Smart FM, post deţinut de familia lui Marius Tucă, va avea un nou acţionar majoritar, o societate deţinută de Adrian Sârbu.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a avut în discuţie o cerere de acord prealabil de modificare a acţionariatului din partea societăţii care operează Smart FM.
Concret. O societate controlată de Adrian Sârbu ar trebui să intre cu 50% în acţionariatul Smart FM.
Procedural, înainte de modificarea acţionariatului, societatea trebuie să ceară la CNA o solicitare de „acord prealabil”. Mai ales când se schimbă acţionarul majoritar.
Forul audiovizual a decis, la propunerea Dorinei Rusu, să amâne o decizie în acest sens şi de a invita un reprezentant al postului. Discuţia a fost amânată astfel pentru o şedinţă viitoare.
Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, Radio Smart SRL, post care operează şase licenţe, are acţionari pe Tucă Daria, fiica jurnalistului Marius Tucă, (99,03%) şi pe Tucă Neguţa (0,97%).
În noul acţionariat, dacă va fi aprobat de CNA, va arăta astfel:
- Marius Tucă va reveni, cu 39,6%,
- Daria Tucă va rămâne cu 9,4%
- Iacob Dan - 1%
- Aleph Media SRL - 50% - societate controlată de Adrian Sârbu, în care apare printre acţionari şi Cristina Iacob, regizor şi iubita lui Adrian Sârbu.
Proiect pentru o televiziune?
Într-o postare pe Instagram din urmă cu o lună, Marius Tucă se fotografia alături de Adrian Sârbu şi trimitea la un posibil proiect de televiziune.
"De la Smartphone la Smart TV cât le-ar trebui lumii şi luminii să ajungă?", scria Marius Tucă pe Instagram.
Post fondat de Valentin Nicolau
Postul de radio Smart FM a fost lansat de Valentin Nicolau, fondator al editurii Nemira şi fost preşedinte al TVR.
Valentin Nicolau a încetat din viaţă în ianuarie 2015, iar în luna octombrie, postul de radio a fost preluat de Marius Tucă.
În octombrie 2015, când a preluat postul, unic asociat era Angelica Vichi Nicolau, văduva lui Valentin Nicolau.
Citeşte şi: Marius Tucă va prelua Smart FM, post deţinut de văduva lui Valentin Nicolau
Valentin Nicolau, fostul şef al TVR, a încetat din viaţă la 54 de ani
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii