Skip to main content

Naşu', maşina de împroşcat conspiraţii şi acuzaţii. Şi are destule! A mai bifat şi o amendă

 
Naşu', maşina de împroşcat conspiraţii şi acuzaţii. Şi are destule! A mai bifat şi o amendă

„Arafatu care este colaborator al unor servicii secrete străine, nu doar româneşti”, „Nu există nicio pandemie”, „Cine este tatăl lui Rareş Bogdan? Este un fost ofiţer de securitate” - Acestea sunt doar câteva dintre afirmaţiile care au mai adus încă o amendă (a patra în ultimele săptămâni) pentru Radu Moraru şi Naşul TV.

Publicitate

CNA a sancţionat, astăzi, postul Naşul TV cu 10.000 de lei. Amenda a venit exact din aceleaşi motive pentru care au fost date şi amenzile din ultima lună: derapaje pe bandă rulantă, acuzaţii şi conspiraţii împrăştiate pe post.

S-a strâns un total de 50.000 de lei, doar din patru amenzi. Toate amenzile au avut la bază afirmaţiile şi acuzaţiile „Naşului” Radu Moraru.

Televiziunea, deşi are o audienţă foarte mică, este în lista must carry - care trebuie preluate obligatoriu de toţi cabliştii.

În emisiunea amendată astăzi de CNA (din 16 mai), Moraru a spus printre altele:

  • De ce? Păi Bill Gates cu ce să mai vină? Cu ce vaccin? Pentru că planul lor continuă. Arafat ne-a anunţat că trebuie să facem vaccin la 2 milioane de români anul ăsta, 4 milioane anul viitor şi aşa mai departe. Mamă, ce i-aş vaccina eu p-ăştia! În fiecare zi i-aş vaccina. Până li se umflă ochii aşa... Până li se umflă creierul.
  • Ei bine, n-am avut oficial această confirmare, dar eu am surse în toată lumea şi mi-au spus că elveţienii au şi un serviciu secret puternic... cumva e un serviciu mai special, nu e ca celelalte... CIA, Mossad... şi ei ce-au făcut? Au realizat imediat legătura cu Wuhan-ul.

Acuma pot să spun mai multe. N-aveam probele că n-a existat nicio hârtie până la urmă... până la momentul ăsta să pot să fac rost de un document... practic, a fost o amânare pentru 5G neoficială.

  • Şi anume ce s-a întâmplat... foarte simplu... primii care şi-au dat seama... în Elveţia, la sfârşitul lui ianuarie, elveţienii au făcut conexiunea între 6G-ul din Wuhan şi campionatul mondial al sportivilor militari din 104 ţări. Este prima ţară... şi eu sper ca ei să nu se oprească aici, să şi publice aceste documente pe care five eyes abia acuma le obţine.

De aceea China... că e foarte interesant... recunoaşte astăzi, iată!, după trei luni de acuzaţii... recunoaşte că a distrus dovezile şi eşantioanele coronavirus cele iniţiale. De ce?

  • Păi acolo se vedea bomba. Se vedea lucrătura. Se vedea creaţia din laborator.
  • Băi, Iohannis, eu cred că tu eşti omul ruşilor...
  • Oameni buni, nu e niciun pericol dacă-ţi iei coronavirusul în spate şi ai simptome. Problema este că există criminali care nu vor să dea tratamentul corespunzător. Asta-i crima.
  • Nu vedeţi că ei şi-arată puterea în fiecare zi? Pun antene 5G pe biserici? 5G-ul s-a interzis în Bruxelles... încă o dată... ei nu vor că acolo este muşuroiul de termite care trebuie să implementeze neo-marxismul în toată Europa şi lumea. Rothschild e acolo, îşi pun slugile. Acolo nu e voie cu 5G.
  • Educaţie sexuală obligatorie de la clasa 0... manualul sună aşa... îi învaţă pe copii din clasa 0 că pot face sex băieţi cu băieţi, fete cu fete... că nu mai există mamă şi tată, ci părinte 1, părinte 2 care pot fi... dumneavoastră ştiţi deja toate combinaţiile... că pot face în toate felurile şi în toate... nu mai vorbesc... nici nu pot... repet, nu pot... şi trei... că, dacă vor, copiii când merg acasă, pot cere părinţilor să-şi declare alt gen decât cel cu care s-au născut şi aşa mai departe.

Citeşte şi: DELIR la TV. Ploaie de cospiraţii şi acuzaţii, însă Naşul şi-a găsit naşu'. Radu Moraru, două amenzi consecutive pentru derapaje pe bandă rulantă


Tirul de acuzaţii şi conspiraţii continuă la Naşul TV. Încă o amendă pentru afirmaţiile lui Radu Moraru. Palmaresul: 40.000 de lei, din trei amenzi


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Stelian Stelian
    Licenta expira in 14 decembrie 2020, asa cum scrie si pe site-ul lor.
    https://www.nasul.tv/licenta-nasul-tv-este-in-regula/
  • jk jk
    Cristi,pai de cand se scurg 9 ani?De cand s a dat licenta sau de la acea decizie de autorizare de începere a licenței?
  • Cristi Cristi
    Are licență acordată în decembrie 2011 pt nouă ani, deci la sfârșitul acestui an urmează să expire și-o să ajungă după OTV, eStrada TV, 6TV și altele.
  • jk jk
    Noroc cu audienta 0 barat,ca altfel.lua de cel puțin 5 ori mai mult
  • Iuli Iuli
    Ar trebui retrasă licența de difuzare a acestei “televiziuni”

Trimite un comentariu

sus