Skip to main content

MAREA RĂZGÂNDEALĂ. CNA a revenit şi a votat o somaţie la Antena 3, pentru „M*** PSD”

 
MAREA RĂZGÂNDEALĂ. CNA a revenit şi a votat o somaţie la Antena 3, pentru „M*** PSD”

Marţi au votat într-un fel, azi altfel. Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a gândit mai bine şi a decis, în şedinţa de astăzi, să sancţioneze cu somaţie publică Antena 3, după ce Şerban Nicolae şi Mugur Ciuvică, invitaţi la Sinteza zilei, au folosit sintagma injurioasă „m**e PSD”.

Publicitate

Aceasta este a doua oară, în ultima săptămână, când cazul este adus pe masa CNA. Marţi, după vizionarea emisiuniunii, Radu Herjeu, membru CNA, a propus somarea postului pentru limbajul vulgar folosit la ore accesibile minorilor.

Propunerea a avut atunci doar două voturi „pentru”: Radu Herjeu şi Gabriel Tufeanu, după cum Paginademedia.ro a relatat AICI. Ar fi fost nevoie de şase, ca să treacă.

La şedinţa publică de joi, după ce Paginademedia.ro a publicat articolul intitulat „CNA a dat liber la „m**e PSD” la TV”, unii membri s-au răzgândit. Astfel că, au fost şase voturi pentru propunerea de somare a Antenei 3. Pe lângă Radu Herjeu şi Gabriel Tufeanu, au mai votat Orsolya Borsos, Ramona Sorescu, Monica Gubernat şi Nicolaie Bălaşa.

„Am citit şi eu urmările şi cum s-a înţeles de opinia publică şi am rămas uimită, siderată, dar, mă rog, asta este”, a spus Monica Gubernat, preşedintele CNA.

Întrebată de colegi care au fost „ecourile”, aceasta a răspuns că s-a înţeles că „am dat drumul la această expresie, ori nu asta e intenţia”.

„Este pentru prima dată când renunţ la ce susţin. Foarte greu mă răzgândesc, dar de data aceasta m-am răzgândit”, a spus Monica Gubernat, unul dintre membrii care şi-au schimbat votul faţă de şedinţa de luni. Alături de ea, şi-au mai schimbat votul şi Ramona Sorescu şi Nicolaie Bălaşa. Ambii au fost marţi împotriva somaţiei pentru Antena 3.

LEGISLAŢIE.

ART. 18 (1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen.

Citeşte şi:

CNA a dat liber la „m**e PSD” la TV. Antena 3 a scăpat nesancţionată după folosirea expresiei pe post

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cNA sa vina sa va ia cNA sa vina sa va ia
    @Raducule,
    Iată câteva exerciții pentru CNA:
    1.La 2 lovituri cauzatoare de moarte sa fie achitat inculpatul, pentru că erau necesare minim 10:));
    2. Dacă îți rupe piciorul dintr-o lovitura nu-i supărare, că vecinului i-au dat 10 ciomege până au reușit;
    3.Daca la realitatea au injurat de zeci de ori pentru 5000 lei, lui Gâdea ii datoreaza CNA bani pentru cele doar 2 injuraturi.
    Și acum o problema mai grea, pentru olimpicii din CNA: daca pentru 10 înjurături auzite de 80,000 de oameni se da o amenda de 5000 lei, pentru 2 înjurături auzite de 400,000 de oameni care-i amenda?:))
    Răspunsul CNA îl știm, zero lei, că altfel se supără bunicu' Felix:)) Un răspuns corect ar fi: având în vedere că de 8 ori mai multi oameni au fost expuși injuriilor, amenda ar trebui sa fie macar dubla. Iar un răspuns " corect politic" ar fi: la greșeli similare, pedepse similare.
  • Varanu' Varanu'
    @ Radu Herjeu
    As vrea sa vad si eu articolele pe baza carora se sanctioneaza posturile si care fac diferenta intre "zeci de ori" (amenda) si "doar doua ori" (somatie, adica "achitare"). Ori incalci legea, ori n-o incalci. Realitatea TV, daca a gresit, sa plateasca, dar si la A3 sau RTV trebuie procedat la fel!
    Imaginea de ansamblu e ca in CNA se judeca subiectiv: posturile pro-PSD sunt mangaiate pe crestet, iar celelorlalte li se da cu rigla peste degete pentru chestii similare.
  • Radu Herjeu Radu Herjeu
    @Varanu'

    Realitatea a primit amendă pentru că acolo s-a rostit sintagma respectivă de zeci de ori în perioada care intră sub incidența articolelor privind protecția minorilor. La A3, doar de două ori. Hai că nu-i așa greu să se înțeleagă de unde diferența de sancțiune!
  • Varanu' Varanu'
    Pai pentru acelasi lucru iRealitatea a incasat o amenda de 5.000 de lei, iar A3 se alege doar cu somatie, adica fix-pix. Pesedistii din CNA sunt "impartiali" de dau in gropi.
  • grasutu enigmatic grasutu enigmatic
    Domne astia din antene au stricat toata societatea cu mizeriile lor. Inchipuiti-va o tara fara A3 fara Gadea Badea Oana si Ursu si vedeti cum ar fi. Ei sunt ca o seringa cu care se baga venin in sistemul circulator al societatii. De restu limbaj licentios si vulgar :))
  • Adi Chirila din Piatra Neamt Adi Chirila din Piatra Neamt
    Buna seara Pagina de media, foarte bine au facut membri cna Bravo 10 000 de Like. Acest partid se confrunta de mult timp cu aceasta injuratura de la ultrasi si anti-psedisti. Acum merita sa o zica si pe Tv

Trimite un comentariu

sus