Skip to main content

iAmendă. Antena 1, sancţiune pentru două momente la iUmor: „Mă întreb, unde-i umorul în toată chestia asta?”, s-a întrebat vicepreşedintele CNA

 
iAmendă. Antena 1, sancţiune pentru două momente la iUmor: „Mă întreb, unde-i umorul în toată chestia asta?”, s-a întrebat vicepreşedintele CNA

CNA. „Mă întreb, unde-i umorul în toată chestia asta?”, a spus vicepreşedintele CNA, Nicolaie Bălaşa, în şedinţa de astăzi a forului. La finalul discuţiilor, Antena 1 s-a ales cu o amendă pentru două momente din emisiunea iUmor.

Publicitate

Postul de televiziune trebuie să plătească 5.000 de lei, după cum a stabilit Consiliul. Pentru ce?

Au fost vizionate mai multe momente de la iUmor, iar două dintre acestea au încălcat şi legea:

  • O tânără a făcut un număr de stand-up comedy, costumată în măicuţă, în care a folosit „limbaj trivial”, potrivit deciziei de sancţionare. Printre altele aceasta a spus:

- La mânăstire nu mă poate obliga nimeni să fac sex, doar nu sunt un copil

- Aşa e la mânăstire. De multe ori trebuie s-o iei de jos

- Ce mult aş fi vrut ca Iisus să fie şi el român. Da’ el n-avea cum să se nască în România pentru că aici dintotdeauna a fost foarte greu să găseşti o virgină

  • Un alt concurent şi-a cusut gura în emisiune, iar pe post au fost difuzate imagini (captură, mai jos). Momentul a fost sancţionat pentru că legea interzice difuzarea la televizor a unor momente de „mutilare sau automutilare” (în afară de ficţiune sau documentare).

- După vizionarea momentului la CNA, Nicolaie Bălaşa (vicepreşedintele CNA) a spus: „Mă întreb, unde-i umorul în toată chestia asta?”

Radu Herjeu, cel care a şi propus sancţiunea, şi-a motivat decizia astfel:

„Chiar dacă nu se vede cum îşi bagă acul, dar are buzele… Impactul e acelaşi. Impactul e la ce-şi imaginează omul ce ar simţi dacă şi-ar coase buzele. Nici eu nu văd ce legătură are cu umorul.

Momentul de aşa-zis umor al măicuţei mi se pare trivial. Cred că tuşa de trivialitate e şi mai groasă când ea e îmbrăcată în măicuţă şi face astfel de glume”, a punctat Herjeu.

Pe de altă parte, Norina Ionescu (reprezentanta Antena 1 la CNA) a spus:

„Legat de rapoartele de la iUmor, de-a lungul mai multor sezoane de iUmor au fost prezentate numere şocante şi excentrice. Ele au fost susţinute de persoane avizate: magicieni sau fachiri.

Au fost date avertizări, chiar de prezentatorul Dan Badea. N-am văzut realmente cum îşi cosea gura personajul respectiv.

Concurenţii în finală nu sunt cenzuraţi decât în limitele a ceea ce poate fi dat la TV. E o diferenţa mare între ce se întâmplă în sălile de stand-up şi ceea ce se dă la televizor”, a afirmat aceasta.

Legislaţie - Codul audiovizual

Art. 17 - În intervalul orar 6,00 - 23,00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune şi filmele documentare, care conţin descrieri, reconstituiri sau reprezentări ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale sau ale actelor de violenţă domestică ori ale violurilor sau promovarea practicilor oculte

Art. 18 - (1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen;

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • jk jk
    Păi încă nu s a ajuns la calupul cu 26 iunie
    Vedem atunci ce se va decide
  • Beyhave Beyhave
    JK emisiunea s-a difuzat pe 26.06.2020.
    Momentul cu pricina a fost in intervalul 14 20-14 40.
    Eu am facut reclamatia pe 26 iunie.
  • jk jk
    Beyhave, pai cand ai facut reclamația?Cand s-a dat emisiunea reclamata?
  • gerula gerula
    Statul pompeaza in Antene bani grei, ce 1000 euro amenda...
  • Beyhave Beyhave
    Am facut si eu o reclamatie la CNA pentru emisiunea Mireasa. S-a folosit limbaj nepotrivit intr-un interval in care se uitau si copii.
    Pana acum nu am primit niciun raspuns. Emisiunea a continuat si cu alte momente cu limbaj nepotrivit.
    Sper totusi sa pe dea macar o amenda.
  • Dragos Dragos
    5000 de lei? Asta umor adevarat!
  • Ionut Ionut
    Nu-i vorba de niciun umor in aceasta emisiune... poate de 5% din emisiune sa fie ceva umor ca in rest e o copie ieftină a romanii au talent
    Oameni care cânta, dansează, care fac magie... etc fără nimic in comun cu Comedia!
    Asta știe sa facă antena 1 sa copieze ce vede la ProTv
  • jk jk
    Si pentru Vulpita nema?

Trimite un comentariu

sus