nu rămâne decât ca tu şi oamenii care mă urmăresc trebuie să mă creadă.
- Cred că ar fi fost o problemă să avem aceste fotografii şi să nu le difuzăm.
- Nu mi se pare că tonul este pozitiv, ci unul uman. Cumva e normal să ai un astfel de ton despre o femei gravidă.
Lipseşte cuvântul „condamnată” (din text - n.r.).
- Referitor la acest „a ales” se referea strict la destinaţia Costa Rica. Noi am considerat că acest termen fugară, pe care l-am folosit atât în şapoul din print, cât şi în materialul de online am crezut că înglobează şi ideea că a fost condamnată.
- Privind în urmă cred şi eu că era mai bine să spunem fugară şi condamnată, aceste formulări. Faptul că am omis acest aspect nu a fost să o facem pe Elena Udrea să fie percepută în altă lumină.
Aţi luat în calcul implicaţiile pe care le are prezentarea unui om cu mai multe procese.
- Ea, în propria poveste, a devenit personaj secundar în sensul că toată lumea se întreba: femeia asta minte?
- Am sesizat că ai accentuat partea cu revista Viva prezintă „modele”. Eu merg mai departe şi spun că nu mi se pare de datoria mass-media să prezinte modele. Presa trebuie să prezinte oamenii aşa cum sunt ei. Oameni care nu sunt poate modele sau nu sunt modele la scară macro pentru toţi. De unde ştim că nu există femei pentru care Elenea Udrea nu este un model? Este o femeie care la 44 de ani a rămas însărcinată.
Acest ton uman nu este rezultatul faptului că aţi fost atât de mulţumiţi că aţi primit imaginile încât aţi simţit nevoia să fiţi mai atenţi la modul în care scrieţi?
- Ceea ce spui tu poate avea o relevanţă. Noi am conisderat că tratăm şi atingem acest subiect, dar nu am vrut să batem moneda pe zona politică. În răspunsurile ei a fost destul de evazivă pe zona politică.
Te-ai consultat cu Cătălin Tolontan?
- Am discutat despre acest subiect. Într-adevăr, aşa cum a scris şi pe blogul lui, fiind mai apropiat de zona de investigaţii, cumva mi-a sugerat să punem acest cuvânt fugar şi pe copertă, însă ne-am gândit şi, în cele din urmă,...efectiv aşa am gândit, coperta a fost cu o uşoară tentă metaforică. Am preferat varianta greşită, pe care eu mi-am asumat-o, că am folosit că trăieşte „în exil”.
A cui a fost alegerea de a nu pune intrebări de zona politică şi cu probleme?
- A fost alegerea mea, bazată pe profilul revistei.
Îţi pare rău de alegerea pe care ai făcut-o?
- Îmi susţin munca în continuare şi consider că acest subiect privind sarcina este un subiect aşteptat de toată lumea. Un subiect pentru care s-au căutat răspunsuri concrete timp de mai multe luni.
- Mesajul demersului nostru jurnalistic nu a ajuns aşa cum noi ne-am fi dorit sau am fi sperat.
- Nu am încercat să o ascundem (că era condamnată - n.r.), ci doar că era un lucru ştiut de toată lume şi nu că am fi încercat să o „spălăm”.
- Nu aş vrea să se înţeleagă că revista Viva şi-a făcut acum un scop de a aduce în prim-plan astfel de personaje.
- Nu consider că i-am făcut un serviciu Elenei Udrea ci că este un material jurnalistic care să ajungă la oameni strict pe zona aceasta a misterului sarcinii.
- Acest material nu s-a bazat pe niciun factor financiar, nici noi nu am fost plătiţi de Elena Udrea, nici ea nu ne-a plătit pe noi.
Comentarii
Atunci ați fi scris "fugară condamnată", nu "in exil".
Degeaba incearca aceasta presupusa jurnalista sa isi ceara scuze pentru ca tot ce s-a intamplat a fost premeditat, stiind ca scandalul, sau stirile negative atrag mult mai mult decat normalul, sanatatea sau modele de urmat. Ce ramane : Tiraj dublu, si o Dna Nuti cu o imagine putin bagata in clor.
Dintre toate lucrurile infioratoare pe care le-a facut Udrea acestei tari (condamnaea nu este nici pe departe pentru lucrul cel mai grav pe care l-a facut), tu ai o problema cu facultatea privata. Hodoronc tronc. Poate o sa-ti reevaluezi prioritatile si criteriile dupa care-i judeci pe oameni. Daca problema ta este ca Udrea este semidocta, inseamna ca esti un om fericit, care habar nu are ce s-a intamplat cu adevarat grav in aceasta tara.
Am inteles ca a fost insarcinata cu gemeni, *** ***. Trebuie sa fie o mare suferinta, dar ce inseamna karma...
Udrea a chemat hingherii sa-i ia cainele unui *** de la Nana. ***. Nu este doar hoata, chiar este o persoana foarte cruda.
Aceasta ultima fraza este epica, gura pacatosului adevar graieste.
In contrast, revista VIVA posteaza pe prima pagina imagini cu una din cele mai josnice si sinistre personaje posdecembriste, o semidocta educata la o penibila facultate privata (parerile mele subiective) si peste toate astea codmanata penal (realitate obiective), si argumenteaza ca asta-i poate vinde mai bine revista?!? Calitatea de condamnata se subantelege din termenul fugar? Incredibil.
Oare calitatea de presa de *** se subantelege din titlul VIVA?
Ce o sa vedem maine pe coperta? Poze cu amantele lui Fane Spoitoru?
2. Atat domnul manager general cat si responsabilul editorial au vazut si coperta si articolul inainte de publicare si nu numai ca nu au zis nimic de rau, ci....
3. Responsabilul editorial, acelasi care a gafat, jurnalistic, cu trimiterea de pe prima, la stirea cu Firea si House of Cards, nu vrea sa isi asume, desi e platit pentru asta.
Postarea de pe blogul personal este nu rusinoasa, ci lipsita de orice logica. Pentru salariul pe care il are si aerele pe care si le da in sedinta, pentru "parerile pretioase" si indicatiile lipsite de logica pe care le da la primele pagini...postarea este cel putin ipocrita.
Esti platit sa fii responsabil. Ai vazut prima pagina. Nu ai zis nimic. Apoi pe blogul personal te delimitezi si mai si critici. De ce mai e platit si de ce i-ati dat functie? Ca sa se spele pe maini, sa nu isi asume si sa incerce, pueril si lipsit de inteligenta, sa isi cultive brandul personal? Colegii il vad. Doar managerul general nu. Inca.
P.S. Random trivia: Cat de normal este sa posteze in afara grupului? Adica personal? Tot random trivia: cati bani incaseaza de pe blogul personal si de ce e separat de restul produselor? Si daca il separi...de ce obligi celelalte produse sa iti aduca trafic? Nu e de ajuns salariul? Este. Trust me. It is. Ia peste cat a luat Catalin. Cu destul.
4. Tanti de la Viva e din greseala acolo. Nu stie sa scrie, nici sa editeze. A adus trei vedete la interviu si o place managerul general. Ca om e ok. Bun simt si fara aere. Dar clar depasita de functie.
5. Sa ma lase toti SJW de la agentiile de publicitate. Really. Ca intram in ei. Si vorbim despre cum isi mint clientii, cu complicitatea site-urilor, cum ii fura, cum raporteaza afisari false, unici falsi, dublati sau triplati pentru ca destetptii de la programare nu stiu unde sa puna un cod iar mironositzul de la vanzari desi stie ca e mincinos rezultatul...minte si el mai departe la managerul general cand da raportul.
Nu e cazul ca agentiile de vanzari sa isi dea ifose morale. Si din cauza lor presa a decazut. Si la ce salarii si rebate isi iau....sa o lase moale cu predicile. Tanti cu declaratiile belicoase si-ar pierde salariul pe ultimii trei ani daca ar stii clientii cat au platit aiurea, pe afisari si unici imaginari.
Continuarea,
In episodul urmator.
SP.