VIDEO. Este bună pentru presă campania Guvernului? Cum ajută, dacă ajută?
Ieri, Paginademedia.ro a publicat lista cu instituţiile media pentru care s-au aprobat bugetele estimate (pentru că plata lor ţine de rezultate).
Azi, trecem în revistă ce spuneau despre campania Guvernului, după ce a fost anunţată, Dragoş Pătraru, Victor Ciutacu, Mihai Dobrovolschi, Alice Iacobescu, Cătălin Tolontan. Materiale video realizate de Paginademedia.ro într-o dezbatere imediat după ce Guvernul şi-a anunţat intenţia de a sprijini presa sub forma unei campanii de informare.
"Banii ajung la corporaţii, nu la jurnalişti", a fost una dintre concluzii.
Înainte de părerile lor, pe larg, pe scurt, pentru cine s-au aprobat cele mai mari bugete:
Grupul Intact va lua cea mai mare "felie" din campania de informare prin care Guvernul sprijină presa: peste 3,3 milioane de euro buget estimat pe durata celor patru luni de campanie, prin Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Radio ZU, dar şi prin Jurnalul Naţional şi site-urile grupului.
Grupul Pro TV (TV plus online) are în jur de 1,8 milioane.
La online, cei mai mulţi bani - jumătate de milion de euro pentru cele patru luni - se duc către grupul lui Radu Budeanu (prin două firme), care are site-urile prosport.ro (cu secţiunea tacataca.ro, axată pe generarea de clickuri), gândul şi cancan.ro. Capital.ro şi DCNews sunt, de asemenea, în top. Au fost admise şi site-uri precum Comisarul.ro, PaginiAurii sau suntmamică.ro.
Lista completă, aici: Grupul Intact, cei mai mulţi bani de la Guvern: peste 3,2 milioane de euro. Grupul ProSport, Cancan şi Gândul, primul la online. Lista parţială a contractelor. Cine şi cât ia?
Ce spuneau jurnaliştii despre campania Guvernului?
Alice Iacobescu: „Este o campanie care nu are nicio legătură cu prestaţia jurnaliştilor”
"Banii sunt alocaţi unor canale, nu jurnaliştilor, nu presei", spunea Alice Iacobescu, şefa ştirilor Europa FM.
- „Nu este nicio legătură între a difuza nişte spoturi în funcţie cota de piaţă şi specificul jurnalistic al unui canal de comunicare în masă. Cea mai mare cotă de piaţă o au canalele generaliste, care nu difuzează programe de ştiri în cea mai mare parte a timpului de emisie.
- „Dacă ar fi fost o campanie pentru presă, atunci banii ar fi trebuit distribuiţi pe nişte criterii care au legătură cu jurnalismul”
- Eu nu văd aceşti bani ca fiind pentru presă. Nu sunt bani pentru presă, ci este o campanie care a venit la un apel lansat de organizaţia care reuneşte majoritatea televiziunilor şi radiourilor.
Dragoş Pătraru: "Sunt ajutate companiile de media, nu jurnaliştii"
"Problema noastră este că s-a ales această modalitate prin care sunt ajutate nişte corporaţii, nişte firme, fără să se ţină cont de alte criterii. Practic nu e nicio diferenţă între o companie de presă şi un atelier de sculărie", zicea Dragoş Pătraru, realizator Starea Naţiei (Prima TV).
Principalele idei ale lui Pătraru:
- Sprijinul pentru presă trebuia să existe. Modalitatea aceasta, în opinia mea, nu doar că lasă loc la multe interpretări, dar nu ajută presa privind lucrurile din punctul de vedere al interesului public.
- „Campania de informare” este o modalitate tâmpită, pentru că e şi sub preţul pieţei.
- Companiile media ar trebui să arate publicului ce au făcut cu banii, astfel ca oamenii să ştie dacă s-au investit în calitatea jurnalismului.
Complet, aici: VIDEO. Dragoş Pătraru despre banii pentru presă: "Banii aceştia ajung la nişte Societăţi Comerciale, în loc să ajungă la nişte jurnalişti"
VIDEO. Dragos Patraru: E bine sau nu sa dea Guvernul bani pentru presa
Victor Ciutacu: E o variantă mult mai bună cu campania de comunicare, decât să faci contracte pe blat cu ministerele
"Mesajele astea de interes public sunt lucruri care ar trebui să intereseze pe toată lumea şi ar trebui să le vadă cât mai multă lume. De aceea, mi se pare corect să fie şi plătite, în definitiv plătim un serviciu", e de părere Victor Ciutacu, de la România TV.
- "E o variantă mult mai bună cu campania de comunicare, decât să faci contracte pe blat cu ministerele, aşa-zis contracte de PR, şi, de fapt, să te comporţi ca şi cum ai practica o taxă de protecţie, nu dăm pe post, cât nu-l atacăm pe ministrul X"
- Faptul că Guvernul decide să aloce nişte bani, iar eu nu am nici cea mai mică umbră de simpatie pentru Guvernul acesta, mi se pare un act de curaj, dar şi un act de interes (încearcă să-şi obţină dacă nu favorabilitate, măcar neutralitatea presei, într-un an cu campanie electorală). Acest lucru nu o să-i iasă, dacă mă întrebi pe mine."
VIDEO. Victor Ciutacu, cu cărţile pe masă despre banii de la Guvern şi tabloidul Romania TV
Cătălin Tolontan: „Intenţia este bună, forma cu publicitatea este discutabilă”
"În ceea ce ne priveşte, la Ringier, am refuzat în ultimii ani numeroase bugete de la primării sau de la alte foruri publice", spune Cătălin Tolontan.
"Acum însă, managementul înţeleg că a judecat aşa şi sunt de acord cu ei: e o operaţiune globală de ajutorare a presei, Guvernul României face ce face şi cel britanic, de pildă, oamenii au posibilitatea să înţeleagă că fondurile sunt nedicriminatorii şi adresate întregii prese", continuă el.
- Intenţia este bună, forma de publicitatea este discutabilă şi efectul va fi nul în cazul în care guvernul s-a gândit să obţină bunăvoinţă de la presă. Cine a fost pro Guvern va rămâne aşa şi cine a fost anti sau echidistant, cred că-şi va păstra atitudinea. Nu am sentimentul că PNL va obţine mare lucru din această campanie şi e bine că nu va obţine.
- Nu am nici o simpatie pentru Guvernul Orban, dar pot să observ că în timp ce el a derulat transparent un program de ajutorare a presei, realmente a întregii prese, primăriile dau bani doar la lăudători.
Mihai Dobrovolschi: "E o măsură discutabilă, dar nu e neapărat rea"
"Presa, dacă moare cu dreptatea în mână, nu a făcut nimic pentru dreptate", spunea Mihai Dobrovoschi, unul dintre fondatorii Radio Guerrilla.
Ideea principală: "Este o măsură discutabilă, dar nu e neapărat rea".
VIDEO. Mihai Dobrovolschi, Radio Guerrilla, despre Bani pentru Presă:
Citeşte şi: Grupul Intact, cei mai mulţi bani de la Guvern: peste 3,2 milioane de euro. Grupul ProSport, Cancan şi Gândul, primul la online. Lista parţială a contractelor. Cine şi cât ia?
Alice Iacobescu, şefa ştirilor Europa FM: „Banii sunt alocaţi unor canale de comunicare în masă, nu jurnaliştilor, nu jurnalismului, nu presei”
BANI PENTRU PRESĂ. Dragoş Pătraru despre banii pentru presă: "Banii aceştia ajung la nişte Societăţi Comerciale, în loc să ajungă la nişte jurnalişti"
BANI PENTRU PRESĂ. Tolontan: „Intenţia e bună, forma discutabilă”. Va fi influenţată presa de banii primiţi? - „Judecaţi-ne după ce citiţi”
BANI PENTRU PRESĂ. S-a lansat platforma unde televiziunile, presa şi site-urile pot lua bani de la Guvern
BANI PENTRU PRESĂ. Pro TV şi Antena vor lua cea mai mare "felie" de la Guvern. Câţi bani pot încasa televiziunile?
BANI PENTRU PRESĂ. Dobrovolschi: "E o măsură discutabilă, dar nu e neapărat rea"
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Trimite un comentariu