Skip to main content

PROIECT. Cum încearcă CNA să scape de „circul” înmormântărilor. Propunere de modificare a legislaţiei

 
PROIECT. Cum încearcă CNA să scape de „circul” înmormântărilor. Propunere de modificare a legislaţiei

PROIECT. Consiliul Naţional al Audiovizualului a lansat în dezbatere publică o serie de modificări ale Codiului Audiovizual, legislaţia secundară a forului.

Publicitate

Una dintre propuneri, ce vine de la Radu Herjeu, membru CNA, vizează înmormântările, o temă transformată pe alocuri în circ de către televiziuni.

Astfel, potrivit propunerii, televiziunile vor avea interzis să mai transmită imagini de la înmormântări, „cu excepţia ştirilor şi/sau reportajelor din programele informative, emisiunilor sau filmelor documentare. Excepţie fac funeraliile de stat.”

În afara televiziunilor de ştiri, până acum, s-au „remarcat” în mediatizarea înmormântărilor emisiunea Acces Direct (Antena 1), WowBiz (emisiune de pe Kanal D, ar care în prezent nu se mai face), Antena Stars şi Etno TV (în cazul decesului unor cântăreţi de muzică populară).

Propunerea de modificare a Codului a fost supusă dezbaterii publice pentru 30 de zile.

Dacă va trece, propunerea s-ar adăuga la articolul 41 din Codul Audiovizual, articol care are următorul conţinut:

ART. 41

(1) Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza:

a) imagini ale persoanei aflate în situaţia de victimă, fără acordul acesteia;
b) imagini ale persoanei fără discernământ sau decedate, fără acordul familiei;
c) imagini care exploatează sau scot în evidenţă traumele ori traumatismele unei persoane. Fac excepţie cazurile umanitare, pentru difuzarea cărora este necesar acordul persoanei în cauză sau al familiei.

Deciziile Consiliul Naţional al Audiovizualului se bazează pe Legea Audiovizualului şi pe Codul de Reglementare în Audiovizual, care este legislaţia secundară. În cazul Legii Audiovizualului, doar Parlamentul poate veni cu propuneri de modificare. CNA poate face modificări doar în cazul Codului Audiovizual.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Liviu Sora Liviu Sora
    Doamne ajuta! Era si timpul, s-a ajuns prea departe.

Trimite un comentariu

sus