Skip to main content

Andra, Marius Moga şi Adi Despot, înapoi în platoul Vocea României. Actualii şi foştii juraţi Vocea României, împreună la ediţia specială de 1 Decembrie

 
Andra, Marius Moga şi Adi Despot, înapoi în platoul Vocea României. Actualii şi foştii juraţi Vocea României, împreună la ediţia specială de 1 Decembrie

Marius Moga, Andra şi Adi Despot revin în platoul Vocea României, pentru ediţia specială de 1 Decembrie. Vor fi alături de actualii juraţi, Horia Brenciu, Smiley, Irina Rimes şi Tudor Chirilă, anunţă Pro TV.

Publicitate

Ediţia specială se vede mâine seară, de la ora 20:30, în ziua în care Pro TV sărbătoreşte 25 de ani de la lansare.

Vor interpreta piese, fie împreună, fie alături de concurenţii pe care i-au antrenat în competiţie.

De exemplu, Irina Rimes va urca pe scenă alături de Tudor Chirilă, iar Andra va reveni în scaunul de antrenor şi va interpreta o piesă românească, alături de unul dintre foştii concurenţi din echipa lui Smiley.

Vocea Reuniunea vine şi în contextul în care, din cauza pandemiei, în această toamnă Vocea României nu s-a regăsit în grila Pro TV. A fost pentru prima dată în zece ani, după cum Paginademedia.ro a scris atunci.

Reamintim că, în această seară (30 noiembrie), Pro TV aduce un episod special din Las Fierbinţi, de la ora 20:30.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • adora adora
    postacii sub romania tv , asa imi place

    postacii sub pro tv , ca romania tv si antenta zero , asa imi place
  • Galaro Galaro
    Expertul protevist a apărut

    Iar expertul postac antenist a fost disparut joi vineri sambata si duminica , antenuta umilita
  • Moga Moga
    Mai ai mult pana in martie să astepti

    Tu mai ai mult pana atunci sa astepti. Ca se termina acum Chefii tai, iar pro va fi lider zi de zi pana la noul sezon cu chefii lui mile
  • Marcu Marcu
    Marean fan al lui brenciu ha ha ha

    Cum esti tu acum mare fan loredana groza ha ha ha
  • Satica Satica
    toate noi , in capul tau disperat de infrangeri vechi

    toate vechi postacul , cum are acum antenuta reluari de umor vechi , plangi cap sec.
    Zici de pro cu filme vechi ? Dar Antenta Satelor ce a dat vara anul asta ? Reluari de emisiuni antice. Ai uitat ? Mai rau e sa dai emisiuuni vechi , nu filme.
    Plangi in capul tau disperat de infrangeri vechi

    Home Alone spulbera antenuta satelor.
  • mile mile
    toate noi , in capul tau disperat de infrangeri vechi
  • Vactor Vactor
    Te uiti la filme vechi , vai de capul tau

    Cum te uiti tu la emisiunile vechi ale Antenutei , vai de capul tau
  • Mile Mile
    Marean fan al lui brenciu ha ha ha
  • Mile Mile
    Te uiti la filme vechi , vai de capul tau
  • Sabina Sabina
    Da,Marian am văzut. Mulțumesc frumos
  • Marian Marian
    Sabina sper ca ai vazut ca filmul Greu de ucis este programat vinerea ,
  • Marian Marian
    Expertul, cea mai tare pe naiba birjari au facut audienta pe prostia si manegementul pro dar va fi surpriza sa vezi ca va castiga pro sa moara de ciuda lolek si bolek ,
  • Mile Mile
    Mai ai mult pana in martie să astepti
  • Sabina Sabina
    Expertul,stii cumva cand se lanseaza grila cea noua a Pro TV -ului ?
  • Mile Mile
    Expertul protevist a apărut

Trimite un comentariu

sus