Skip to main content

Vom avea prima televiziune de joburi din România. Job TV a primit licenţă de la CNA

 
Vom avea prima televiziune de joburi din România. Job TV a primit licenţă de la CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat în şedinţa publică de astăzi solicitarea societăţii JOB TV SRL Ploieşti, pentru un canal tematic dedicat locurilor de muncă, sub denumirea Job TV.

Publicitate

Postul este unul local, cu emisie în Bucureşti. Postul se va lansa cu o investiţie de 324.000 de lei (68.000 de euro), din care 200.000 de lei reprezintă finanţare prin StartUp Nation, iar 124.000 de lei, fonduri proprii. Reprezentanta postului a declarat pentru Paginademedia.ro că postul de televiziune va fi lansat anul viitor.

Societatea JOB TV SRL, care va opera televiziunea, este deţinută de Bărcan Daniela Violeta.

Daniela Bărcan le-a spus membrilor că are studii şi experienţă în televiziune

„Ne-am asociat trei prieteni. Totul a început la odiscuţie într-o cafenea. Eu, în momentul acela eram fără job. Am studii şi experienţă în televiziune. Am terminat jurnalism şi regie de film, dar nu îmi găseam un loc de muncă, iar unul dintre ei m-a spus: ce ar fi să-ţi faci tu propria televiziune. Tot ei au venit şi cu ideea de a accesa fonduri pentru un start up. Unul dintre prieteni este grafician, altul se pricepe lavânzări şi atunci am pornit de aici. Mi-am fotmat o echipă şi am vrut să completăm platformele de online cu partea de media audiovizual.

Cererile de locuri de muncă sunt foarte multe. Oamenii nu au de unde să acceseze informaţii. Tot ce ţine despre cum se poate obţine un job. Prezentarea meseriilor, la Jobul Zilei, o emisiune care se ocupă cu asta, în fiecare zi este prezentat un alt job. Avem un proiect SOS Job - o emisiune gen campanie care intră în mediile defacorizate. Împreună cu asistenţii sociali vrem să ajungem la familiile care nu au un loc de muncă, care trăiesc din ajutor social, ei să fie mediatizaţi şi văzuţi de angajatori.”

Deşi societatea a cerut iniţial o licenţă cu acoperire naţională, după prezentarea proiectului, membrii nu au fost convinşi că este fezabil, având în vedere bugetul. Prin urmare, i-au sugerat reprezentantei postului să vină cu o solicitare pentru o televiziune locală, cu acoperire în Bucureşti, pentru a avea şanse ca proiectul să fie aprobat. Schimbarea solicitării s-a făcut în aceeaşi zi, iar membrii au votat noul proiect Job TV.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus