Skip to main content

Cazul Caracal la CNA (1). Derapaj în lanţ! Imagini cu rudele îndurerate ale Luizei Melencu, pe aproape toate posturile. Chiar şi la TVR. Membrii se întreabă care e interesul public

 
Cazul Caracal la CNA (1). Derapaj în lanţ! Imagini cu rudele îndurerate ale Luizei Melencu, pe aproape toate posturile. Chiar şi la TVR. Membrii se întreabă care e interesul public

DERAPAJ în lanţ. Este concluzia CNA după ce au urmărit doar primele zile ale Cazului Caracal pe TV. Aproape toate staţiile au greşit. De la România TV la Digi 24. Chiar şi postul public TVR 1!

Publicitate

Aproape toate au dat imagini cu familia îndurerată a uneia dintre victime. Şi vorbim, după cum am spus, doar de primele două zile în care televiziunile s-au ocupat de caz.

Au fost puţine excepţii. Naţional TV n-a avut deloc cu rudele îndurerate, iar Pro TV, doar un cadru scurt, de câteva secunde.

În câteva materiale vom detalia ce s-a întâmplat pe posturile TV şi ce concluzii a tras CNA. Până acum. Pentru că discuţiile vor continua şi săptămâna viitoare, iar abia la final se va putea vorbi de amenzi sau de alte sancţiuni.

În acest prim episod: Prima TV, B1, Kanal D şi TVR. În materialele următoare, România TV şi Digi 24. Antena 3 va fi în atenţia CNA săptăma viitoare.

Să începem:

Imaginile cu familia îndurerată a Luizei Melencu, la scurt timp după ce Gheorghe Dincă şi-a recunoscut vina, a fost subiectul cel mai discutat la CNA în timpul audierilor reprezentanţilor posturilor TV.

Era nevoie ca aceste imagini să stea pe ecran minute întregi? Care este interesul public în prezentarea pe larg acestor imagini?

Din monitorizările CNA, imaginile au fost pe larg la Realitatea TV, Digi24, Romania TV. Au fost şi pe B1 TV, dar mai puţin. Dar şi la generaliste, precum Prima TV sau Kanal D. Mai mult, Kanal D a plusat şi a făcut un fel de reconstituire (ei au numit-o „dramatizare”) a răpirii Alexandrei.

Cităm din raportul de monitorizare:

„În cadrul acestuia, iniţial o tânără urcă într-un autoturism, apoi este filmată într-o cameră întunecoasă, legată cu mâinile la spate, tremurând şi încercând să se elibereze. Reuşind, se târăşte, găseşte un telefon mobil, iese din cameră într-o curte exterioară, se reculege şi sună la 112.”

Cum s-a apărat reprezentanta postului Kanal D:

Facem aceste dramatizări, dar acestea nu conţin violenţă de niciun fel. Rolul acestei dramatizări au avut rol de a acoperi textele. Le-am făcut astfel încât să nu dăm violenţe. Să nu fie doar o poveste. Nu e o reconstituire, nu e făcută pas cu pas, de aceea am şi numit-o dramatizare.”

Cum s-a apărat reprezentantul Prima TV:

„Am dat imaginile pentru că familia a fost acolo şi a dat declaraţii. Erau pe un spaţiu public.”

Imaginile au fost chiar şi pe TVR, spre surprinderea membrilor CNA.

„Pe voi nu pot să vă acuz sau să vă bănuiesc că voiaţi audienţă. Când vezi toate televiziunile că fac treaba asta şi pleacă de la CNA cu o somaţie, sigur că TVR nu o fi mai fraier, până la urmă. Imaginile chiar nu-şi aveau locul”, a remarcat Radu Herjeu, membru CNA.

Ce a spus reprezentantul TVR, Nicolae Voican:

„Am menţionat pe post că sunt imagini cu puternic impact emoţional doar pe materialele de la faţa locului. Tot ce a fost din off, într-adevăr nu s-a făcut menţiunea.

A fost o eroare din regie de la noi. În rest, colegii mei au încercat să redea cât mai fidel ce s-a întâmplat acolo. Au fost câteva imagini care într-adevăr poate nu ar fi trebuit să fie date.”

Rareş Aniţa, director de programe B1 TV:

„Vorbim de o transmisiune în direct, care a fost pe toate posturile TV la acel moment. Eram ca toată lumea în faţa casei respective, pe spaţiul public unde erau mulţi locuitori din zonă. Era şi o revoltă practic. Chiar şi membrii familiei făceau declaraţii. Ei vorbeau cu presa.

Au fost câteva minute de transmisie. Nu s-a insistat, nu ne-am dus în spaţiu privat ca să filmăm familiile îndurerate. Nu s-a insistat.

Nu am mai redifuzat acele imagini, în afara celor date în direct.”

Naţional TV n-a avut deloc cu rudele îndurerate, iar Pro TV, doar un cadru scurt, de câteva secunde.

Citeşte SERIA COMPLETĂ despre Cazul Caracal pe TV:

CONTEXT. Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a reunit în şedinţa de joi, pentru a analiza, în cea mai mare parte, monitorizări ale primelor două zile ale modului în care a fost reflectată tragedia de la Caracal.

Timp de mai bine de cinci ore, membrii au vizionat fragmente de emisiuni difuzate de Realitatea TV, Romania TV,B1 TV, Digi 24, Pro TV, Kanal D, Prima TV, National TV. Totodată, au fost audiaţi şi reprezentanţii posturilor în cauză.

În şedinţa viitoare, care va fi cel mai probabil marţi, 13 august, vor fi vizionate monitorizări de pe Antena 1 şi Antena 3. Membrii CNA au luat această decizia întrucât reprezentantul postului nu a putut fi prezent în şedinţă pentru a fi audiat.

Membrii CNA vor face propuneri de sancţionare, dacă vor considera că s-a încălcat legislaţia, după ce vor fi vizionat toate posturile.
Amintim că, pe lângă câteva reclamaţii primate de la telespectatori, CAN a decis să facă o monitorizare „de linie”, a principalelor posturi de ştiri şi generalist (plus câteva locale din Olt şi Dolj), în cazul tragediei de la Caracal. O practică normal a CAN în cazul unor subiecte de mare impact.

Forul a ţinut cont în discuţiile pe acest caz în special de difuzarea în exces de către cele mai multe posturi a imaginilor cu familiile îndurerate ale victimelor.

Citeşte SERIA COMPLETĂ despre Cazul Caracal pe TV:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marius marius
    nu e bine nici ca au dat familiile, nici ca au reconstituit. domnilor, sunteti de la cna? cu ce *** se ilustreaza o stire la televizor, cu porumbei?
  • Lucia Marusievici Iorga Lucia Marusievici Iorga
    Acest Radu Drajeu, erou martir al Revoluției, om al PSD și extrem de conștient de inestimabila lui valoare chiar merita sa aibă o recunoaștere publica. O stație de tramvai în București. Precum odinioară Nikos Beloianis.

Trimite un comentariu

sus