PARTENERIAT. Cei 200 de speakeri şi invitaţi, reprezentanţi ai marilor companii focusate pe Internet şi noile tehnologii, vor urca pe cele 8 scene ale festivalului UPGRADE 100, noul concept al festivalului iCEE.fest, care are loc joi si vineri, la „Grand Cinema & More”, din Băneasa Shopping City.
La noua ediţie iCEE.fest şi-au confirmat prezenţa peste 3.000 de profesionişti, mari companii şi start-up-uri din domeniu.
Festivalul, lansat la Bucureşti în 2012, a ajuns la cea de-a 8-a ediţie şi are o nouă poziţionare, care analizează impactul schimbărilor provocate de digital în toate domeniile de business - fără să renunţe la atenţia acordată zonei de comunicare digitală, media şi marketing online, un numitor comun, care leagă toate industriile influenţate de explozia Internetului.
Dragoş Stanca, fondator şi organizator iCEE.fest:
„Schimbarea numelui nu vine doar ca urmare a faptului că aria de preocupări şi domeniile acoperite de festival s-au schimbat, în timp – ajungând în zone precum fintech, blockchain, e-health, guvernare publică - , dar nici focusul festivalului nu mai e strict pe Europa Centrala şi de Est, ci pe toate pieţele emergente din regiune.
Avem un număr important de participanţi care vin din afara CEE iar România a ajuns la nivelul la care poate găzdui un eveniment amplu, internaţional şi relevant pentru o arie geografică mai largă”
Agenda integrală a evenimentului este disponibilă aici
Printre experţii care vor acoperi 11 linii de conţinut variate, care sunt listate aici, se numără co-fondatorul „Singularity University”, Salim Ismail – care a numit evenimentul de la Bucureşti „cel mai mare festival de transformare digitală pe care îl cunosc, în Europa” – futuristul Matthew Griffin, celebrul speaker David JP Phillips sau fostul CEO al XPrize Foundation, Marcus Shingles.
Lor li se adaugă alţi autori cunoscuţi de cărţi, studii, dar şi experţi ai marilor agenţii de media, creaţie, producţie sau performance marketing, precum şi reprezentanţi ai unor giganţi globali ai internetului şi tehnologiei – Google, Facebook, LinkedIn, Accenture, Salesforce, Thales Alenia Space, UiPath şi mulţi alţii.
Printre cei care vor prezenta se numără şi agentul FBI Dean Kinsman, specializat în cyberwar şi securitate cibernetică.
Anul acesta, festivalul lansează şi un amplu eveniment-satelit – două scene, dintre care una, principală - dedicat startupurilor, investitorilor şi corporaţiilor interesate să investească în idei şi antreprenori aflaţi la început de drum, oferind un premiu de 50.000 de euro ideii de business care va câştiga competiţia „UPGRADE 100 Elevator Pitch”.
Detalii despre oferta pentru startupuri şi fondurile de investiţii sunt aici.
Din festival nu va lipsi nici anul acesta divertismentul, stand-up comedy cu celebrul actor Jeff Leach, un moderator robot, concerte live, muzică şi DJ care vor asigura buna dispoziţie în UPGRADE 100 Summer Playground, la care se adaugă diverse activări ale partenerilor evenimentului, ce se vor desfăşura în zona experimentală (indoor şi outdoor) a festivalului.
Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
Trimite un comentariu