Skip to main content

Nou podcast pe piaţă. Nadine şi Irina Fodor, primele invitate. Urmează Oana Dobre Dimofte

 
Foto | Pexels
Foto | Pexels

A apărut un nou podcast pe piaţa de conţinut audio din România. Se numeşte „De fusta mamei”, a fost lansat de curând, iar primele invitate au fost Irina Fodor şi prezentatoarea Nadine Voindrouh.

Publicitate

De fusta mamei” înseamnă o serie de discuţii între mame, vedete, specialişti şi femei. Abordează subiecte ca transformarea, respectul, psihicul şi viaţa în general.

Următorii invitaţi vor fi jurnalista Oana Dobre Dimofte şi Gabriela Marin (Psihosexolog).

Podcastul este realizat de Maria Mărgărit şi Ioana Popescu, ambele cu experienţă în zona de marketing şi agenţie.

Ioana Popescu lucrează la Ursus, în marketing, iar Maria Mărgărit este Life Coach. În trecut a lucrat în mai multe agenţii tot pe partea de marketing.

„Misiunea noastră este de a te face să îţi pui întrebări esenţiale, să te simţi liber şi să (te) asculţi. Prin perspective noi, în dialoguri fără umplutură.

Pentru că doar întrebând şi ascultând putem schimba ceva”, spun Maria şi Ioana, gazdele podcastului.

Show-ul poate fi ascultat pe Spotify, Apple Podcasts şi alte platforme de podcasting disponibile pe Anchor.fm.

Primul episod, lansat pe 14 octombrie, a abordat tema Cum se naşte respectul de sine?, iar invitata a fost Nadine Voindrouh.

Al doilea episod, lansat pe 22 octombrie, a vorbit despre subiectul Ce atârnă de fusta mamei? Prejudecăţi şi trăiri, cu Irina Fodor.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • smaranda smaranda
    *** pansat. numai clisee! dobre-dimofte nu mai e jurnalista de vreo 10 ani, saraca. e activista. dar nu ma mira ca nu stiti diferenta. poate ne spuneti unde relateaza (nu, nu pe facebook) sau unde vorbeste. "doar întrebând și ascultând putem schimba ceva"...really? atat s-a putut? mbinnne
  • didi didi
    mda, nu, mersi

Trimite un comentariu

sus