Digi a lansat o nouă campanie de brand, inspirată din inventivitatea românilor, ce poartă semnătura agenţiei CAP. Este prima campanie semnată de o altă agenţie, după ce Digi a lucrat ani de zile cu Papapaya.
Campania vine cu o nouă abordare după ce brandul a fost construit mai mulţi ani pe campania Belgravistan, avându-l în centru, printre alţii, pe directorul de marketing al companiei, Florin Nemeş, care este urmărit, încătuşat şi încarcerat pentru preţurile mult prea mici la produsele Digi. (Primul spot Belgravistan, aici)
Noua campania este construită în jurul obiceiurilor inventive ale românilor din perioada anilor '80. Cel puţin aşa explică reprezentanţii Digi.
„La mijlocul anilor 80, o tânără făcea primele şireturi pentru başcheţi „glow in the dark”. Digi vă salută, madmoiselle. Aţi fost prima care a folosit dezinfectant acolo unde stilul avea de suferit. Recunoaştem spiritul inovator al tinerilor de ieri şi se azi”, spune clipul ce rulează deja pe TV.
Noua campanie Digi "este despre românul obişnuit şi despre puterea sa de a transforma adversitatea şi obstacolele în oportunităţi, ca o recunoaştere a eforturilor făcute de poporul român ca să dăinuiască şi pentru a marca Centenarul Marii Uniri", mai spun cei de la Digi.
Conceptul este declinat în execuţii pentru televiziune, radio, print şi online. Ideea creativă a fost dezvoltată de agenţia CAP, iar producţia spotului TV a fost asigurată de casa de producţie Multimedia Est.
VIDEO. Campania în care „Digi salută creativitatea #nelimitată a românilor
Papaya, primul spot Belgravistan, o reclamă ca un "Fake News"
În urmă cu patru ani, Digi 24 a difuzat primul spot de publicitate comercială de la lansarea postului.
Reclama este un "fake news", în stil Times New Roman. O reclamă pentru serviciul Digi Mobil, deţinut tot de RCS.
A urmat o serie de reclame despre Belgravistan şi apoi reclamele cu "puşcăriaşii".
VEZI prima reclamă Digi făcută de Papaya, aici.
Citeşte şi:
Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
Comentarii
nu transmit nimic, nu-mi "vand" nimic mie ca privitor