CNA. Corona-conspiraţii, acuzaţii la adresa lui Traian Băsescu, o imagine cu morgi mobile şi multe alte conspiraţii despre pandemie. Emisiunea lui Radu Moraru de la Naşul TV a ajuns, din nou, în şedinţa Consiliului de astăzi, 22 octombrie.
Cu cât a fost sancţionat postul tv?
Membrii CNA au vizionat secvenţe din şase emisiuni: 3 septembrie, 7 septembrie, 8 septembrie, 10 septembrie, 19 septembrie şi 23 septembrie. Monica Gubernat, şefa Consiliului, a propus o amendă de 10.000 de lei, care a fost votată în unimitate.
„Pare o telenovelă mai lungă decât Vulpiţa”, a spus Gabriel Tufeanu în timpul şedinţei.
Acuzaţii despre Traian Băsescu, publicaţia Hotnews, dar şi pentru jurnalistul Grigore Cartianu. Moraru a vorbit despre anumite morgi mobile achiziţionate de Raed Arafat pentru pandemie. Moderatorul prezentat imagini dintr-un articol din România Liberă, care era scris în vara anului 2019.
S-a legat şi de măştile care trebuie purtate în mod obligatoriu. Apoi l-a acuzat şi pe preşedintele Klaus Iohannis.
Iată câteva pasaje din acuzaţiile lui Radu Moraru în emisiunea de pe Naşul TV, potrivit documentelor CNA:
- Cum am spus, furtună pe planeta Naşul TV pentru că a fost o emisiune pe care o face un coleg de-al meu, un colaborator de-al nostru, un prieten, Doru Mărieş. Emisiune în care l-a avut invitat pe Petrov. Da? Turnătorul la Securitate, Băsescu. O emisiune foarte proastă. O emisiune în care colegul meu a fost slab. Până la urmă n-am cum să-i controlez pe colegii mei în direct. Eu sunt un lider, dar nu sunt un dictator.
- Acuma s-a iscat o mare ceartă pe Petrov, da? Repet, o capcană. Capcana mi-era întinsă mie, doar nu credeţi că lui Mărieş i-au întins capcană. Capcana era întinsă mie pentru că eu am aflat, da? S-a făcut şi promovare şi aveam de ales: îl interzic pe Mărieş şi-i spun „ştii ce? Out.”
Şi atunci se repeta episodul Cosmin Guşă – Rareş Bogdan. Da? În care, mamă, toată presa ar fi urlat „Radu Moraru, nenorocitul, mogulul a luat-o razna. Că aţi văzut că toate excrementele lu’Cretianu, da? sau lu’ Cacartianul, deci, toate excrementele lu’ Cacartianu, n-au mers. N-au funcţionat.
- Uite că Hotnews l-a întrebat pe fizicianul Cristian Presură dacă pot fi băgate cipuri prin seringă cu vaccin. Un vaccin, oricare. Vaccinul minune al lui Bill Gates sau cu orice vaccin. Răspunsul lui Presură, simplu, „Da, se pot băga. Dar asta este o teorie a conspiraţiei.” E interesant.
De aia trei mari companii care au anunţat că au vaccinul gata, toate sunt flancate, zici că de câte un securist, nu de un securist, de câte un nanotehnist,de firme de nanotehnologie în domeniul medical. Mă, da’ de ce e nevoie? Că vaccinul ştiam că se face din nişte substanţe ca apa... Ce să caute nanotehnologia mână în mână cu cei care vor face vaccinul minune.
- Ce credeţi că înseamnă BioNTech? BioNanoTechnologie. Păi şi atuncea nu vedeţi că e pe faţă totul? Oxfordul şi cu Bill Gates vorbesc de nano tehnologie şi de nano ăia, cum se cheamă,ăă... îmi scapă termenul acuma. Aşa. Ăştia sunt BioNanoTechnologie, da? Că băieţii mai pun ceva în vaccinul ăla. Da? Aici e povestea. Nanocipuri. Bravo. Ăsta era termenul.
Mă, da’ toţi se ocupă de nanotehnologie? Ce interesant. Eu credeam că vaccinul, nu ştiu, sunt nişte oameni de ştiinţă, bagă în eprubete, iau venin de şarpe, iau cutare, le amesteci, gata. Ce să caute nanoroboţi? Că micro-roboţi, ăştia sunt. Ce să caute ei în vaccinuri?
- S-a dovedit că nişte câmpuri magnetice facilitează, frăgezesc, nici nu ştiu cum să spun, vulnerabilizează membrana celulei şi viruşii pe care-i avem în tot organismul intră lejer în celulă şi te îmbolnăveşti şi mai repede şi foarte tare. Şi eu vin şi întreb, că am văzut că toate marile companii anunţă că sunt pregătite să dea drumul la câmpuri magnetice foarte puternice.
Academia a cerut un punct de vedere şi a cerut să se oprească pentru că nu sunt studii medicale, nu s-au făcut studii. Cum dai drumul la nişte câmpuri magnetice, cu care încă n-am fost obişnuiţi, noi cei de pe planetă, când sunt studii care arată că... Şi aici vreau să te întreb, dacă valul doi trebuie să înceapă cu elevii? (...)
- Da’ eu vă spun, că cei care credem că Dumnezeu ne-a făcut, păi Dumnezeu ne spune clar că ne-a făcut după chipul şi asemănarea Lui, deci arătăm ca El şi dacă noi arătăm aşa cum arătăm cu toţii, aşa arată şi Dumnezeu. Şi doi, asemănarea Lui, ce înseamnă? Păi dacă el e perfect şi pe noi ne-a făcut perfecţi.
Şi pe noi ne-a făcut fără boli, fără mască, fără cască, că altfel ne punea antenuţe, ne punea, nu ştiu, ne punea tot felul de chestii. Da’ nu ne-a pus. El ne-a făcut perfecţi pe noi.
- Mă duc la Johannis! Ca să văd ce zice acum Johannis. O bagă pe aia cu staţi liniştiţi. Când OMS-ul urla, Johannis spunea: Staţi liniştiţi, e o gripă banală, o răceală simplă. Asta zicea Johannis Lagăr Boss, cum l-am botezat. El e şeful lagărului, da? Numit România.
Ce spune Legislaţia CNA:
Art. 3 - (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
Art. 40 - (5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;
b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
Art. 66 - În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică
Comentarii
Are cineva date certe?